Fata bionica

Capitolul 8. Prietena noastra este super-erou!

         Buna! Imi pare rau ca nu am mai postat dar tipul nu ii permite asa ca am intrat intr-o scurta pauza pentru a putea scrie mai multe capitole. Voi posta o data pe saptamana, marti, ca de obicei. Sper sa va placa capitolele mele. 

        Va rog criticati la sange ceea ce cititi! V rog sa va legati de orice detaliu! 

        Sper sa va placa acest capitol! :*
************************************************************************************************************
Ce sa vorbim despre mine? Am salvat cateva persoane de la moarte. Nu mi se pare a fi mare lucru. Iar acum putin ajutor intre cetateni este rdicat la rang de discutie.

― Eu nu vad ce ar trebui sa vorbim. recunosc. Ce am facut in parc nu este mare lucru.

― Ba a fost! se baga Mian. Ai salvat oameni! Plus ca s-a vazut de jos ca nu puteai rupe ultimele centuri de siguranta. Cum ai reusit?

― Asta nu s-a mai vazut? intreb eu rece.

― Nu! Dar era clar ca nu ai avut de ce sa intarzii cu recuperarea atat de mult incat sa pui mai rau viata acelor oameni in pericol. Si viata ta! Vrem doar sa discutam aici Mary. Suntem alaturi de tine.

― Nu stiu cum sa spun asta... Ce mi s-a intamplat mie acolo... Se intampla doar in filme...

Sunt ingrijorati. Emana acesta stare prin fiecare por. Dar nu am cum sa le spun ca unghiile mele, care practic sunt tot oase deci acum sunt sunt din otel la fel ca toata structura mea osoasa, s-au transformat in mini-cutite.

―Amtaiatcenturilecuunghiilecares-autransformatincutitesinustiucums-aintamplatastasisuntfoartesperiata.Dincauzaastanuamvrutsavorbesccuvoipentrucaastaarfiinsemnatsarecunoscfatademinecasuntociudata.

Realizez ca am zis propozitia repede si fara pauze intre cuvinte. Nu am intentionat sa iasa asa. Prietenii mei nu au inteles nimic. Citesc asta pe fata lor. O sa incerc sa o iau mai usor:

― Am taiat centurile cu unghiile care s-au transformat in cutite si nu stiu cum s-a intamplat asta si sunt foarte speriata. Din cauza asta nu am vrut sa vorbesc cu voi pentru ca asta ar fi insemnat sa recunosc fata de mine ca sunt o ciudata.

Xander ma ia in brate iar eu imi ingrop fata in pieptul sau. Nu plang, nu vreau sa plang, nici nu pot sa plang. Dar imi place senzatia de siguranta oferita de imbratisarea lui.

Timpul trece si eu realizez ca stau de mult timp cu fata in pieptul sau si ca nici unul dintre prietenii mei nu a zis nimic. Despre unghiile-cutite, nu despre imbratisare. Cu regret ma desprind de iubitul meu si ma uit pe rand la cele trei statui uimite care cu cateva minute in urma erau prietenii mei cei mai buni.

― Stiu ca este o informatie greu de digerat... incep eu precaut pentru ca apoi sa fiu intrerupta de Deny.

― Greu de digerat? Tu realizezi ce tocmai ne-ai spus aici?

― Iubirea mea, asta este... imposibil. zice si Alex

― Ai putea sa mai faci asta o data? intreaba si Mian.

― Nu stiu, nu cred... Atunci am facut-o sub presiune si nici nu am realizat pana cand nu s-a uitat baietelul acela la mainile mele.

― Dar poti incerca?

Sesizez cumva speranta in vocea lui? Spera sa imi pot scoate cutitele din nou? Am impresia ca discutia asta ascunde mai multe motive... Nu stiu ce au in plan prietenii mei dar sunt aproape sigura ca nu o sa imi placa...

― Cred... cred ca da! Dar de ce?

― Sunt curios! Nu am mai vazut asa ceva in realitate

Nu stiu cum sa procedez. Inchid ochii si ma concentrez pe unghii. Vizualizez cum ies si se transforma. Dureaza ceva dar la un moment dat aud exclamatii de surprindere din partea baietilor si un tipat scurt din partea Denisei. Deschid ochii si ma uit spre mainile mele. Unghiile sunt mult iesite si patratoase si au zimti. S-au transformat in cutite. Exact ca la balci. Oare pot sa le retrag pe rand? Sau sa scot doar o unghie? Zece cutite nu prea imi sunt de folos. Am incercat si am reusit spre uimirea prietenilor mei si mai ales a mea.

― Avem nevoie de un sediu central pentru super-eroi! declara Damian.

― Aha! Si de unde iei tu un sediu central pentru super-eroi? il intreb in bataie de joc. E-bay?

Din pacate prietenii mei au luat aceasta intrebare ca fiind serioasa. Zambetele diavolesti de pe fetele lor ma nelinistesc din ce in ce mai mult.

― Vom construi un sediu si o baza de super-eroi in subteran.

― Fostele scurgeri nu mai sunt folosite pentru nimic. se baga Denise.

― Voi ati innebunit de tot oameni buni! Ce naiba tot ziceti acolo? Baza de super-eroi? Doamne fereste!

― De ce nu ar fi o idee buna? Mie mi se pare geniala! se plange prietena mea.

― Pentru ca nu ar fi si gata! Tu ai venit cu ideea asta? Eu nu sunt super-erou, Deny! As vrea, dar nu sunt. Mi-as dori enorm sa te impaci cu acest gand. In plus ar trebui sa avem foarte multi bani pentru un asemenea proiect.

― Si nu avem de unde sa facem rost?Numai fondurile de pe cardul meu cumpara tot Regatul Unit si Irlanda de Nord. Sa nu spun ca le mai pot cere parintilor. Familia conducatorului Norvegiei este mai bogata decat pare. Nu aratam asta totusi...

― OK! De ce ne-ar trebui un asemenea loc? Eu nu ii vad utilitatea.

― Eu da! Si crede-ma ca este foarte utila.

― De ce?

― Pentru ca... Prietena noastra este super-erou!

― Am sanse sa va fac sa renuntati la idee? intreb cu speranta in glas.

― Normal ca nu! Suntem trei la unu! rade Deny Si cine stie? poate facem rost si de o baza de antrenament.

― Stiu sa folosesc si eu un cutit!

― Cine stie, poate mai descoperim vreo putere ascunsa...