Fata bionica

Capitolul 6. Vreau sa traiesc!

                Heyy! Capitol nou! E scurt dar am vrut sa postez mai repede pentru voi! Greselile le voi corecta cand voi mai face rost de putin timp asa ca va rog sa treceti peste ele daca le intalniti! Lectura placuta!

*******************************************************************************************************************

               Am sarit si am ajuns cam pe la jumatatea rotii. Acum incepe catararea. In cele mai apropiate locuri stateau imbratisati un cuplu de batranei. I-am luat pe fiecare pe cate un brat si am sarit. OK! Doi salvati, mai sunt treispe. Am sarit spre trei majorete ingrozite. In timp ce le luam m-a vazut un copil din capsula cea mai inaltata si a tipat spre mama lui care il tinea in brate:

              ―  Mami, fata aia ne salveaza.

                Imi vine sa plang. Nu cred ca voi ajunge la ei. Sariturile mele imi fura mult din timp, suruburile ies mai repede. Am mai salvat trei majorete, trei  copii cam pe la vreo doispe ani si un cuplu de tineri. Cand au mai ramas doar mama si copilul, suruburile au iesit de tot iar roata a inceput sa se destrame.

                Ma uit de jos panicata. Ma pregatesc pentru inca un salt dar cineva ma prinde de mana. Mai exact doi cineva ma prind fiecare de cate o mana iar un cineva ma prinde cu ambele maini de talie. Ma intorc. Deny si Damian ma tin de maini iar Alexander de talie.

              ―   Lasati-ma! Trebuie sa ma duc sa ii salvez.

              ―   Nu mai ai timp. a zis soptit Deny.

                Am inceput sa ma zbat. Ma tin prea puternic, nu ma pot elibera.

              ―   Alexander! Damian! Denise! Ii  pot salva!

                Intre timp mama si copilul cad. Copilul urla dar mama incearca sa fie puternica pentru el asa ca tace.

                Ce pot sa fac? M-am smucit din stransoarea lor. Imi iau avant si la 3 sar. Daca mor asta e! Macar mama si copilul sa traiasca. 1! Doamne ajuta-ma! 2! Imi va fi dor de viata! 3! Denise te iubesc! Am sarit!

                Stiti filmele alea horror cu fier contorsionat, sunetele alea oribile si senzatia de moarte? Exact asa este si acum doar ca  live.

                Am destul de strabatut si nu e deloc usor sa ajung la ei. Tre’ sa sar aici, tre’ sa ma aplec acolo, tre’ sa mai dau o bucata de fier din cale si toate acestea in timp ce roata se prabuseste.Am ajuns si  ia ghiciti: centurile sunt blocate. Nu pot sa le rup si nu am nimic taios la mine. Nu mai am timp sa cobor sa iau ceva ascutit si sa ma si intorc. Nici nu stiu daca ii mai pot salva pe acesti  oameni. Dar deodata copilasul a inceput sa tipe si atunci am observat! Unghiile mele de la mana dreapta se lungesc si se transforma in cutite. Nu mai am timp sa ma mir sau sa ma panichez. Am inceput sa tai centurile. Am terminat iar unghiile mele au revenit la forma initiala. Am luat mama pe un brat  si copilul pe celalalt dar abia acum realizez ca nu mai am pe unde sa ies cu ei. Fierul s-a strans in jurul nostru iar pe sus nu cred ca am sanse avand in vedere ca ar trebui sa sar cam trei metri. Dar pare cam singura solutie.OK!

                Am sarit si am reusit. Acum merg pe fierul care se surpa sub picioarele mele. Cum am crezut, nu ma mai pot salva. Mai am vreo doi metri pana la salvare dar deja sunt ingropata pe jumatate sub fier. O secunda mi-a luat pana sa ma hotarasc care va fi urmatoarea miscare. Am aruncat cele doua personane  de pe brate spre multimea de spectatori, sigura ca o sa ii prinda cineva si m-am lasat ingropata.