Fata bionica

Capitolul 29. Povestea lui Anton

Buna, dragii mei! Am avut mari probleme cu internetul dar totusi am rezolvat. Cum sa va dezamagesc eu pe voi? Mai ales ca din cauza voastra iar sufar de atac de cord! Oameni minunati ce sunteti, aproape 200 de voturi!!! Cat despre vizualizari nici nu mai zic! Va multumesc!
**************************************************************************
Nu va voi spune unde m-am nascut, acest aspect nu este relevant pentru poveste. Dar faptul ca am avut un frate mai mare,este! Acesta este cel mai important aspect. Fratele meu, era fiul favorit, parintii doar pe el il vedeau. Dar lui nu ii convenea acest lucru, ma iubea si isi dorea ca aceasta dragoste sa se manifeste si din partea parintilor. Nu a fost posibil niciodata acest lucru. Chiar simpla mea nastere, s-a realizat din dorinta fratelui meu.

            La varsta de 13 ani, am avut un accident de masina. Eram pe moarte iar singura mea sansa era scheletul mecanic, abia descoperit. Era foarte scum un astfel de implant si desi parintii mei aveau bani, nu au fost de acord sa ii cheltuie pentru a-mi salva viata. Fratele meu avea si el suma respectiva. Economisise din greu ani la rand pentru a-si lua o masina. Si-a cheltuit banii stransi cu atata truda pentru a-mi salva viata.

            La scurt timp dupa accidentul meu, el a murit intr-un accindent de avion. In acel moment, lumea parintilor mei s-a naruit. Au inceput sa se razbune pe mine, considerandu-ma vinovat. Considerau ca daca fratele meu nu ar fi dat banii pe scheletul meu mecanic si si-ar fi luat masina, acel accident nu ar mai fi avut loc iar fiul lor mult iubit ar mai fi fost inca in viata.

            Doi ani la rand am fost batut, scuipat, infometat de proprii parinti. Lasat sa dorm in frig si ploaie. Dupa un timp, mi s-a luat si am fugit de acasa. M-am ascuns intr-un marfar cu care am parcurs mai bine de 50 Km. Apoi in masina unui padurar care insa m-a descoperit destul de repede. De frica, i-am furat toporul, pe post de arma, si am fugit la adapostul celei mai apropiate ascunzatori, aceasta padure. Acum 10 ani nu era atat de inalta dar totusi m-am pierdut. Trei zile si trei nopti am alergat neincetat. Cand m-am oprit sa privesc unde ajunsesem am realizat cat de grava imi este situatia. Fara apa, fara mancare, fara adapost. Un pusti de cincisprezeze ani pierdut intr-o padure doar cu un topor.

            In ciuda oboselii, am continuat sa merg tarand dupa mine toporul. Planuiam sa il abandonez dar ceva imi zicea ca voi avea nevoie de el.

            Dupa inca o zi, am gasit un iaz cu apa proaspata! Pentru mine, dar de la Dumnezeu, iar dupa inca doua ore, am gasit luminisul. De lipsa hranei nu uitasem, foamea ma chinuia din greu. Dar am stat putin si m-am gandit: daca am descoperit iazul am mai primit o sansa. Daca am gasit luminisul, este un semn. Am amanat proaspatul plan de a-mi contrui o casa, in favoarea somnului si a odihnei.

            Nu stiu cat am dormit, stiu doar ca m-am trezit cu o sete oribila si o foame si mai apasatoare. In privinta foamei nu aveam ce face. Am facut o mica excursie pana la fantana dupa care m-am apucat sa imi fac o casa. A fost greu iar dupa un timp nu am mai putut face nimic. Muream de foame. Eram lesinat, stateam intins asteptand sa mor. Dupa un timp, am simtit ceva facandu-si loc in palma mea. Animalele mici ale padurii ma ajutau, imi aduceau fructe. Nu erau de ajuns dar macar era ceva. Apoi ursii au inceput sa imi aduca peste si carne. Toate acestea s-au intamplat repede insa mie mi s-a parut ca au trecut secole. la inceput am mancat carnea cruda, atat de foame imi era. In scurt timp am prins din nou puteri si am continuat sa imi fac casa. Atunci nu aveam prea multe dar in timp am construit. La inceput ma simteam singur dar in timp, am invatat graiul animalelor. Acestea au devenit familia mea. Cel mai apropiat oras este la 10 Km de padure. Au inceput sa imi aduca mancare, ziare, le ceream si carti. Intr-o zi, fara sa le cer, mi-au adus un cutit si mai multe cutii de chibrituri care mi-au facut viata mult mai usoara.

            Imi dadeam seama de trecerea timpului dupa datele din ziare, altfel nu as fi putut tine evidenta lunilor si a anilor. Benny, ursul pe care l-ati intalnit voi este cel care mi-a adus mancarea, pui pe atunci. Imi este ca un frate, de aceea i-am pus numele fratelui meu de care imi este atat de dor, Bernard.

            Aceasta este povestea mea, mi-a fost foarte greu la inceput dar aceasta este acum viata mea. Aveti intrebari?