Say something(2)- The return

Capitolul 13: Ciudat

Capitolul 13: Ciudat

  - Perspectiva lui Harry -

     " Nu poți să spui niciodată 'niciodată'. " e chestia pe care Mel mi-o spunea aproape zilnic. Dar e a zis-o, în afurisita zi de 24 decembrie. Vreau atât de mult să fi fost o glumă, dar nu ştiu ce să cred. E una dintre melodiile ei preferate: Never say never de la The Fray. Doamne, fata aia chiar ascultă multă muzică!

     E ciudat felul în care a reuşit să mă schimbe. E şi mai ciudat faptul că nu am conştientizat nevoia de schimbare. Tot ciudat e şi că nu mi-o pot scoate minte. Nu vreau să mi-o scot din minte. Conduc cu 120 km/h pe autostradă şi mă gândesc la ea. La ochii ei. La felul contagios în care râde. La buzele ei pline; vreau atât de mult să o sărut iarăşi. La faptul că îi e mai bine fāră mine. Fără mine.

     Nu o voi uita niciodată. Dacă ar fi să mor în următoarea secundă, aş lua amintirea ei cu mine în mormânt. Nu voi putea să o uit niciodată. Nici nu vreau să o uit.

     Am aşezat cadoul pentru ea pe locul de lângă mine pentru ca de fiecare dată când mă uit la el să îmi amintesc şi apoi să îmi reamintesc cât de idiot sunt. Aşa mă îndepărtez de ea. Aşa o îndepărtez de mine. Luându-i cadouri întârziate de Crăciun, trimițându-i mesaje cu citate din cartea pe care o citea înainte de despărțire şi petrecându-mi Revelionul cu ea. Bineînțeles că ştiu. Ştiu că vine şi ea. Am citit mesajele din telefonul lui Zayn. Bănuisem ceva încă de dinainte. Oricum, nu puteam să vin nepregătit.

     I-am ucis visele. Am crezut că poate să se salveze de una singură. Dacă nu e aşa... dacă nu e aşa jur că îi explic tot, nu ştiu, o s-o recuperez. Şi o s-o protejez. O voi salva.

     Mai sunt doar câțiva kilometri care ne despart. Şi plouă. Mă întreb dacă se gândeşte la mine acum, la ziua aia în care am adus-o la lac şi i-am dăruit colierul.

     Opresc maşina brusc. Nu îmi pasă de faptul că sunt pe autostradă. Am nevoie doar de câteva minute oricum. Îmi pasă doar de ea şi de ce crede cu adevărat despre mine. Nu i-am spus niciodată ce aş fi vrut să îi spun. Nu i-am spus cât de frumoasă e dimineața, cu părul ciufulit şi cu cearcăne imense sub ochi. Nu i-am spus cât de mult îmi place atunci când mă sâcâie povestindu-mi despre toate cărțile pe care le citeşte. Poate că acum nu vrea să mă asculte. Nu vreau să iau în considerare posibilitatea asta. Nu pot. E prea greu. Nu i-am spus că sunt mândru de ea, al naibii de mândru. E cea mai bună din clasă şi ştiu că ea va fi şefă de promoție. Va avea un discurs minunat. Pe bune, chiar e minunat. L-a scris deja. În jurnalul ei. Da, i-am citit jurnalul. Ce persoană oribilă sunt! Acolo a scris că mă iubeşte. Eu nici nu ştiu ce e aia iubire.

     Tresar mecanic în momentul în care simt telefonul vibrând. Buzunarul blugilor e cam strâmt pentru el şi Mel mi-a spus asta de mai multe ori. Răspund înainte de a mă uita la apelant:

     - Mel?

     Cred că sunt demn de milă.

     - Ămm... nu, nu chiar. Îmi pare rău să te dezamăgesc.

     Normal că nu e ea. Nu are noul meu număr de telefon. Şi poate nici măcar nu a venit.

     - Ce vrei, Zayn?

     - E ceva neobişnuit în faptul că te sună fratele tău?

     Îmi scapă un surâs ironic.

     - Ce mai faci, " frățioare "?

     1. 2. 3 secunde până ce îmi răspunde.

     - Uite, Harry. Am vrut doar să mă asigur că eşti bine. Trebuia să fi ajuns acum mai bine de o oră. E totul în regulă?

     Se preface că îi pasă. Asta fac toți. Nu însemn nimic pentru nimeni.

     - Totul e perfect.

     - Ai plâns?

     Arunc telefonul pe bancheta din spate după ce finalizez apelul şi pornesc muzica. Rotesc butonul de volum la maximum. E unul dintre albumele celor de la The Fray. Şi e melodia aia. Nu mai vreau să o ascult niciodată. Şi când spun niciodată, ei bine, spun niciodată. Presez cu genunchiul locul din care izbucneşte cântecul ăsta idiot şi în momentul în care se deschide strivesc CD-ul în mâini. Îmi zgârie pielea deja crestată şi cu urme uscate de sânge. Nici că ar putea să îmi pese mai puțin. Când îmi deschid pumnul, privesc pierdut cum resturile cad la picioarele mele, reflectând culorile neutre ale gândirii mele de rahat. Sunt un geniu. Acum am distrus şi unul dintre albumele ei preferate. Simt cum un drog invizibil mi se răspândeşte în vene; e vinovăția.

     Îmi las capul pe spate, trecându-mi nervos mâna prin păr. Un zâmbet tâmp mi se lipeşte de față în momentul în care văd poza aia lipită pe partea de sus a maşinii. Ştiu că ea a pus-o. Deci a făcut o copie. Singura noastră poză. Nu e distrusă. Dar am crezut că... Uite-o chiar acolo. Deasupra mea. Cum de nu am văzut-o până acum? E o poză al naibii de frumoasă.

     Calc cu putere accelerația, îndreptându-mă cu fiecare secundă care trece înspre un nou început. Îmi şterg lacrimile jalnice şi mă gândesc care să fie primul lucru pe care i-l voi spune. Doamne, am atâtea lucruri să îi spun!

__________________________________

* Ce e pentru voi iubirea?