Say something(2)- The return

Capitolul 18: Opt litere şi o respirație întretăiată

Capitolul 18: Opt litere şi o respirație întretăiată

- Perspectiva lui Harry -  
    
     Încerc să înțeleg privind-o. Ochii ei curioşi mă studiază insistent. Îmi duc mai aproape mâna dreaptă de chipul ei, mutându-i o şuviță de păr ce i se lipise de fruntea transpirată după ureche. Chicoteşte în urma gestului meu insignifiant. E atât de frumoasă.
     Se apropie şi mai mult de mine în aşteptarea unui răspuns. Partea aia cu " Hai să vorbim despre ceva fumos. " se presupune că ar fi trebuit să schimbe indirect subiectul, însă îmi dau seama din felul în care mă priveşte că nu se întâmplă cum vreau eu. E ca un copil aşteptându-şi desertul după o masă cu brocoli şi ciorbă scârboasă. Deschide gura, dar imediat o închide la loc fără a spune nimic. Nici eu nu ştiu ce să zic. Ar fi trebuit să îmi calculez acțiunile ținând cont că aflasem sentimentele ei inocente încă de când am îndrăznit să îi citesc jurnalul. Cele două cuvinte pline de înțeles mă urmăresc la nesfârşit de atunci. Nu am anticipat ce urma să se întâmple după ce voi fi venit aici, pregătit să îndrept lucrurile. Înainte aveam atâtea lucruri să îi spun. Acum cuvintele îmi rămân blocate în gât. Şi se înțelege de ce; nimeni nu mi-a mai spus niciodată cuvintele alea două. Nimeni. Ei bine, exceptând-o pe mama, dar să fim serioşi, fiecare mamă îi spune copilului ei că îl iubeşte. Aşa e legea firii.
     Revenind deci la Mel şi la obrajii ei care au căpătat culoarea trandafirului, pentru că da, e roşie toată. Nu cred că a planificat să îmi spună ceea ce simte acum. O cunosc şi ştiu prea bine că e reținută în anumite privințe, cum ar fi exemplul de față. Nu mi-ar fi spus că mă iubeşte decât dacă ar fi fost sigură că îi voi răspunde în acelaşi fel. Şi nu pot. Ştiu prea bine că e greşit doar să o privesc şi atât, dar pur şi simplu nu pot face mai mult. Cum aş putea să îi spun " Şi eu te iubesc. " atâta timp cât eu nu ştiu ce e aia iubire? Vreau să învăț, Doamne, vreau mai mult decât orice! O să mă învețe. Va veni o zi în care îi voi răspunde cu aceleaşi cuvinte, fără să le spun ca pe o minciună stupidă rostită din obligație. Va veni o zi în care două cuvinte, opt litere şi o respirație întretăiată o vor face să zâmbească atât de tare încât o vor durea obrajii după ce zâmbetul ăla frumos al ei se va fi terminat. Acea zi nu e prea departe. Până atunci ne rămân o promisiune nespusă şi un legământ pentru care semnăm cu buzele noastre unite într-un alt sărut.
     P.S.: Sunt un mincinos. Iubirea nu îmi e necunoscută. Am iubit cândva şi am pierdut. Inima mea e împrejmuită de un zid înalt, e ca o fortăreață bine apărată. Ştiu că data viitoare când voi iubi va fi a doua oară şi în acelaşi timp cea din urmă. Ştiam că această iubire avea să îmi aducă sfârşitul, dar aveam de gând să iubesc oricum; nu să încerc, ci să reuşesc. De ce? Pentru că iubirea trebuie să fie ceva frumos.