Say something(2)- The return

Capitolul 10: Planul A

Capitolul 10: Planul A

     A şaptea zi. A trecut o săptămână. E 30 Decembrie. Joi.

     - Ai împachetat tot? Eşti gata?

     Îi răspund lui Jess printr-o înclinare uşoară a capului. Mă întorc cu spatele la ea şi închid rucsacul vechi, trăgând nesigură de fermuarul ruginit. L-am cumpărat în clasa a noua pentru prima tabără cu cercetaşii - Am renunțat la activitățile cu cercetaşii; nu mai e la fel fără el -. Matt şi Thom l-au umplut cu pământ şi viermi scârboşi în spirit de glumă. Mie nu mi s-a părut amuzant. S-au oferit să îl curețe şi şi-au cerut scuze. Încă mai miroase a nămol stătut. Ador rucsacul ăsta.

     Inspir adânc. Îmi eliberez plămânii de o presiune nebinevenită.

     Sunt bine. O să fiu bine. Nu vreau să ştiu unde mergem. Nu vreau să ştiu cât va dura excapada asta. Ştiu doar că am nevoie acum să respir să respir să respir. Nu am întrebat dacă vine şi el. Nu am găsit în mine atâta curaj. Nu vreau să recunosc în fața ei faptul că în mine arde dorința ca el să fie acolo. Nu trebuie să recunosc nimic.

     - O să fie minunat! Tatăl lui Zayn deține o căbănuță pe munte. Îți va plăcea, Mel.

     Nu sunt sigură dacă entuziasmul lui Jessie e contagios, dar privind-o cum se învârte fericită prin dormitor şi bate neîncetat din palme, schițez instinctiv un zâmbet sincer, răspunzându-i:

     - Sunt sigură de asta.

     Mă fixează cu privirea într-un mod care îmi transmite fiori prin tot corpul. Încerc să ridic o sprânceană în semn de nedumerire, însă rezultatul nu este cel aşteptat, felul în care râde acum Jessie făcându-mă să conştientizez că pe chipul meu s-a lipit o strâmbătură de primă clasă.
     - Părul tău, încă nu m-am obişnuit cu faptul că aproape tot e albastru. zise ea în cele din urmă, încă râzând.
      Îmi dau ochii peste cap pentru că ştiu la ce se gândeşte; " Melody cea cuminte şi-a vopsit părul albastru. Uau. ". În cele din urmă îi spun:
     - Aveam nevoie de o schimbare.

     Câteva ore mai târziu mă regăseam în maşina roşie a lui Jessie, lângă ea, analizându-i tehnica de condus care s-a îmbunătățit considerabil din prima zi de şcoală, privind fix în față, gândindu-mă la momentul accidentului. Urăsc locul ăsta. Totul pare la fel, nimic schimbat. În radioul micuț răsună aceeaşi melodie. Maşina roşie se umple constant cu miros dulceag de primăvară - ei bine, cel puțin aşa scrie pe eticheta odorizantului auto - întocmai precum atunci. E prea mult. Ochii îmi rămân blocați pe geamul din față şi tremur, tremur de parcă asfaltul rece ar putea să îmi devoreze trupul speriat. Harry nu e aici. Îmi e frică.

     Jess interpretează greşit reacția mea şi setează căldura la maxim.

     - Ajungem în câteva minute. îmi spuse ea.

     Înainte să îi pot răspunde, o voce care vine din spatele meu mă obligă în mod indirect să îmi întorc privirea.

     - E prea caaald!

     Aproape uitasem că e şi el.

     - Taci, Zayn.

     Se aude un oftat apăsat, iar eu râd în urma felului în care cea mai bună prietenă a mea îşi dă ochii peste cap. Chiar râd. Nu îmi vine să cred.

     - Funcționează.

     Descifrez un soi de cod secret din şoapta pe care i-a adresat-o Zayn lui Jess; presupun că n-ar fi trebuit să aud asta.

     - Ce să funcționeze? întreb eu cu vocea subțire; curioasă şi surprinsă în acelaşi timp.

     - Stai să vezi, nici măcar nu am început.

     Nu sunt sigură dacă Jessie îmi răspunsese mie sau dacă i se adresase lui Zayn, însă felul ciudat în care zâmbeşte mă pune pe gânduri. Opreşte maşina şi mii de scenarii îmi împânzesc gândirea confuză. Nu ştiu la ce să mă aştept.