Say something(2)- The return

Capitolul 16: Cum să salvezi o viață?

Capitolul 16: Cum să salvezi o viață?

" We're making two reflections into one

  Cause it's like you're my mirror. "

                   Justin Timberlake - Mirrors

     Cum să salvezi o viață?

     Printr-un sărut dătător de speranță, printr-un sărut care îți oferă timpul de care ai nevoie pentru a ajunge la liceu chiar şi cu numai câteva minute înainte de terminarea primei ore pentru a putea să îți ceri scuze că ai întârziat, printr-un sărut în urma căruia eşti scutit de protocolul ce ține de declarația unui martor în privința flagrantului la care ai fost de față, printr-un sărut cu un străin misterios ce urmează să îți devină coleg de bancă şi de care urmează să te îndrăgosteşti iremediabil. Cel puțin aşa a fost în cazul meu. 

     Desigur, există o multitudine nemărginită de moduri prin care o viață poate fi salvată, însă eu aleg iubirea. Şi ce e de fapt iubirea? Nu îmi vine să cred cum un cuvânt atât de inofensiv poate naşte mii de contradicții în miezul conştiinței mele vibrânde. Nu îmi vine să cred că acest sentiment ciudat schimbă lumea. Uneori cred că iubirea poate încheia războaie şi readuce pacea acolo unde flacăra firavă a unei speranțe târzii păleşte şi tremură şi dansează pe o coregrafie lentă, agonizantă. Uneori cred că iubind te salvezi pe tine însuți de la o condamnare neştiută. Şi apoi devine siguranță, nu doar o posibilitate. 

     Un sărut şi doi ochi verzi.

     O să spun ceva. O să spun. Aş face-o şi acum, însă nu îmi găsesc curajul. În schimb, mă înconjoară din toate unghiurile nesiguranța. Totuşi îmi e greu să înțeleg cum buzele mele se încăpățânează în ceea ce priveşte articularea acelor două cuvinte. Îl privesc acum şi mă priveşte. Sunt o laşă dacă nu o spun din cauză că îmi e teamă de posibiltatea ca el să nu îmi răspundă la fel?

     Ştiu că ceea ce simt e adevărat. Dacă ar fi fost să număr lunile, săptămânile, zilele, orele, minutele, secundele din momentul în care în sufletul meu confuz a încolțit sentimentul ăsta aş fi înnebunit de mult. Pentru că nu e deloc puțin timp. Prefer ca, în locul acelei activități epuizante, să mă gândesc la el.

     Îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă sărută din nou, multiplicând astfel gândurile din subconştientul meu. 

     Nu am înțeles de la început. Fiecare lucru pe care îl aflam despre el amplifica senzația necunoscută din interiorul meu. Vrea să pară dur şi rece, distant, indiferent, dar nu i-a mers cu mine. E amuzant şi mă înțelege. Nu mă judecă. În mare parte ne plac aceleaşi lucruri deşi, într-o oarecare măsură, avem percepții diferite asupra lumii. Mă protejează. Nu îmi pasă de faptul că nu sărbătoreşte Ziua Îndrăgostiților , am vorbit cândva despre asta; mi-ar fi arhisuficient să ştiu că se gândeşte la mine în ziua aia şi în toate celelalte 364/365 zile din an. Vreau să se gândească la mine. E misterios şi frumos. 

     Mi-a salvat viața atunci, cu vreo patru luni în urmă, în a doua zi din ultimul an de liceu, prin simplul fapt că mi-a dăruit acel sărut. Şi da, ştiu că a făcut-o ca să îşi acopere urmele şi pentru a-l proteja pe Zayn, recurgând la o diversiune spontană, dar nici că mai contează. L-am cunoscut dintr-o greşeală ce avea să devină cea mai frumoasă greşeală din viața mea. Mi-a salvat viața şi la aniversarea lui Jessie, când aproape am murit cu adevărat. Sinceră sa fiu, m-a surprins în ceea ce priveşte manevrele perfecte de resuscitare. Ar fi un medic excelent într-o bună zi. Îi voi spune asta. Îmi salvează viața şi acum pentru că e aici, cu mine. 

     Iubirea e foc, un foc care ne mistuie pe toți, ne arde trupurile de muritori, apoi iubirea e apă, o apă care stinge flăcările sângerii, apoi iubirea e vindecare. Iubirea ne ucide şi ne salvează deopotrivă.

     În sufletul oricăruia există un el sau o ea şi am fi mai mult decât mincinoşi dacă am nega acest aspect real. Eu am mințit mult timp. Nu mai vreau să o fac. Trebuie să îi spun. Îi voi spune. Mai am nevoie doar de un minut sau două. El e în inima mea. O revendică şi mi-o returnează, după care o revendică din nou. Se simte ca şi cum oceane întregi ne-ar despărți, deşi e chiar aici. Şi mă sărută din nou. Nu ştiu să înot şi chiar dacă el nu ar fi ştiut să înoate, tot ne-am fi salvat cumva unul pe celălalt. Ar fi reuşit să mă salveze, chiar dacă prețul ar fi fost să îşi vândă sufletul Necuratului.

     Oricât de mult încerc nu găsesc o explicație plauzibilă pentru verdele intens din ochii lui. Ştiu că mă holbez la el acum şi ştiu că şi el ştie, însă asta nu mă va opri. E atât de frumos! Părul ud i s-a lipit de frunte. Arată ca şi cum tocmai ar fi venit de la sală. Picături de apă i se preling pe chip. Tremură, dar chiar şi aşa îşi foloseşte brațele şi întreg trupul pentru a mă încălzi pe mine. Mă întreb dacă mă blochează, lipindu-mă de perete, de teamă să nu plec, ca să mă țină aproape. Tresar în momentul în care tuşeşte scurt, parcă pentru a-şi pregăti vocea. La câteva secunde după, strănută şi tremurul din corp i se accentuează. Harry al meu răceşte. Mă încrunt în momentul în care văd rănile de pe mâinile lui. Articulează un zâmbet minunat care îmi transmite " Sunt bine, nu-ți face griji ", apoi îşi sprijină capul de umărul meu. Felul în care răsuflă obosit, respirația lui caldă făcând contact cu pielea mea, îmi electrizează celulele senzitive. 

     Ne îndreptăm, cu mâna lui dreaptă înconjurându-mi mijlocul, înspre canapea. După ce ne aşezăm, mă lipesc de el şi zâmbesc datorită faptului că mă strânge în brațe. Ne privim unul pe celălalt pentru nu ştiu cât timp până când clipeşte greu şi cască atât de îndelungat, de parcă ar fi lupul mâncând-o pe bunicuță. Ne acoperă pe amândoi cu pătura verde care era frumos împăturită la baza canapelei, apoi strănută din nou. 

     Îl sărut scurt pe buze şi apreciez că nu mă îndepărtează, apreciez că nu e genul ăla care spune: " Nu, iubito. Nu poți să mă săruți. Sunt răcit.". E atât de clişeic. L-aş fi sărutat oricum, l-aş fi sărutat chiar dacă ar fi avut herpes, l-aş fi sărutat chiar dacă buzele lui peste ale mele mi-ar semna sentința la moarte şi ştiu, ştiu că şi el ar face la fel în ceea ce mă priveşte. Mă strânge în brațe atât de tare încât resimt efectul în interior, dar nu mă deranjează. Îmi poziționez capul pe umărul său şi îmi lipesc fața de gâtul lui. Plasez acolo un sărut umed, simțindu-l cum se relaxează imediat. După câteva minute sforăie deja, ceea ce îmi provoacă un râset cât de cât silențios. După alte câteva minute, îi şoptesc, cu buzele încă lipite de pielea lui fierbinte:

    - Te iubesc.

     Ştiam că nu mă aude.