Capitolul 12: Imaginea trecutului
*
- Perspectiva lui Harry-
- Haide, Harry. E doar o poză. Te rooog.
E atât de frumoasă. Mai ales atunci când se încăpățânează şi încearcă trucul cu fața de cățeluş plouat. După mine, aia e fața de mâță în călduri. Ar trebui să mai lucreze la arcuitul sprâncenelor. Şi ține buzele prea țepene. Un câine are de obicei gura deschisă, nu-i aşa? Îmi e greu să îi rezist, dar nu imposibil. Nu înțeleg de ce vrea să facem o poză. Întotdeauna am crezut că e aiurea să încerci să încadrezi ceva pe o bucată de hârtie lucioasă sau în ecranul mic al telefonului. E absurd. De asta nu apar în albumul liceului. Sau în pozele de grup. Nu, mulțumesc.
- Harry?
Încă se holbează la mine şi îi tremură buzele într-un mod irezistibil. Mă forțez atât de tare să nu o sărut chiar acum. Îmi reprim cu stângācie zâmbetul, spunându-i:
- Vreau să văd filmul. Ai de gând să mănânci tot popcornul ăla singură?
Am deschis leneş gura în aşteptarea rāspunsului.
- Harry.
Felul în care îmi spune numele. La naiba, felul în care îmi spune numele.
- Închide ochii.
- Dar e partea mea preferată, Mel.
Îşi încrucişează mâinile la piept, încercând să fie impunătoare. Da, sigur. Îmi dau ochii peste cap, apoi îi închid. Fac ca ea; de data asta. O aud cum râde. Jur, e cel mai frumos sunet din lume. Se aruncă peste mine şi mă sărută scurt. Scâncesc la pierderea contactului, încă având gura deschisă. Mă îndoapă cu floricele, iar apoi îmi zice să deschid ochii.
- Zâmbeşte.
Nu ştiu la ce se referă, până când nu văd aparatul de fotografiat în mâna ei stângă. Scuip o parte din floricelele pe care le aveam în gură în încercarea mea de a spune ceva. Sunetul ăla idiot mă anunță că s-a schimbat scorul: 1 la 0 pentru Mel.
Sare în pat ca un copil mic după ce iese poza şi e atât de fericită. În gândul meu îmi spusesem că urma să distrug idioțenia aia de poză şi să ascund aparatul de fotografiat Polaroid, dar după ce am văzut-o aşa, prefer să mă distrug pe mine însumi şi să păstrez poza intactă.
Bineînțeles ca arăt precum un ciudat, având gura pe jumătate plină de popcorn iar cealaltă jumătate fiind în aer sau pe hainele noastre. Sprâncele îmi sunt unite într-o reacție de uimire. Am strâmbat din nas aşa cum nici nu ştiam că o pot face. Arăt ca un trol. Dar ea e aşa frumoasă. Şi fericită. Aşa că nu contează. Poza aia e perfectă.
Îmi aruncă o pernă în față, iar mie îmi ia o secundă pentru a conştientiza gestul ei şi totodată pentru a percepe urmările. E război.
*
CITEȘTI
Say something(2)- The return
Fanfic* Această carte face parte din seria Say something * Totul se schimbă. Melody privea tabloul general cu atenție, mulțumită de ceea ce vede. Apoi a clipit şi când a redeschis ochii nimic nu mai era la fel. El nu mai era la fel. Atunci adolescenta înț...
