Capitolul 3: Confuzie
- Stiu si eu sa numar, Thom. Nu se fac glume de genul asta, si mai ales nu cu o persoana sensibila ca mine care tocmai ce a trecut printr-o despartire.
Nici nu stiu cum mi-am gasit cuvintele atunci. Speram sa fie doar un joc inocent marca Tom Hall, editie limitata. Nu puteam sa gresesc din nou, nu dupa ce se intamplase cu Matt; insa atunci nu stiam ca, de fapt, o voi face, si nu va fi nicidecum o greseala. Oricum, ceva era diferit. Ma simteam apropiata de Thom. Era ceva in ochii lui care ma fascina asa cum stelele cazatoare fascineaza albastrul intunecat al imensitatii cerului de deasupra in noptile tarzii de vara. Si buzele lui... Aproape ca imi venea sa il sarut. M-am apropiat stangace, dar apoi mi-am dat seama ca asta ar fi fost o prostie majora. Nici nu stiu ce mi-a trecut prin cap. Cred ca, probabil, nu imi doream altceva decat sa imi incalzesc buzele usor invinetite in urma frigului intepator. Asta e, altceva nu ar fi avut ce sa fie.
- Mel, eu nu glumeam. Serios. Ti s-a parut a fi o gluma? zise el catre mine, dupa catva timp care mi s-a parut a fi o eternitate.
Nu.
- Thom, eu... Nu. Adica, mai bine nu acum. Sau oricand altcandva. Stii ce? Suntem prieteni si nu vreau sa pierd asta. Bine?
- Nu, nu e bine. Eu nu ti-as face ce ti-a facut Harry.
- Harry m-a iubit in felul lui bolnav. Oricum, aici nu e vorba despre Harry. Ci despre mine si tine. E chiar atat de greu sa intelegi ca am nevoie de tine ca prieten acum mai mult decat niciodata?
Chipul lui incordat pana de curand se relaxa treptat si imi zambi, imbratisandu-ma iarasi.
- Okay. Am inteles. Scuze ca am adus vorba despre asta.
I-am zambit la randul meu, apoi am clarificat situatia cu tact:
- Doar prieteni?
- Doar prieteni.
Dupa ce i-am auzit raspunsul ce parea a fi sincer, am adunat in pumnul meu mic niste zapada pufoasa si apoi, ei bine, i-am aruncat-o direct in fata. M-am ridicat, neasteptand reactia lui. Inainte sa ajung in pozitie verticala, el ma prinse de talie si ma trase inapoi jos. Impactul a fost neasteptat. Se rostogoli peste mine si imi improsca chipul cu zapada inghetata.
Un fulg mare zabovea pe buza lui superioara. Am ajuns cu usurinta la gura lui intredeschisa si am indepartat fasciculul viu de gheata. Fara sa constientizez, mana mea ramasese inca pe buzele lui tremurande. Si ne priveam reciproc. Dorindu-ne acelasi lucru interzis, chiar daca, in mod evident, nu ar fi fost corect pentru niciunul. Corectitudinea nu e pentru mine si el atunci. Nu e pentru noi.
Isi apropie timid buzele de ale mele, trupurile noastre fiind lipite unul de altul acum. Credeam ca urmeaza un sarut scurt, inocent, care avea sa potoleasca setea din interiorul meu, sa stinga flacarile mistuitoare din mine. In schimb, urma sa aflu ca ma inselasem. Nu m-am impotrivit pentru nicio clipa. Nu am aratat refuzul meu intrucat era inexistent. Nu l-am respins. Am ales sa traiesc si sa simt sarutul salbatic dintre noi doi. Atunci am simtit un fior cel putin straniu. Era ca si cum fulgii s-ar fi oprit deodata din caderea libera, ca si cum nisipul ar fi stationat in clepsidra timpului, ca si cum nimic nu ar mai fi contat. Ca si cum Harry nu mai conta. Am imbratisat fara retineri necunoscutul. A fost magic. Chiar daca ramasesem fara aer, buzele noastre inca erau contopite printr-o vraja nescrisa ori rostita.
Ce am simtit atunci era ca suntem meniti sa fim impreuna; amprenta destinului. Parca mi-am vazut viitorul. Cu fiica noastra de mana, Darcy, si purtand un inel de aur simplu, neornamentat pe inelarul de la mana stanga. Era un viitor din care Harry nu facea parte. M-am cutremurat la acest gand sinistru si o alta lacrima tarzie mi se scurse pe obraz, exact in clipa in care buzele noastre s-au separat, retragandu-se incet, apoi, dupa un scurt moment de respiro, revenind in forta.
Am deschis euforica ochii si... atat. Nu mai eram eu atunci. L-am vazut pe Harry, stand si privind totul de la numai cativa pasi distanta. Primul instinct a fost sa ma ridic repede si sa ii explic situatia. Buzele lui Thom inca le mai presau pe ale mele. Am scancit usor, incercand sa articulez cuvinte. Thom percepu gresit gestul meu si ma saruta mai apasat. Apoi si mai apasat. Si mai apasat. I-am presat abdomenul cu mainile, incercand sa il indepartez. Nu am reusit. Priveam inspre Harry iar el privea inspre mine. Doar se uita si atat. Nicio reactie tarzie. Niciun gest care sa-i tradeze emotia, care sa reveleze faptul ca ii pasa. Poate pentru ca nu ii pasa.
Thom se indeparta usor in cele din urma, finalizand suav sarutul. Avea lipit de chip un zambet imens. Cand imi intalni privirea pierduta si confuza, isi scutura capul haotic in semn de invingere, spunandu-mi:
- Scuze, Mel. Tocmai ce spusesem ca suntem doar prieteni. Sincer, nu stiu ce m-a apucat. Nu se va mai repeta, decat daca tu vrei, stii tu... poate... Sunt asa un...
Pentru o clipa, am asociat toate astea cu un film cu buget redus, fara prea multe efecte speciale. Un film cu o lupta in care eu sunt razboinicul principal care, in mod paradoxal, nu stie carei parti sa ii ofere sprijinul, un film in care as fi vrut sa inalt steagul alb. Un film de prost gust, mediocru, in care actiunile personajului interpretat de mine sunt judecate de o figura absenta. Un film ciudat, in care eu mi-am scris scenariul; precum un regizor strecurand episoade din viata sa printre indicatiile scenice. Un film al carui final prevesteste durere si suferinta, care isi gasesc samanta in actiunile mele absurde. Apoi mi-am dat ochii peste cap atunci cand am constatat ceva ce stiam deja: gandesc prea mult. Nu sunt intr-un film si chiar daca as fi, imi traiesc propriul rol, si vreau sa o fac asa cum trebuie, dupa propriile mele reguli, diminuand daunele sentimentale. Asa ca am raspuns:
- Hei, e in regula.
De fapt, nu era in regula.
CITEȘTI
Say something(2)- The return
Fanfiction* Această carte face parte din seria Say something * Totul se schimbă. Melody privea tabloul general cu atenție, mulțumită de ceea ce vede. Apoi a clipit şi când a redeschis ochii nimic nu mai era la fel. El nu mai era la fel. Atunci adolescenta înț...
