Say something(2)- The return

Capitolul 1: Surpriză neplăcută în Ajunul Crăciunului

Capitolul 1: Surpriză neplăcută în Ajunul Crăciunului

*Bip! Bip!*

     Privesc cu coada ochiului inspre sursa sunetului, desi stiam ca e telefonul lui Harry. Ecranul s-a luminat si in coltul din dreapta apare sintagma "Un mesaj de la Lindsay". Lindsay? Cine mai e si asta? Incerc sa caut ceva in minte legat de acest nume insa nu izbutesc. Ma decid sa revin asupra manualului de biologie deschis de pe banca. Trebuie sa recuperez. Am luat 8 la proiectul de grup - Multumesc, Harry! - asa ca am nevoie de trei zecari pentru a indrepta situatia.

     Tocmai ce repetam muschii corpului uman, incercand sa retin cea mai lunga denumire:"sternocleidomastoidian" - bun de folosit la Spanzuratoarea - cand aud din nou acele bipuri enervante. Inspir si expir de parca nu m-ar deranja asta. Privesc totusi iarasi inspre ecranul telefonului si observ "Doua mesaje de la Lindsay". Ma incrunt, incretindu-mi intr-un mod evident fruntea. Nu mai e nimeni in clasa intrucat e pauza asa ca imi duc cu miscari lente mana stanga cat mai sus pe banca, pana ajung la telefon, apoi il insfac cu repeziciune de parca as fi o hoata lipsita de tact. Ma simt putin prost din cauza a ceea ce am de gand sa fac, apoi imi amintesc ca si Harry a facut-o, intr-un fel sau altul. Asa ca, draga Lindsay, s-a zis cu tine! Probabil e vreo verisoara de-a lui, sau o amica, o colega sau mai stiu eu cine. Harry nu m-ar insela. Sunt sigura ca nu ar face-o. Ei bine, s-a purtat cam ciudat in ultimul timp dar exista explicatii.  In timp ce apas pe 'deschidere' inima imi bubuie atat de tare incat ma pregatesc sa o prind daca imi sare din piept. Dupa ce deschid primul mesaj ma blochez. Imi mut privirea si apoi inchid ochii incercand sa pastrez un intuneric adanc, constant, de nepatruns. Ma tem de continutul mesajului, de un lucru in privinta caruia vocea mea interioara imi sopteste ca e evident. Imi repet mintal ca nimic nu e ceea ce pare si apoi imi spun mie insami ca trebuie sa citesc. Trebuie. In momentul in care incep a percepe cuvintele aud soneria ce anunta inceperea orei. Citesc mesajul ala afurisit, apoi il recitesc. Iar. Si iar. De fiecare data sunt din ce in ce mai trista, dezamagita.

"Te astept diseara, iubire. Sa nu intarzii. O chem si pe Mandy? Ma gandeam ca poate iti e dor sa ne ai pe amandoua. In acelasi timp. XoXo"

Ma izbeste dezgustul. Incerc sa imi reprim cu stangacie lacrimile, insa fara izbanda.

     Imi amintesc de un al doilea mesaj, chiar inainte de a-mi spune mintal ca mai rau nu se poate. Il deschid si, inainte sa citesc, ma astept sa gasesc in continutul acestuia o lamurire, o scuza cum ca de fapt expeditoarea a gresit numarul. Dar nu. Mi se dovedeste cat de proasta si oarba am fost in tot acest timp.Imi strang pumnii mici atat de tare incat unghiile imi patrund usor pielea subtire. Pot sa jur ca am vazut si un firicel ori doua de sange, dar nu doare catusi de putin, nu in comparatie cu dezamagirea si golul abisal din inima mea.

"Sa inteleg ca ma vrei doar pe mine, nu? M-am plictisit de rutina asa cum tu te-ai plictisit de aia. Melody parca, nu? Pff, ce nume de ratata! Sunt mai buna decat ea. Te astept. Fii cadoul meu in ajunul Craciunului. XoXo"

Chiar in a doua secunda dupa ce terminasem de citit, ii simt privirea patrunzatoare a lui Harry asupra mea. Sala se umpluse intre timp. Stiu ca m-a vazut umblandu-i prin telefon. Ei bine, aproape ca imi pasa.

- Ce crezi ca faci? imi spune el pe un ton din care inteleg furia contopita cu un strop de amuzament nejustificat si cu ingrijorare.

     Buzele lui parca mimau deja un "Iarta-ma" nesincer, rostit din obligatie.

     Imi ridic privirea si incerc atat de tare sa sec izvorul faurit din lacrimi. Nu reusesc.

- Ce fac eu? Eu!? Dar tu? ii raspund, fluturand inspre el telefonul cu unul dintre mesaje inca deschis.

     Fara sa gandesc macar, izbesc furioasa telefonul de podeaua clasei. Zgomotul produs de spargerea violenta a ecranului imi starneste si mai mult furia si simt cum un foc puternic se aprinde in mine.

     Chipul frumos i se schimba brusc. In acel moment am crezut ca macar urma sa se apere. Sa nege. Sa ma recupereze. Sau ceva de genul.

- Nu e treaba ta. zise el mai serios decat l-am vazut eu din septembrie incoace; adica mai bine de trei luni pline.

     Ma ridic din banca, fiind la numai cativa centimentri de pieptul sau proeminent si bine lucrat.

- Cum adica? Cum poti sa...?

     Plangeam cum de mult nu o mai facusem. In acelasi timp, incercam sa nu devin isterica.

- Ce credeai? Ca o sa ma schimb pentru tine? tipa astfel ca multele perechi de ochi erau acum atintite asupra noastra; asupra lui si a mea, de acum 'noi' nu mai exista.

     Cuvintele lui m-au lovit atat de tare, intocmai precum Excalibur a izbit stanca si a trecut prin ea. Sunt o piatra. Un vant slab, pulsand de indiferenta, imi cerseste raspunsul. Nu eram constienta pana acum de profunzimea durerii provocate de niste cuvinte. Si totusi, doare. Atunci am simtit ca m-a distrus si am stiut ca premeditase la sfaramitarea sufletului meu inca din prima zi, inca de la primul sarut. Ma uraste. Ma pedepseste in felul lui absurd pentru ceva ce nici nu am facut. E prea mult ca sa pot intelege.

     Am dat sa spun ceva in cele din urma, insa lacrimile imi inabuseau literele ratacite. Asa ca mi-am arcuit bratul si l-am plesnit fara a mai reflecta vreo clipa macar la gestul meu. Capul i s-a intors usor intr-o parte, revenind in scurt timp la pozitia initiala. Am observat o usoara inrosire dedesubtul ochiului stang si mai jos pe obraz. Nu se asteptase la asta.

     Am inspirat adanc, cautand exasperata in jurul meu aer si curaj. Aveam mare nevoie de curaj. Privind inspre cadourile din mainile celorlalte fete, am inteles ca devenisem invidioasa intrucat pe mine nu ma iubea nimeni. Nu ma iubea el. Am spus:

- S-a terminat, Harry! De data asta e pe bune! Uita-ma, pentru ca eu chiar vreau sa te uit.

Mi-am sters cu coltul manecii cateva lacrimi, apoi am continuat nesigura:

- Sa nu vii dupa mine. Ma auzi? Pricepi?

     Astept un raspuns, o aprobare, o insulta inchegata sau orice altceva din partea lui. Observ un slab clatinat din cap si continui:

- Daca o sa ma urmaresti dupa ce ies pe usa aia, spun tot. Jur! Acum nu mai e un joc. Niciodata nu a fost. E real, Harry! Mai real decat ai crezut tu vreodata.

     Am plans in tot acest timp. Cand mi-am dat seama ca nu mai aveam si altceva de adaugat, m-am intors in partea opusa, lasand parul sa imi fluture rebel in directia lui. Am mai privit o clipa in urma. Dar nu la el ma uitam, ci la Thom. Nu sunt sigura de ce am ales sa il privesc tocmai acum. Poate pentru ca in ochii lui gasesc alinarea de care aveam nevoie. Dar nu chiar in momentul asta. Putin mai tarziu. Vreau sa plec. Unde? Habar nu am. Cat mai departe de cretul cu ochii verzi.