Prolog

271 20 2
                                    

Nimic nu e perfect. Absolut nimic. Eşti un credul, o persoană naivă dacă ai impresia că există perfecțiunea. Dar nu-i nimic, am fost şi eu aşa cândva. Credeam în el. Jur că aş fi trecut prin foc şi sabie doar pentru un singur sărut de-al lui. Unul singur. Era totul meu unitar. Şi aveam nevoie de el mai mult decât de oxigen.

Sângele îmi pulsa mai rapid prin vene când îl priveam. Simțeam că fierb. Ochii lui verzi precum jadul îmi făcuseră inima să ardă. Mă doare faptul că vorbesc la trecut. În urma lui rămân lacrimi reci, o cascadă nesfârşită de durere, suferință. O junglă a sentimentelor. Am fost Jane a lui. Am greşit încercând să îl îmblânzesc. M-am pierdut în sălbăticia unui joc cu reguli pe care numai eu le-am respectat.

" Nu merită, Mel! Nu merită! " . Degeaba îmi spuneam asta cu glas tare, încercând să îmi usuc ochii trişti. Sunt un izvor de durere. Şi el e în venele mele.

Amintirile cu noi doi împreună îmi îngheață gândirea confuză, îmi fac ideile nesigure să tremure. Am crezut în el. Am fost credulă. Naivă. Oarbă. Posedată de iubire. De ce? Pentru că am crezut că e perfect. Până când...

Say something(2)- The returnUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum