Say something(2)- The return

Capitolul 8: Înainte şi După

Capitolul 8: Înainte şi După

Prima zi de După a fost cea mai rea dintre toate cele care au urmat izbucnirii mele violente. Am vrut să nu mai simt nimic. Am vrut ca nicio chestiune desfigurată din ce a fost Înainte să nu mai conteze. Am vrut să îl uit. Am vrut atât de mult! În ziua aia afurisită - Crăciunul, ce paradox! - am plâns în continuu. L-am rugat pe Thom să îmi aducă un pahar cu apă şi, după ce a plecat, am blocat uşa de la dormitor în urma lui. Ăsta a fost felul meu ciudat de a-i spune că vreau şi trebuie să fiu singură. Simțeam că mă descompun, că mă preschimb cu o încetineală moartă in jăratic. Am vrut să trec prin asta singură.

Pe spatele unei bucăți de hârtie lucioasă care în urmă cu relativ puțin timp fusese o frumoasă diplomă am scris: " Spune-i mamei că îmi pare rău pentru maşină. ". Am împins bilețelul pe sub uşă, ştiind că Thom e încă acolo şi nu are de gând să plece. Întotdeauna mi-a fost alături.

Mi-am forțat trupul să facă fie şi numai câțiva paşi, traversând camera până la pat, apoi am lăsat cearceafurile albe să mă învăluie. În încercarea mea disperată de a-mi ține ochii închişi, am auzit un zgomot puternic, ca şi cum ar fi explodat o mică bombă a trecutului meu care vrea să trăiască în prezent, un ecou al atâtor gânduri neînțelese. Şi apoi l-am auzit din nou. Mi-am dat ochii umezi peste cap în urma acestei dovezi evidente de încăpățânare. Am împins un alt bilețel pe sub uşă, pe care scrisesem: " Îmi place uşa asta, nu o distruge. Te rog. ".

Asta a fost tot pe ziua aia.

A doua zi a venit mai repede decât mă aşteptam. În a doua zi speranța că îmi va trimite mesaj sau că va suna devenise atât de puternică, atât de vie încât nu mai era doar o speranță târzie, era o convingere. Am pus telefonul la încărcat - slavă Domnului că am găsit prin dezastrul din cameră încărcătorul de rezervă - şi am aşteptat. Urăsc să aştept.

Stomacul meu începuse să se revolte, aşa că am luat o decizie spontană; să golesc sertarul cu provizii de urgență. Ştiam eu că îmi va fi de folos cândva. Apa stătută din sticla de jumătate de litru mi s-a pārut a fi cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată. Chiar şi aşa, am încercat să cred că îmi umezesc buzele şi îmi hidratez trupul cu sucul de fructe pe care mi-l pregătea el în fiecare dimineață. Am mâncat batoanele de ciocolată şi biscuiții, mințindu-mi subconştientul cum că ar fi clătitele gătite de el.

Am plâns şi în a doua zi.

Nu am ieşit din cameră.

Am făcut schimb de bilețele pe sub uşă cu Thom, întocmai cum făcusem şi în ziua precedentă. Încă e acolo, aşteptând să ies. Şi el urăşte să aştepte, dar o face. Pentru mine.

Când am auzit telefonul vibrând, am sărit numaidecât în picioare. La vederea numelui său pe ecran, lacrimile mi s-au clonat în repetate rânduri. Ştiam eu. Dezchizând mesajul, am început să citesc şi să recitesc conținutul controversat: " Eşti bine? Din orice ar fi făcute sufletele noastre, al meu şi al tău sunt la fel. ". Ştiu că şi îngerii au demonii lor. Dacă aş fi un înger, Harry ar fi demonul meu.

A treia zi am ştiut că trebuie să ies din cameră.

Am folosit fiecare urmă de tărie din mine - nu mai rămăseseră prea multe - ca să nu îi răspund la mesaj. Nu ştiu de ce nu am făcut-o şi de ce încă sunt de părere că e mai bine să nu o fac. Poate pentru că nu găsesc cuvintele potrivite pentru un răspuns potrivit.

Dezordinea din cameră îmi alimenta nebunia acidă, aşa că am făcut astfel încât cadrul general să pară mai curat. După asta, m-am oprit în fața uşii, respirând lent. La atingerea clanței reci, mâna mi-a fost fremătată de un fior dubios. Am clipit apăsat o dată şi am rămas aşa pentru câteva clipe, sau poate mai mult. În cele din urmă, am deschis nesigură uşa. Nu mă aşteptasem să îl aud pe Thom înjurând pe un ton bâlbâit. Nu mă aşteptasem ca el să fie încă acolo, aşteptând. A treia zi.

- Ămm... eu nu dormeam, Mel. Eram treaz ca o bufniță. Adică, ca un peşte. Ştiai că peştii nu dorm sau dorm cu ochii deschişi sau ceva de genul? Normal că da, tu ştii totul. Fir-ar. Nu a vrut să sune ca şi cum...

- Mulțumesc. i-am spus eu, întrerupându-l.

M-am aruncat în brațele lui şi mi-am ascuns chipul în tricoul lui larg care îi poartă mirosul. Îmbrățişarea lui caldă a fost salvarea mea; pentru moment.

Am vrut să cred şi chiar am crezut că ăla e universul meu, locul de care aparțin. Habar nu aveam atunci că aşa urma să fie.