Viata lui Lucy

Cartea

In drumul meu, m-am oprit in fata unui magazin cu cate lucruri vechi. Am intrat si am privit in jur.O cartea mi-a atras atentia. Era ciudata, dar imi placea. M-am apropiat tot mai mult, aproape o atingeam, cand un camp de energie ma facut sa cad. Vanzatorul se apropie repede si ma ajuta sa ma ridic.

-Cartea; vreau cartea!

-Sigur, e un chilipir...30?

-30 sa fie.

Mi-a impachetat cartea.La contactul dintre mana mea si aceasta, m-am curentat usor, dar a trecut repede.Stiam ca e ceva special la acea carte, si voi afla ce anume.

Ajunsa acasa, mi-am luat un iaurt, si am urcat in camera mea.Am aruncat geanta si m-am dus pe balcon. Am despachetat cu graba cartea si am privit-o. Avea gravate pe coperta visinie ceva intr-o limba veche, probabil latina. Am deschis-o cu o oarecare teama de necunoscut. Se vedea ca era veche: paginile erau ingalbenite de vreme, iar literele erau scrise citet, de mana.Am rasfoit-o si am vazut cateva desene; varcolaci, vampiri, demoi,vrajitori,ingeri si...shinigami, nu am mai auzit de asta ; dar zilnic aflii cate ceva nou. Se pare ca acesti shinigami sunt zei ai mortii, in cultura japoneza.

Abia acum realizez faptul ca intreaga carte este despre lumea mitica.

Gandurile mi-au fost intrerupte de glasul enervant al fratelui meu.

-Trebuie sa plecam!

-Bine, dar nu e nevoie sa tipi!Pleaca!

-Ce citesti?Pot sa vad?Vreau si eu sa vad!

-Nu!Iesi odata!spun asta si il scot afara din camera.Ascund cartea si ies si eu.

Am pornit cu ai mei la cimitir, și în 15 minute am ajuns la mormânt. Ceilalți erau deja adunați; a început slujba. Dar mă simțeam incomod, sentiment pe care nu l-am simțit pana atunci în cimitir, deci am hotarat ca ar fi bine sa mă plimb.

Am mers cât am mers, și m-am așezat pe o băncuța din lemn, care era poziționată sub un copac scorburos. Priveam în gol și ma gândeam la toate prostiile, nu am băgat de seama ca un băiat se tot apropia de mine. Dar a făcut o singura greșeală în atacul sau: a călcat mult prea apăsat pe pietriș, iar zgomotul m-a scos din transa. Am sărit ca arsa de pe banca și m-am apropiat amenințător de el. Îmi era cunoscut, dar nu aveam timp de amintiri.

S-a năpustit asupra mea și a încercat sa mă doboare; dar nu i-a reușit fiindcă m-am ferit. Timp de mai bine de 10 minute m-a tot atacat, eu evitând fiecare incercare a sa. Era deja slăbit, deci am hotărât ca acela era momentul oportun pentru a-l învinge. Cu un atac fulger l-am pus la pământ și l-am imobilizat. Ma privit cu o ura imensa și a închis ochii, fiecare mușchi din corpul sau relaxându-se. În câteva momente dispăru, nu știu cum dar a dispărut.

M-am uitat la ceas și am văzut ca e târziu, deci am pornit spre mormântul celei ce a fost bunica mea. Când am ajuns slujba era pe sfârșite. Nu după mult timp am ajuns acasă.

Am urcat în camera mea și am dat sa scot cartea din ascunzătoare, dar nu mai era.