Viata lui Lucy

Lantisorul

-Lucy,esti bine?intreaba Darius ingrijorat de dupa usa ce dadea la camera mea.
-Da, de ce nu as fi?intreb eu incercand sa-mi stapanesc lacrimile ce stateau sa iasa siroaie din ochii mei.
-Intreb pentru ca ai plecat brusc.
-Sunt bine!spun eu incercand sa sune a adevar, dar un oftat mi-a parasit buzele. Poate nu a auzit.
-Lucy deschide! Imi dau seama ca nu esti bine, ca ceva te deranjeaza. Te rog!
-Vorbim mai tarziu. Vreau sa citesc.
-Bine...dar sa stii ca daca te razgandesti; sunt dincolo de perete.
Am stat pe jos si am citit, pana cand am auzit usa alaturata, cea ce dadea spre balcon. Stiam ca el e, dar m-am ridicat si am pornit spre usa. Statea cu cartea in mana, privind la o poza ce ii infatisa pe Octavio(regele shinigamilor) si pe Lucy(printesa vrajitoareleor). Stiam ca e pe alta lume, deci am deschis silentios usa si m-am asezat langa el.
-Nici tie nu-ti da pace poza?
-Nu...spune Darius pe un ton rece.
-Scuze pentru faza de mai devreme;dar simteam nevoia sa fiu singura, ca sa-mi pun gandurile in ordine. Stiu ca am reactionat urat, si imi pare rau.
-Nu-i nimic. Inteleg, dar vreau sa ai incredere in mine, sa fiu un refugiu atunci cand esti asa. Nu ti se pare hilar faptul ca numele tau coincide cu cel al printesei?
-Ba da. M-am gandit mult timp la asta; dar trebuie sa fie doar o coincidenta.
Din neatentie am scapat cartea jos, pe pamant. M-am ridicat grabita si an coborat jos.
Cartea era usor prafuita, dar nimic altceva. In urma mea vine si Darius.
-Mergem la o plimbare?
-Eu propun altceva:sa jucam o ascunsa toti.
-Mi se pare o idee geniala. Hai sa le spunem tuturor.
Toti am fost incantati de idee: eu, Darius, tata si Cristian jucam singuri, iar mamele in echipa cu copilul cel mic.
M-am ascuns sub o salcie,langa trunchiul ei gros, in spatele unui tufis. Eram destul de aproape, dar eram ferm convinsa ca voi fi gasita printre ultimii. Si asa a si fost. Cand am iesit din ascunzatoare am vazut ceva pe jos, ceva care lucea; dar am preferat sa verific la sfarsitul jocului. Ne-am jucat pana la pranz.
Am mancat si fiecare s-a dus in treaba sa. Eu am mers la copac sa caut ceea ce am vazut.
Am cautat putin si am gasit un lantisor. Pendantivul era in forma de inima, imima formata din 2 aripi, care se desprindeau una de cealalta; deci erau doua intr-unul. Mi se parea cam cunoscut.Am cercetat cu lux de amanunt cele 2 aripi pe care erau cateva pietricele incolore care conturau anumite detalii, si am descoperit in partea din spate a fiecarei parte cate o initiala: L si O; atat.
Am curatat bine lantisorul si mi l-am pus la gat. M-am curentat usor si o senzatie de deja-vuu m-a cuprins.