Viata lui Lucy

Te iubesc!

Lucy: Ma plimbam pe strazile pustii. Era 6.55. Ma gandeam la ceea ce am facut, la ceea ce am trait si simtit.
Cand eram in Padurea Mortii am avut timp de gandire; plus scrisoarea pe care am primit-o.
Atunci am realizat ca il iubesc cu adevarat pe Darius. Atunci am avut puterea de a-mi clarifica sentimentele, si tot atunci am regretat enorm de mult ca nu i-am spus ceea ce simt cat am putut. Aveam impresia ca il stiu de milenii.
Si cand am reinviat nu am mai vrut sa pierd timpul. L-am sarutat si nu regret nimic, dar oare el simte ceea ce simt eu?
Eram prea prinsa in ganduri si nu am observat ca tocmai m-am izbit in cineva. Era Darius. Aveam ambii geci de colegiu negre cu alb; el avea blugi si un tricou negru, iar eu o rochita neagra.
-Buna Lucy!
-Salut! Ce faci?
-Ma plimbam. Asta iti apartine!spune asta si imi intinde cartea.
-Mersi!Dar de unde stii ca asta este a mea?
-Are un L pe ea. A mea un O.
-Aha. Darius, vroiam sa iti spun ceva.
-Sigur. Dar hai sa ne asezam.
Am plecat in parcul din apropiere. Ne-am asezat si mi-am reluat ideea.
-Darius...cand am fost in Padurea Mortii am avut timp de gandire, si am realizat ca te iubesc. Te iubesc cum nu am mai iubit, si nici nu cred ca voi mai putea iubii...sincer.
Am spus totul dintr-o rasuflare, iar cand am terminat mi-am intors capul departe de privirea lui.
In cateva secunde buzele lui moi au facut contact cu ale mele. Am raspuns la acel minunat sarut.
-Si eu te iubesc, micuta mea!

Saltuare lume. Am mai postat un nou capitol. Cea din fotografie e Lucy.
Sper ca v-a placut, iubitii mei cititori.