În mintea unui psihopat vol. I

Relații

        Din când în când mai luam câte o gură de cafea, cu ochii prin dosare. Știam deja că aveam un program încărcat, iar chestia urgentă era comisia care avea o întrunire mâine, deci automat prezența mea era obligatorie. Eu nu terminasem încă de pus notițele cap la cap pentru ceea de urma să spun, atât era de grav. Ușa biroului meu se deschise, atrăgând-mi atenția de la plângerea de milă, și am recunoscut-o după modul în care i se auzeau pașii pe podea.

        Se așeză pe unul dintre scaunele tip fotoliu din fața biroului și oftă greu:

       — Doamne, ce mai zi!

       — Mie îmi spui? Am rânjit în colțul buzelor, aruncându-i o privire fugitivă. Nati se lăsă pe spate, cu mâinile întinse larg în laterale, mimând leșinul.

       — Câți bani ai în cont? Am putea fugi în Maldive măcar o săptămână, ne aruncăm telefoanele în apă și uităm de toate cazurile astea de rahat.

        M-am oprit din scris și am privit-o puțin mai atent. Nu era ușor să fii psiholog pentru copii. Mai ales când aflai tot felul de... lucruri.

       — Mie îmi ajung până la graniță. Ție? Am spus serioasă și ea chicoti încet, apoi oftă iar.

        Avea cu vreo cincisprezece kilograme în plus, era blondă momentan și își sărbătorea cei treizeci și doi de ani luna viitoare. Eu în decembrie, când îmi plăcea să tot împodobesc bradul vreo două ore, cu un pahar mare de vin lângă mine, dar uram să îl văd în casă întreaga perioadă a sărbătorilor. Și totuși, o făceam an de an, tot sperând că voi renunța la acest obicei care îmi stârnea un amalgam de emoții.

       — Mincinoaso, spuse neutru și avea dreptate. Nu cheltuiam foarte mult, iar contul meu avea câțiva bănuți adunați în timp, involuntar.

       — La ce lucrezi acum?

       — Un caz de pedofilie, ridică o sprânceană, unindu-și mâinile în poală.

       — Cafea? Am întins spre ea paharul din plastic și îl luă, sorbind o gură zdravănă. Nu era mare fan, dar uneori avea nevoie. Încearcă să te detașezi emoțional, Nati. Te încarci cu toate trăirile lor, ți-am mai spus asta.

       — Tu poți să o faci?

       — Nu mereu. Dar tu le asimilezi.

       — Am nevoie de o beție bună. Sau de un sex adevărat. Apropo, cum e cu Toni?

       — În niciun caz "adevărat". Și sper să mă lase în pace, decât sex din lipsă de ocupație, mai bine un vibrator.

       — Mi-e dor să fiu cu cineva, spuse ea. Tu ai avea mai multe șanse, nu înțeleg de ce nu ieși la întâlniri.

        Am privit cu subînțeles biroul plin. Își dădu ochii peste cap și am spus repede, chiar când ea se pregătea să deschidă gura:

       — Nu, nu am nevoie, mulțumesc!

        Îmi făcuse cunoștință cu cineva anul trecut. De fapt, încercase să mă cupleze cu trei bărbați, în trei seri diferite. Ultima fusese cireașa de pe tort. Întârziasem puțin, ce e drept, dar asta nu îi oferise dreptul să îmi comande mâncarea, fără să îmi cunoască preferințele sau, după caz, alergiile, iar băutura fusese cel mai ieftin vin din meniu, ales tot fără să mă consulte. Fapte care m-au iritat întreaga seară. Bineînțeles, scuza lui în legătură cu mâncarea fusese presiunea pusă de întrebările dese ale ospătarului. Ceea ce doar îmi confirma convingerea că era ușor influențabil și avea un caracter slab.