În mintea unui psihopat vol. I

Schimb de fluide

        Nici că putea fi mai precis de atât. La ora douăzeci Milo era la ușă și când am deschis, își bătu cu degetul arătător al mâinii drepte cadranul ceasului, ținând sticla de vin suspendată în aer.

       — Vezi că pot fii și punctual? Rânji el larg.

       — Și vrei o acadea? Am surâs. Intră.

       — Ești sigură? Nu trebuie să semnez niște acorduri și petiții înainte? Ridică el din sprâncene, prefăcându-se îngrijorat.

       — Doar intră și taci, m-am răstit. Dacă nu, lasă-mi vinul.

       — Vai, cât de nepoliticos! Se plânse, dar intră totuși, semn că îmi lua avertismentul în serios măcar pe jumătate.

       — Ce mâncăm în seara asta? Adulmecă de cum intră în hol, în timp ce își dădea jos pantofii.

       — Nu eu am gătit, l-am avertizat, mergând spre bucătărie, în timp ce i-am aruncat o privire.

       — Nu mă deranjează, ridică din umeri. Să fie comestibil.

       — Atunci, avem niște pui cu bacon, sos picant și orez, am făcut o mișcare amplă cu mâna spre masa unde, trebuie să recunosc, mi-am dat puțin silința să o aranjez. Mâncam dintr-un set de farfurii albe imaculat, care aveau un model încrestat, nimic desenat. Le primisem de la Nati mai demult și nu le folosisem niciodată. Cumpărasem șervețele roșii de masă de la magazinul din colț, aprinsesem o lumânare la fel de roșie în mijloc, care trimitea o aromă subtilă de cireșe în aer, iar două pahare de vin își așteptau ofranda.

       — Wow, impresionant, ridică Milo o sprânceană.

        Nu am spus nimic, doar i-am înmânat tirbușonul și m-am așezat, în timp ce l-am privit cum desface sticla,  toarnă o cantitate generoasă de vin în pahare și se așază și el la masă, în fața mea.

       — Sunt lihnit, îmi trase cu ochiul. Sper că avem și desert.

       — Și dacă nu? L-am provocat.

       — Va trebui să mă descurc cu ce găsesc, mă privi insistent, iar un fior fierbinte îmi coborî în pântec.

       — Mănâncă încet, să nu te îneci, am comentat, iar Milo îmi trimise o bezea, în timp ce savura prima îmbucătură.

       — Cum stai cu procesul?

       — Nu, nu, dădu el din cap. Nu și în seara asta.

       — Milo, fii serios. Suntem avocat și psihiatru, trebuie să ne consultăm.

       — De fapt, suntem oameni, mai presus de asta. Haide să lăsăm totul deoparte măcar acum. Cazul ăsta ne mănâncă zilele.

        I-am dat dreptate în mintea mea și am luat o gură de vin.

       — Și, ce ai mai făcut?

       — Nu îți povestesc.

       — De ce?

       — E personal.

       — Mai personal decât schimbul de fluide și secreții?

       — Da, am răspuns amuzată. Îmi plăcea că nu romantiza ceea ce era între noi, dacă ceea ce era avea vreo denumire.

       — Eu sunt bine, mersi de întrebare, se lăsă pe spate, mușchii spatelui relaxându-se și lățindu-se. Luă o gură de vin, apoi continuă: am fost la sora mea zilele trecute, îmi era dor de dracul ăla mic al ei. I-am dus dulciuri și aproape am mâncat bătaie de la ea, pentru că Massi nu mai vrea mâncare dacă știe că are dulce.