În mintea unui psihopat vol. I

Strategii

        Milo dădu un pumn în perete, apoi se întoarse agitat și se învârti pe loc de două ori, ca un leu în cușcă. Își trecu o mână prin păr și scoase pachetul de țigări, plasând repede una între buze și trăgând cu sete după ce o aprinse. O picătură de transpirație tocmai i se ivea dintre firele de păr de lângă ureche și eram în asentimentul său în totalitate, doar că partea mea introvertită își păstra, aparent, calmul. Dar clocoteam.

       — Jegoșii! Strigă el brusc, pufnind în scârbă.

       — Se bazează pe lipsa lui de experiență, am spus încet, dându-mi sacoul jos și așezându-mă cu fundul pe pervazul geamului.

        Aveam o pauză de o jumătate de oră și am ieșit pe coridorul dintre etaje, după ce Milo a schimbat câteva vorbe cu Adam.

       — Îl cred ușor influențabil, mai trase un fum, apoi își încleștă puternic maxilarul. Puteam să îi văd oasele ieșind în evidență. Ar fi fost mult prea evident dacă ar fi fost unul dintre ei, așa că au schimbat strategia. Cine naiba vrea să își pună punct carierei înainte de a începe?

        Am vrut să mai spun ceva, dar ușa de la etajul de sus se deschise și fața lui Toni apăru de după ea. Era de o veselie grețoasă și simțeam nevoia să îi șterg zâmbetul acela de pe buze.

       — Probleme în Paradis? Rânji el.

       — Cântă la altă masă, i-am replicat tăios.

       — Am încercat să te previn, Jessica, oftă teatral, ieșind pe jumătate de după ușă. Procesul e ca și câștigat, păcat că te-ai lăsat târâtă în asta, ridică din umeri, apoi îl privi pe Milo care pur și simplu rămase nemișcat de când apăru el, apoi continuă: și terfelită.

        Am văzut o jumătate de țigară zburând și pe Milo urcând scările câte două, ca un urs gata de atac. Toni dispăru din raza noastră vizuală și închise ușa, dar Milo ajunse sus și mi-am dat seama că lașul de Toni bloca intrarea, pentru că reușise să o deschidă doar un sfert, înainte să se închidă brusc înapoi. Și Milo și-a dat seama de asta, așa că a doua încercare nu a fost blândă deloc și a deschis ușa atât de brutal, încât i-a făcut vânt lui Tomi câțiva pași mari în spate. Totuși, asta mi-a dat și mie timp să ajung în spatele său.

       — Milo, calm...

       — Vino aici! Urlă el, respirând zgomotos și des pe nas, făcând un semn cu degetul arătător spre Toni, apoi indică în jos locul de lângă el. Toți oamenii de pe hol au înghețat, cu ochii pe noi.

       — Milo! M-am răstit, așezându-mă în fața lui și ținându-l, fără rezultat, de piept, încercând să îl opresc din a mai înainta. Uită-te puțin în jur, am șoptit doar pentru el.

        Ceea ce, spre norocul lui Toni, și făcu. Nu era locul și nici momentul pentru așa ceva, o ieșire de genul acesta îl putea costa scump. Se opri, trase adânc aer în piept și scuipă cuvintele:

       — Am să pun mâna pe tine într-o zi, și te asigur că eu mereu mă țin de cuvânt! Acum, dacă nu vrei să te balansez puțin de cravată, cere-i scuze! A făcut un semn din cap spre mine.

       — Nu a fost... Calmează-te, frate, ok? Îmi... îmi cer scuze, bine? Ridică el mâinile, bâlbâindu-se, apoi se întoarse și dispăru repede printre oameni.

        Am oftat, ușurată și dezgustată.

       — Îl cunoști? Mă întrebă Milo încruntat, după ce fiecare persoană martoră la scandal și-a reluat activitățile de dinainte.

       — M-am culcat cu el, l-am privit în ochi. Nu era răspunsul la care se aștepta, vedeam asta, dar pentru mine sinceritatea era mereu mai importantă. Merg să îmi iau haina, am lăsat-o lângă geam.

       — Du-te în sală, ți-o aduc eu, a fost tot ce a spus și a mers înapoi pe unde intrase cu forța acum câteva minute.

        Adam era un bărbat inteligent și s-a prins și el de întreaga scenetă din jurul judecătorului. Îl vedeam agitat, dar încerca să se controleze și aș fi vrut să îi spun că sunt mândră de el, sau orice alt cuvânt de incurajare, pentru că îmi imaginam cât de nesigur se simte. Însă se făcu din nou liniște în sală, în timp ce procurorul șef își prezenta cazul. Faptul că auzeam toate lucrurile groaznice pe care Elias le-a făcut, spuse cu voce tare și subliniate într-un mod extrem de dramatic, tocmai pentru a scoate în evidență gravitatea faptelor, mă făceau să fiu și mai conștientă de realitatea grotească a cazului și de faptul că va fi al naibii de greu să contrazici tot ce puneau ei pe masă. Și jucau cu toate cărțile.

        La un moment dat, procurorul s-a adresat lui celor doi bărbați din fața mea, spunând:

       — Ii oferim șansa acuzatului de a ușura durerea familiilor astăzi prezente în sală, de a-și ușura propria conștiință și de a-și recunoaște faptele. Astfel, acest proces se va încheia repede și curat, așa cum își dorește toată lumea.

        Milo îi spuse lui Adam subtil să nu comenteze, apoi se ridică în picioare și vorbi:

       — Clientul meu, Adam Bran, este și el un simplu martor al celor petrecute, chiar dacă dintr-o altă perspectivă, după cum ve-ți afla în continuare. Păstrăm prezumția de nevinovăție, zâmbi scurt în colțul buzelor.

        Un murmur tot mai puternic se auzi în sală și judecătorul ceru liniște. Procesul continuă cu prezentarea probelor.

        Era sfâșietor. Pe rând, în momentul afișării pozelor victimelor lui Elias, se auzeau plânsete înfundate din diferite părți ale sălii. Știam că acei oameni merită dreptate, le înțelegeam durerea. Dar era treaba mea să îi fac și pe ei să înțeleagă că ceea ce s-a întâmplat este mai presus de un arătat acuzator cu degetul și o închisoare pe viață a unui om nevinovat, chiar dacă mâinile îi erau pătate cu sânge. În mintea lui Adam, trei persoane împărțeau un singur trup. Dar, meritau condamnate toate doar din această cauză?

        Prima înfățișare s-a terminat la scurt timp după prezentarea probelor acuzatoare, rămânând ca peste o săptămână curtea să se adune iar și Milo să își prezinte apărarea. Ne-am luat rămas bun de la Adam și acesta mai aruncă o ultimă privire în sala de judecată, dar ochii i-au rămas ațintiți undeva înspre ușă, deasupra mulțimii. M-am întors să văd ce îl distrase atât de brusc și am reușit să observ o siluetă cu păr blond care tocmai ieșea în grabă din încăpere.

        Privirea lui absolut devastată m-a făcut să îmi promit că voi face tot posibilul să îi dovedesc nevinovăția, și încă ceva în plus!