În mintea unui psihopat vol. I

Apropieri

       — Ce se întâmplă cu adevărat între voi?

       — Suntem în mijlocul celui mai mediatizat proces la ora actuală și tu mă întrebi de viața mea amoroasă? Am râs amar și fără umor.

       — Pentru că procesul nu este despre tine.

        Mi-a ieșit un oftat și m-am întins pe canapea cu totul, de parcă m-aș pregăti de culcare.

       — Nici eu nu știu, am șoptit mai mult pentru mine.

       — Jess, am mai vorbit despre asta. Legătura dintre trecutul tău și relațiile pe care le ai...

       — Știu, Nati. Știu, am întrerupt-o brusc și nu voiam să fiu dură. Poate, puțin, doar cât să o opresc din a-mi ține morală. Pentru că acum eu așa o percepeam, deși eram conștientă că pe de-o parte își face treaba de psiholog, pe altă parte de prietenă. Nimic rău în asta. Dar monștrii mei erau masochiști și se autosabotau uneori. Deci, în concluzie, începusem să văd sfaturile ei ca pe niște predici doar pentru a nu înfrunta adevărul.

       — Bine, ridică ea mâinile, dar asta era o predare încăpățânată, îmi dădeam seama din atitudine. Te las pe tine să îmi spui fix ce vrei.

        Am oftat din nou. Merita adevărul. În fond, mă suporta de atâta timp.

       — A fost mai mult decât o noapte. Au fost și întâlniri, dacă se pun și cina sau un pahar de vin la mine. Conversații plăcute. Dar el vede ceva într-un viitor în care eu nu văd... nimic.

       — Pentru că nu vrei?

       — Nu. Pentru că mi-e greu să vizualizez viitorul, așa cum o face el. Nu îmi fac planuri cum o face el. Cât timp el înaintează atât de natural, lăsând totul să curgă, eu îmi calculez fiecare pas. Suntem atât de diferiți, încât sunt surprinsă că a durat chiar și atât.

       — Să îți bag un clișeu?

       — De genul: "Opușii se atrag"?

       — Aham, chicoti Nati.

       — Lasă, am rânjit și eu.

        Am auzit cum își schimbă centrul greutății pe scaunul rotativ și mi-am dat seama că s-a lăsat pe spate și și-a rezemat picioarele de birou, într-una dintre pozițiile ei preferate atunci când se simțea confortabil sau relaxată.

       — Nu e totul despre mine, să știi.

       — Eu nu am noutăți.

       — Pentru că tu știi să fii normală.

       — Trebuie să încerci, Jess. Te complaci într-o situație care îți provoacă confort și asta e bine o perioadă, dar ca să evoluezi, psihic vorbind, trebuie să mai ieși din acea zonă familiară. Pentru că ai ajuns în această etapă cu mult efort și ai avut nevoie de un spațiu al tău, unde să te simți în siguranță, în care să te detașezi emoțional de trecut. Dar tu ai cam rămas acolo.

       — Nu-mi place să călătoresc, am strâmbat din nas.

       — Ești psihiatru. Nici nu ar mai trebui să îți dau toate sfaturile astea, nu e ca și cum nu le știi. Mult timp m-am gândit că poate dacă le auzi din gura altcuiva te ajută mai mult și poate că așa a fost. Dar acum nici asta nu mai funcționează.

       — Și ce ai vrea să fac în clipa asta?

       — Să îți dai o șansă.

       — Să îmi fac o relație, vrei să spui?