În mintea unui psihopat vol. I

Complicații

       — Tu ești nebună? Se răsti încruntat, cu mâinile în șold și o privire exagerată.

       — Vom face câteva ședințe, apoi mă voi folosi de hipnoză. Nu pot să mă pronunț definitiv într-un caz în care am îndoieli, am gesticulat, încă stând rezemată cu fundul de biroul meu.

       — Mă doare în cur de îndoielile tale! Există prea multe dovezi, nimic nu îl mai scapă!

       — Poate că nu. Dar va face diferența dintre un penitenciar și un centru. Te gândești o clipă ce se va alege de el dacă ajunge pe partea cealaltă, după gratii? Îl vor linșa, și vor avea grijă să fie dureros, lent și permanent. Știm amândoi ce s-a întâmplat cu Mono și acum arată ca un dependent de heroină, în zilele lui bune!

        Fața șefului meu se schimonosi din cauza furiei.

       — Îți spun eu cum arată o revoltă, dacă nu îl acuzăm cât mai curând? Noi vom fi linșați, toți cei implicați!

       — Deci tu îmi spui mie că trebuie acuzat cu orice preț? Indiferent de starea psihică?

        Își trecu o mână prin păr, devenind agitat, apoi porni brusc spre ușă. Înainte de a ieși, îmi spuse cu un ton de un calm forțat:

       — Tu doar fă parte din comisie și pune-ți semnătura. Soarta lui e deja decisă.

        Am rămas nemișcată, privind încă în urma lui și nevenindu-mi să cred ceea ce tocmai auzisem.

***

        — Îmi dai, te rog, piureul?

        Sonia îi întinse bolul unuia dintre băieți, care îmi aruncă o privire fugitivă, apoi își privi repede farfuria și își mai puse două linguri sănătoase.

       — În ritmul ăsta, voi avea nevoie de cineva să mă ajute la gătit, dădu din cap femeia, dojenindu-și familia teatral. Mănâncă tot mai mult pe zi ce trece!

        Octavian își ridică repede privirea, spunând cu un ton care părea a fi sigur:

       — Cresc, mamă. Devin bărbat, nu mă îngraș. Am grijă de asta.

        I-am observat o notă de mândrie în glas și știam că e pentru mine. Eram slăbiciunea lui, dar era ceva temporar și îi găseam drăguță stângacia. La șaisprezece ani era normal să experimenteze tot felul de iubiri trecătoare. Luca în schimb era cu aproape trei ani mai mare și un caracter total opus. Puțin încrezut, autoritar și cerebral. Nu știam cum stă la capitolul fete și nici nu era treaba mea. Dar faptul că prinsese gena mai înfiptă îl făcea și să își dorească să se afirme, sau poate să domine. De aici bătăile de care îmi povestise Radu.

       — Arăți bine, vorbi Luca indiferent.

       — Și cum mai e la muncă? Ne întrebă Sonia cumva pe amândoi, știind că joburile noastre se intersectează uneori.

       — Cazuri noi și complicate, am mai tăiat o bucată din friptură în timp ce răspundeam. Cred că anul ăsta îmi iau concediu.

       — Așa ai spus și anul trecut, râse Radu, sorbind din berea lui fără alcool.

       — Poate că mă voi ține de cuvânt, în cele din urmă, mi-am dat ochii peste cap.

       — Să vezi ce față a făcut asistenta nouă când a luat-o Jess pe scări, continuă el să îi povestească soției sale, bine dispus.