În mintea unui psihopat vol. I

Tanatoriu

        Am fost matinală în dimineața aceea și m-am trezit devreme. Aveam nevoie la baie, deci m-am mișcat cu grijă, dar o mână mare și grea mă trase înapoi în pat.

       — Unde pleci? Bolborosi Milo cu ochii încă închiși.

       — La baie, am șoptit. Explodez.

       — A, ok, mormăi, dar nu se mișcă. Așa că i-am împins eu mâna de pe mine și am fugit în vârful picioarelor până la toaletă. Am tot rămas în bucătărie, întrebându-mă ce să îi dau omului ăstuia să mănânce. Pentru mine era simplu, mâncam puțin, băgam peste zi vreo două cafele, puțin Cola să fie meniul complet și dacă mai voiam ceva consistent, comandam. Însă acasă stăteam prost la capitolul ingrediente, cam la fel de prost cum stăteam și la gătit. Și când spun prost, mă refer la faptul că mă rog de ou să nu se lipească de tigaie, iar când mă ascultă îl consider un succes.

        Aveam în frigider lapte, o sticlă de suc, niște iaurt de băut. Mi-am dat ochii peste cap și am căutat în dulapul de sus, unde am găsit cereale.

        Perfect!

       — De ce nu vii în pat?

        Domnul avocat stătea în prag, gol pușcă, scărpinându-se în cap și strâmbându-se din cauza luminii becului. L-am analizat fugitiv și m-am felicitat în gând pentru alegerea făcută.

       — Alarma sună imediat. Nu știu la cât te trezești tu, dar eu peste o oră și jumătate trebuie să fiu la un interviu.

        Milo înjură oftând.

       — Baia?

       — Ai trecut pe lângă ea când ai ieșit din dormitor.

        Până se întoarse el, am încălzit puțin și laptele și am pus două boluri cu cereale.

       — Îmi pare rău, altceva nu am, l-am anunțat când se întoarse, de data aceasta în boxeri.

       — Păcat. Ți-aș fi pregătit o omletă senzațională, rânji.

       — Gătești? Am ridicat din sprâncene.

       — Nu orice. Dar când ești singur te specializezi pe niște chestii.

        Duș rapid amândoi, pe rând, apoi am început să îmi pregătesc hainele. Îmi plăcea faptul că nu era sâcâitor sau insistent, știa să îmi respecte spațiul personal. O singură dată se mai apropie de mine când, în sutien fiind, m-am luptat puțin cu fermoarul fustei. Atunci degetele sale au trasat linia coloanei mele, oprindu-se la gât, unde m-a tras ușor de lobul urechii.

        În momentul în care fiecare a urcat în mașina sa, nu știam dacă ne vom mai vedea în felul acesta. Nu am vorbit despre asta și nici nu conta prea mult, însă începea să îmi placă personalitatea sa și faptul că știa care e pătrațica lui îi adăuga o bilă albă.

        Am avut un interviu la spitalul de stat, pentru secția psihiatrie. Nu puteam să mă bazez doar pe veniturile de la cabinet și nici nu îmi plăcea să am prea mult timp liber. Profesional vorbind, aveam experiență suficientă și eram disponibilă imediat, deci aveam un sentiment bun în legătură cu asta. Șocul cel mare a fost când am ajuns apoi la cabinet și l-am văzut pe Tudor așteptându-mă în față.

       — Nu mă așteptam să te revăd, am spus în loc de salut. Dacă data trecută am reușit să mă stăpânesc, acum sentimentul că ceva neobișnuit se întâmplă era mai puternic.

       — Jessie, oftă el. Sincer, nici eu. Dar m-am gândit totuși că ar fi cel mai bine să o știi de la mine.

        Un nod imens mi s-a format în gât și am simțit că îmi blochează căile respiratorii.