În mintea unui psihopat vol. I

Amintire

        Nati mă privi îngrijorată în timp ce făceam dispărute două pastile.

       — Cum stai cu visele? Mă întrebă ea și am zâmbit puțin în colțul buzelor. Era singura persoană de pe planeta asta care mă cunoaștea atât de bine. Nu în totalitate, dar mai mult decât oricine.

       — Nimic din ce nu am mai văzut, am spus și m-am întins pe canapeaua ei mică, cu picioarele atârnând de la genunchi în jos. De câte ori făcusem asta înainte?

       — Jess, știi că te iubesc. Dar îmi fac griji pentru tine.

       — Nu am venit la terapie. Voiam doar să văd cum o mai duci.

       — Comunicarea nu e tot o formă de terapie?

       — Hai că deja îți intri în rol, am mormăit, avertizând-o subtil.

       — Ai cearcăne care tind spre mov. Ți-am mai spus, învață să folosești fondul de ten dacă vrei să mă minți mai ușor.

        Am deschis gura pentru a protesta din nou, dar am închis-o la loc, înghițind în sec. Ce rost avea? Eu încerc să-i vând gogoși, ea nu le cumpăra.

       — Sunt la fel, am spus cu ochii închiși. Sau, aproape la fel. Nu îmi dau seama mereu, pentru că încerc să le alung de cum realizez că a fost doar un vis.

       — Ce crezi că le-a declanșat?

       — Cazul, desigur.

       — Cazul?

       — Adam.

        Eram psiholog și psihiatru. Nu era cazul să mă ia pe ocolite și nici să folosească alte tehnici. Dar, uneori, chiar și nouă ne prindea bine să ne destăinuim altor persoane. Când analizezi cu voce tare o anumită situație, vorbind îți vin idei noi, soluții, sau realizezi anumite lucruri de care înainte nu erai conștient.

        Nati nu spuse nimic și nici nu era nevoie. Știa că voi continua.

       — Situația oarecum se aseamănă, deși contextele sunt atât de diferite. Însă cu cât sap mai adânc... ceea ce găsesc trezește în mine...

        Am oftat, bătând cu degetele deasupra sternului.

       — Trecutul, am terminat propoziția. Nu știu încă sigur de ce, dar revine.

       — Ești sigură că mai vrei să continui cazul ăsta?

       — Nu și tu, m-am plâns deschizând ochii și ridicându-mă în fund. Crezi că nu mi-au spus-o deja toți oamenii pe care i-am întâlnit?

       — Te afectează, Jessica. Mintal, psihic, cum vrei tu să o spui. Știm amândouă cât de greu ai reușit să te ridici deasupra a tot ceea ce a fost, crezi că e în regulă să o iei de la capăt?

       — Nu o iau de la capăt. Am trecut deja prin asta, deci știu cum e. Dacă va fi nevoie, voi fi mult mai puternică.

       — Sper, zâmbi ea trist.

       — Gata cu mine, spune-mi tu cum o mai duci, am lovit ușor cu palmele canapeaua.

       — Tot așa, ridică plictisită din umeri.

       — Cum așa? Și Cristian?

       — A întrebat-o pe Ana dacă merge cu el la party.

       — Ce bou, mi-am dat ochii peste cap.

       — Mda. Așa că merg cu fetele de la secretariat, ne vom face mangă și vom dansa până dimineață. Cam ăsta e planul.