În mintea unui psihopat vol. I

Martorul

       — Care crezi că sunt șansele ca Adam să câștige acest proces?

       — Ești de partea unuia dintre cei mai mari criminali în serie, nu ai nimic de comentat?

       — Jessica, spune-ne mai multe despre relația ta cu avocatul lui Adam!

       — E adevărat că voi doi aveți o aventură?

        Înaintam atât de greu printre ei, ascultând întrebările acestea repetându-se la nesfârșit, sub diferite forme, încât mă abțineam cu greu să nu calc pedala de accelerație și să îmi fac singură drum, printre sau peste ei. Erau atât de insistenți, tupeiști și tăioși, încât meseria de jurnalist a devenit brusc, în mintea mea, una dintre cele mai josnice. Poate nu neaparat de jurnalist, însă paparazzi sau cum naiba își spun, erau sub orice critică! Nici nu voiam să îmi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă Adam ar fi fost judecat în libertate!

        În fața casei mele mai erau două mașini, cu câte un reporter agasant, dar pur și simplu i-am ignorat complet și am intrat în casă, închizând ușa și trăgând draperiile. M-am trântit pe canapea, aruncând geanta pe jos și inspirând adânc. Fusese o zi extrem de lungă și era abia începutul procesului. Hera își făcu apariția cu o săritură silențioasă și se urcă pe mine, apăsând ușor cu lăbuțele din față, de parcă mi-ar frământa pielea de pe abdomen. Avea nevoie să fie iubită, așa cerea ea atenție, așa că am întins mâna și am mângâiat-o pe cap.

       — Merg să mă spăl și apoi sunt toată a ta, i-am promis încet, iar ea a clipit lent, de parcă m-ar fi aprobat.

        Dacă umpli cada cu apă și te scufunzi, în timp ce stai nemișcat poți să îți auzi mult mai bine bătăile inimii. Sunt mai puternice, îți răsună în urechi de parcă acestea ar fi înfundate și inima îți bubuie în cap, dar o simți în torace. Aproape că poți să auzi sângele cum îți curge prin vene și lichidele din organism, care se clatină în mișcarea de dute-vino a apei în care te-ai scufundat. E un exercițiu care pentru mine funcționează atunci când am nevoie să îmi golesc mintea.  Este foarte greu să nu te gândești la ceva anume, să nu faci nimic cu adevărat. Sub apă, sunt atât de atentă la modul în care aceasta mă domină, de parcă nu îmi mai recunosc propriul corp, încât reușesc să fac asta. Suntem piele și carne, fluide și os. Dar mintea... mintea e motorul, împărțit în două. Cel văzut, și cel nevăzut. Dovedește tu puterea și voința a ceva ce nu se vede, ce nu poți demonstra că e acolo, a ceva ce există doar în teorie.

        Începeam să rămân fără aer, dar nu voiam să ies. Eram la limită, simțeam presiune în piept și nevoia să mă zvârcolesc după aer, dar am mai stat câteva secunde. Și când nu mai poți, tot mai poți puțin.

***

       — Dumneavoastră sunteți unul dintre agenții care l-au pus sub arest pe Adam Bran, în seara zilei de paisprezece iunie?

       — Da.

       — Puteți să îmi spuneți ce comportament avea Adam în momentul arestării?

       — Era extrem de arogant, ironic aș spune, la adresa noastră. Nu s-a împotrivit chiar deloc, însă totul părea un joc pentru el.

       — L-ați mai văzut după aceea?

       — Da, tot eu, împreună cu colegul meu, i-am luat declarația cam o oră și jumătate mai târziu.

       — Cum vi s-a părut atunci?

       — Complet schimbat, de parcă tocmai a realizat cu adevărat ce făcuse. Speriat, nu înțelegea ce s-a întâmplat și de ce e acolo.

       — L-ați crezut?