Mâna Destinului.

7

Durerea de cap este mai rea decât îmi aminteam, mi-am dus mana la cap și am simțit bandaje, ce naiba? De unde bandaje? Ce s-a instalat? Alături de o durere mult mai mare decât cea pe care o am deja amintirea serii trecute îmi trece prin minte. Lovitura aia si după negru, deschid ochii și dau de o camera sumbră, eram pe un pat de doua persoane dar era întuneric în camera și o lumina sumbră de la geamurile destul de mari intrau în cameră. Asta ii dădea un aer sumbru și întunecat, mă uit la corpul meu, eram într-o pereche de colanți negri, o bluza neagra cu un decolteu destul de ok. Strâmtă pe corp, parul îl avem prins, iar lanțul de la gat era încă acolo.

Am dat cearceaful ce era peste mine si m-am ridicat din pat,dar nu am apucat sa fac mai mult de 3-4 pași pentru că o ușa s-a deschis. Deși cel care a deschis-o a făcut-o foarte încet m-am întors automat spre sursa zgomotului iar prin lumina difuza venita de la luna am observat o silueta de bărbat, sigur nu e femeie la ce lățime au umeri lui.

- Te-ai trezit principessa? Spune aceasta, vocea lui era destul de rece, groasa dar exprima calmitate iar asta îmi da o stare de confort.

- Tu cine mai ești? Spun eu întorcându-mă la patul din care m-am ridicat, i-am văzut umbra cum merge și se așează lângă geam, pe un scaun sau fotoliu.

- Sebastian Mendoza, Marina Castellano, nu am vorbit pana acum și nu o sa o facem nici acum, în momentul asta. O sa vorbim mâine mai multe dar acum tu o sa te pui sa dormi iar eu o sa merg la mine în cameră știind ca ești bine. Spune si se ridică, iasă din camera fără sa ma lase sa mai zic ceva.

Închide ușa in urma lui iar eu ma las moale pe pat, mă întind bine și în câteva minute adorm.

*****

Când ma trezesc soarele îmi întra în ochii iar căldură este insuportabilă, este super cald afara deși suntem in septembrie. Mi-am deschis ochi si am început sa studiez camera în care ma aflu. Când am zis ca este sumbră nu am glumit, aproape totul este negru, iar ce nu este negru este maro închis. Pereți sunt negri, patul, super mare, este din lemn masiv vopsit într-un maro închis, în partea stânga un dulap aproape cât tot peretele, cu oglinzi pe uși, de aceeași culoare cu patul. În partea dreapta este un geam destul de mare dar se deschide decât partea de sus după cum văd, lângă geam este un birou, acolo sunt câteva cărți și un scaun negru care se învârte, scaunul are catifea cred, neagra, iar biroul este tot maro.

Un televizor destul de mare pe peretele paralele cu patul meu, lângă pat câte o noptiera pe o parte si de alta, cearșaful pe care am dormit are o culoare gri, un gri închis.
Deși este o culoare foarte plăcută ochiului, foarte plăcut atingeri chiar, este și foarte sumbru în aceasta combinație de culori. Mă uit la reflexia mea din oglinda și îmi dau seama că mi-au spart capul.

Dacă sunt rapită de ce sunt tratata asa bine? De ce nu sunt torturată și toate alea? De ce asa zisul meu răpitor nu m-a lovit? Nu stiu ce se întâmplă, dar voi afla azi. O ușa este la un metru de televizor, mă ridic și merg spre ea ușor, capul încă ma mai doare dar nu ca aseară. Am deschis ușa curioasă și am dat de o baie, în aceleași culori, dar acum doar negru și gri. Am mers la chiuvetă și m-am spălat pe față, mi-am dat jos bandajul și am privit rana ce o aveam. Era o rana nu foarte mare, de 2-3cm, am cautat prin dulapurile din baie pana am dat de o trusa de ajutor, o periuța cu o pasta de dinți, ambele noi, o perie de par și mai multe produse de par si corp. Chiar și produse de machiaj.

Mi-am dezinfectat rana, am pus un bandaj mai mic și totul părea în regula cu rana. M-am scăpat pe dinți, mi-am pieptănat parul și l-am lăsat pe spate, am ieșit din baie și norocul meu ca atunci s-a deschis și ușa camerei. Pe ea a întrat o femeie în jur de 30 de ani și și-a lăsat privirea în jos.