Mâna Destinului.

12

După ce am mâncat eu și Bella am strâns masa în timp ce Sam, Sebastian și tata stăteau la masă. Tata îmi povestea cum mai este în Sicilia iar ceilalți ascultau, vorbeam în spaniolă pentru că nu avem nimic de ascuns.

Când am terminat am mers împreună cu Sebastian să îi arătăm camera tatei, de fapt eu merg mai mult pentru că Sebastian a zis că vrea să vorbească cu mine. După ce i-am arătat camera, care era la distanță de încă două camere față de a mea, i-am zis tatei că mă voi întoarce în jumătate de oră sau o oră. Am mers cu Sebastian în liniște pe hol, nici unul nu zicea nimic.

— Ce ai zice dacă am ieșit la aer curat, în grădină? Spune Sebastian înainte să ajungem la scări, aprob printr-o mișcare a capului.

Am coborât scările in liniște și am ieșit în grădină, se făcuse noapte deja, cerul este destul de liniștit, fără nori. Era destul de senină seara aceasta, m-am așezat pe iarba iar imediat după mine s-a așezat și Sebastian.

— Ce vroiai să vorbești cu mine? Spun eu privind în continuare spre cer.

— Am vrut sa îți mulțumesc, faptul că m-ai ascultat m-a ajutat foarte mult. Nu am mai vorbit cu nimeni atât de deschis de când a murit mama și chiar aveam nevoie de asta. Spune acesta iar eu îmi întorc privirea spre el, acesta mă privește într-un fel în care nu am mai fost privită până acum și nu pot explica . În ochii lui se putea vedea tristețe, o urma de simpatie, poate chiar iubire, nu îmi dau seama.

— Nu ai de ce să îmi mulțumești, dacă am putut să te ajut cu ceva am făcut-o și dacă pot să te ajut în continuare cu ceva o să o fac. Spun eu, acesta își așează mâna peste mâna mea și o strânge ușor, primul impuls a fost să îmi retrag mâna dar nu o fac, îi zâmbesc liniștitor iar el îmi întoarce zâmbetul. Ador zâmbetul ăsta al lui.

— Ești o persoană foarte specială Marina! Spune aceasta aproape șoptit, nu am știut ce să îi răspund, ce puteam să zic? Am tăcut din gură și am continuat să privesc stelele, după cam o jumătate de oră am hotărât să mă ridic și să merg în casa.

Sebastian nu mi-a dat drumul la mână până când am ajuns în fața camerei mele, m-a sărutat pe obraz după care eu am intrat în cameră. Am rămas în mijlocul camerei cu gândul la sărutul acela pe obraz, pielea îmi arde în locul unde acum câteva secunde erau buzele lui Sebastian.

M-am trezit din visare și am intrat în baie, mi-am făcut un duș cu gândul la Sebastian, ce dracu am nu știu pentru că nu mi s-a mai întâmplat până acum. Sper să îmi treacă în câteva zile, o să plec acasă după ce se termină totul și nu vreau să sufăr după nimeni. Poate că nu o să îl mai văd și nu vreau să trăiesc cu amintirea asta a lui, că am să sufăr după el mult timp dacă pun suflet. Dar eu nu pot să nu pun suflet, pun suflet în tot ce fac. După duș mi-am luat o pereche de pantaloni scurți, un tricou negru simplu lung și părul l-am lăsat pe spate să se usuce singur. Am ieșit din cameră cu o pereche de papuci simpli, negri și pufoși de casă, am bătut la ușa tatei iar după ce am primit un răspuns am intrat în cameră.

— Papá, ce mă bucur că nu ai adormit. Spun eu așezându-mă lângă tata pe pat.

— Te așteptam principessa. Chiar vreau sa aflu cum ai ajuns tu aici și cum ai ajuns sa ai încredere în cei trei. Spune tata trecând direct la subiect fără sa mai ocolească prea mult.