Mâna Destinului.

16

Sebastian P.O.V.

Misiunea a mers foarte bine iar noi am prins vinovați, acum stau și privesc cum Marina ii interoghează și cum aceștia nu scot nici un cuvânt care ne poate fi de folos. Mă enervează oameni ăștia, singura metoda este șantajul și am ideea perfecta. Cum nimeni nu știa ca ii privesc, doar Marina știa de fapt, intru în cameră respectiva și aceștia mă privesc neinteresați.

- Nu vor sa zică nimic nu? Spun eu iar ea dă aprobator din cap.

- Nu, nu vor sa zică nimic cu frumosul! Spune uitându-se gânditoare la cei trei care sunt lăsați. Par de aceeași vârstă cu noi, deci o sa fie ușor sa ii facem sa zică ce vrem noi.

- Cred că familia lor au alta părere, ști? Oameni mei tocmai i-au adus și sunt sigur ca o sa fie foarte frumos sa vedem cum ii torturează. Spun eu, știu ca este o minciuna gogonata dar ei nu știu asta, și zâmbetul meu viclean le arata ca nu as minți, ceea ce nu e adevărat.

*******

- Cred că dacă ii lăsăm și mâine, o sa scoatem ceva de la ei, acum sa mergem acasă. Spun eu iar Marina aprobă. Sincer chiar îmi place tehnica ei de luptă, este speciala și nu cred că aș putea să o imit, din ce știu eu ea a învățat de la fratele ei care știe de la părinți lui. Înseamnă că toată familia ei știe stilul asta, oricum ar fi îmi place cum se descurcă și, deși am fost doar noi 4 ne-am descurcat.

Am mers spre masina împreună și am plecat spre casa, știu că cei doi trebuie sa plece, dar știu că nu am nici o misiune în afara țării. Asta mă pune pe gânduri și nu îmi place, mă minte, fratele meu mă minte si nu îmi dau seama cu ce.

- Oprește la un magazin, sa luam ceva dulce! Spune Marina ceea ce ma face sa aprob și opresc la primul supermarket, am coborât împreună și am intrat luând un căruț mai mare.

- Deci ce luăm prima dată? Spun eu imediat ce intrăm în supermarket.

- Pai ceva dulce. Te superi dacă urc și eu aici? Spune oarecum timidă și rușinată, zâmbesc și îi fac semn să urce. Se urca fericita si îmi zice pe ce raion sa mergem prima dată. Primul este cel cu dulciuri, am luat multă ciocolată,am luat din fiecare câte 3-4, am luat înghețată, am luat cam tot ce a vrut Marina.

Ajunși la casa am început sa ne certam care sa plătească, lumea din spatele nostru se uita amuzați la noi iar noi ne contrazicem.

- Nu, eu plătesc pentru că a fost ideea mea sa venim. Spune ea uitându-se la mine cu iritare.

- Eu plătesc pentru că tu ești în tara mea! Spun eu fiind foarte serios, încerc sa găsesc motive sa renunțe.

- Nu contează! Eu plătesc! Spune și vrea să ia portofelul din geantă.

- Ba eu plătesc pentru că așa îmi doresc, plus ca tu ești musafirul meu. Spun eu luându-i portofelul din mâini și ridicând deasupra capului.

- Dă-mi portofelul înapoi! Eu plătesc! Spune ea încercând sa îmi ia portofelul, dar păcat ca eu aveam 1.90 iar ea la 1.55 ai ei nu prea are nici o șansă.

- Nu prea cred, doamnă, poftiți aici! Spun scoțând portofelul si luând cardul din el, îl înmânez casierei și acesta zâmbește. După ce am plătit i-am dat portofelul micuței războinice si am încercat sa imi stăpânesc zâmbetul. Era asa frumoasa când era nervoasă.