Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

1. Adânc În Întuneric

Katherine

PREZENT

NEW YORK

Era ceva ce mama obișnuia să îmi spună mereu:

„Când iubești pe cineva foarte mult, acea persoană îți umple viața de fericire. Dar când o pierzi, fericirea se transformă în durere. Durerea se transformă în acceptare, acceptarea în amintire, amintirea în uitare și, în cele din urmă, uitarea în fericire."

Era un cerc al vieții. Nu înțelesesem niciodată adevărata semnificație a acestor cuvinte, pentru că nu pierdusem pe nimeni. Nimeni nu îmi rupsese inima.

Ea mi‑o spunea mereu, tot ea îmi făcuse și inima bucăți.

Am strâns din dinți în timp ce învârteam seringa între degete, luptându‑mă cu mine să mă abțin. Să transform durerea în acceptare, să trec la următorul pas, însă nu reușeam. Am scos cu dinții capacul de pe ac.

O singură doză pe zi. Asta era restricția pe care mi‑o impusesem.

Nu stabilisem un moment anume în care să o iau, precum un medicament ce trebuia administrat zilnic, la oră strictă, pentru că așa mi‑aș fi creat un program stresant, ce m‑ar fi făcut să mă simt ca un bolnav. Planul era să rezist cât de mult puteam într‑o zi, să îmi iau doza când nu mai reușeam să suport. Cu cât mai târziu, cu atât mai bine, pentru că noaptea tânjeam cel mai mult după droguri.

Îmi ordonasem să nu încalc regula asta.

Nu mai ascultam pe nimeni de ceva timp, dar sperasem să reușesc să îmi ascult propriile sfaturi, după ce am ajuns de prea multe ori să gust aroma morții, în ultimele săptămâni.

Poate că îmi plăcea gustul morții, până la urmă. Avea aromă de libertate și uitare. Sau poate că, pur și simplu, nu mai conta. Dacă muream, cui îi păsa?! Moartea era, cu siguranță, mai interesată de mine decât proprii părinți... sau părinte, pentru că doar unul mi‑a mai rămas și nici ăla nu era prea capabil în ultimul timp.

Și drogurile... drogurile erau acel prieten fals și periculos, dar în preajma căruia te simțeai atât de bine, pentru că spunea întotdeauna minciunile pe care voiai să le auzi.

Ca un ucigaș superb, cu un incredibil simț al umorului, cu o privire irezistibilă.

Știai că o să mori, că o să suferi îngrozitor după ce ucigașul va ataca, dar erai tentat, de fiecare dată, să cazi în capcana lui.

Durerea înțepăturii încetase demult să se mai simtă, pielea mea purta prea multe semne ale căderii în întuneric. Erau ca cicatricele de război ale unui soldat înfrânt.

— Kath, ești cu noi?

Mi‑am ridicat privirea de pe seringa ce pulsa otrava dulce în venele mele și am privit‑o pe cea care îmi vorbise. Nicky se strâmba la mine, dojenindu‑mă că mă injectam din nou, deși îi jurasem că nu o mai fac astăzi. Nici jurământul ăsta nu îl respectasem.

Ea a făcut semn din cap, spre fereastră. Era pe scaunul din dreapta al mașinii, eu eram pe bancheta din spate. Adam mă privea de la volan, în oglinda retrovizoare.