Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

15. Promisiuni Și Secrete

Am sărit imediat din pat, fugind spre el și deschizându‑i ușa. Nici nu știam când o închisesem, dar probabil Candice sau Kristen o făcuseră.

Am ieșit pe balcon, în aerul rece al nopții, și când l‑am văzut în fața mea, teafăr și nevătămat, nu m‑am putut abține instinctului de a‑i sări în brațe.

Mi‑am îngropat fața la pieptul său, încolăcindu‑mi mâinile după gâtul lui. El mi‑a cuprins imediat mijlocul cu brațele sale, trăgându‑mă mai aproape.

— Șhhh! încerca să mă calmeze, respirându‑mi aerul cald pe creștet. Katherine, ce s‑a întâmplat?

M‑am tras înapoi, privindu‑l uimită.

— Ce s‑a întâmplat?! Aproape că am murit de spaimă! Tu ce crezi că se întâmplă cu o persoană când aude împușcături la capătul celuilalt apel?

A zâmbit, dar puteam să văd că era un zâmbet forțat.

— Iubire, eram cu băieții și jucam un joc video. Scuze că nu ți‑am răspuns, dar devenim foarte implicați când simțim gustul jocului.

M‑am îndepărtat din brațele lui, nevenindu‑mi să cred. Eu murisem de îngrijorare și el se juca?!

SE JUCA?!

Doamne, cât voiam să îl plesnesc din nou, abia am reușit să mă abțin.

— Ești un imbecil! Du‑te și oprește prostia aia și pleacă din casa mea.

M‑a privit cu o expresie de regret, prinzându‑mi mâinile și trăgându‑mi coatele în palmele sale. Palmele mele s-au lipit de pieptul lui fără să le dau voie.

— Îmi pare rău, a șoptit.

Îi simțeam inima bătând, oricare ar fi fost adevăratul motiv al spaimei mele, eram și ușurată să îl văd teafăr.

— Cum ai reușit să urci aici? l‑am întrebat curioasă, îndreptându‑mi privirea spre partea de sub balcon.

— Știi că e o scară pe sub planta aia, nu? a zâmbit și am bufnit ușor amuzată, clătinându‑mi capul. Se pare că planta aia era folositoare, dar nu în felul în care am prezis eu. Trebuia să scap de ea.

— Chiar îmi pare rău! a șoptit din nou serios, într‑o tentă de regret.

Apropierea devenea din nou prea amplă și am încercat să mă depărtez, dar am observat o mică strălucire pe obrazul său, lumina era slabă pe balcon și am încercat să mă ghidez spre cea din cameră, observând ceea ce părea o zgârietură pe pielea lui.

Mi‑am dus instinctiv mâna spre ea, trasând ușor cu degetul linia acesteia.

— Ce e asta?

Și‑a pus și el mâna pe față, pipăind locul rănit de care se pare că nu era conștient.

— Nimic, probabil m‑am zgâriat în bătaia cu Jay după ce a pierdut jocul.

Găsea o explicație la orice, dar ochii săi nu erau la fel de mincinoși ca și el. Eram sigură că ascundea ceva, dar am hotărât să las subiectul baltă pentru moment. Oricum, era clar că nu avea de gând să îmi spună adevărul și îmi ajunsese pentru ziua asta. Tot ce voiam era să oprească păpușa aia și apoi să plece, iar eu să mă culc.

Nu îmi puteam scoate din cap vocea sa din telefon: speriată, furioasă, serioasă. Și sunetul din jurul său părea prea real pentru a veni dintr‑un joc.