Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

17. Respiră. Gândește. Fugi!

Am înghițit ușor în sec când Harris a parcat în fața liceului. Fiecare privire de pe o rază de douăzeci de metri s‑a întors automat spre noi și m‑am făcut mică în scaun. Îmi doream atât de mult să nu cobor din mașină, să nu văd toate acele priviri critice și batjocoritoare. Simțeam tot mai mult ce însemna să devin... partenera lui Harris. Ce credea automat toată lumea despre mine. Nu era vorba despre faptul că vorbeau rău despre mine, ci de faptul că vorbeau, pur și simplu. Tot ce îmi dorisem în orașul ăsta fusese liniștea, dar nu aveam să o mai obțin, cu Harris prin preajmă.

- Dă‑mi ceva! am spus înainte să cobor.

Harris m‑a privit serios, dându‑și seama imediat că vorbeam despre droguri. Aveam noroc că totuși apucasem să mănânc ceva în dimineața asta. Tata nu îmi dăduse voie să plec până nu mi‑am terminat toată omleta.

- Nu! Nu‑ți mai dau nimic azi! a spus, privind prin parbriz.

Mi‑am întors privirea surprinsă spre el.

- De ce? mi‑am menținut tonul vocii scăzut deși simțeam nevoia să mă revolt.

- Pentru că îți pierzi controlul. Trebuie să înveți să îi faci față fără să o iei razna, cum ai făcut‑o ieri! a terminat întorcându‑se spre mine cu o sprânceană ridicată.

Mi se părea mie sau mă trăgea la răspundere că îl sărutasem? Sau era partea de dinainte, când practic fusesem la un pas să o mutilez pe Amber. Nu îmi puteam da seama, ochii acum de jad îmi amețeau rațiunea.

M‑am foit nervoasă în scaun. Aș fi protestat, dar nu voiam să mă comport ca o obsedată. A zâmbit satisfăcut de reacția mea de neobișnuită cumințenie.

A coborât din mașină și respirația mea a accelerat când l‑am văzut venind spre portiera mea. Brusc, mi‑am adus aminte că ceva lipsea: uitasem păpușa acasă.

Oh, băga-mi-aș!

Speram că nu va plânge toată ziua și i se vor termina bateriile într‑un sfârșit, asta înainte să o găsească tata și să își dea seama că eram mai nebună decât mă credea el.

Mi‑am mușcat buza când Harris mi‑a deschis portiera. Nu aveam de gând să mă mai comport ca o mâță speriată, așa că am coborât din mașină, încercând să fiu cât mai... normală. Atâta vreme cât nu am tatuajul lui, nimeni nu putea să spună nimic. Sau cel puțin așa am crezut eu. Imediat ce fața mea s‑a făcut văzută printre sutele de elevi, un val de șușoteli a început, imitând agitația unui stup de albine.

Harris complica situația și mai mult, prinzându‑mă de mână și trăgându‑mă după el spre intrarea în liceu. Mă simțeam ca un nou experiment scos din laborator și expus rasei umane. Oriunde mă uitam, mă loveam de o privire curioasă și uimită, așa că am decis să îmi mut ochii în pământ. Cel puțin asfaltul nu părea interesat de noua achiziție a lui Harris Stone.

Arăta atât de degajat și relaxat. Oare chiar nu îi păsa deloc că iubita lui ne putea vedea în momentul ăsta? Dar aducându‑mi aminte de cuvintele lui Kristen, răspunsul era foarte clar.

După noaptea trecută încercam să nu îl mai judec pe Harris după vorbele celorlalți, dar uneori era greu.

Când am ajuns lângă grupul meu de prieteni, mi‑am simțit inima în gât. Mi‑aș fi dorit ca Harris să meargă direct în liceu, dar șarlatanul nu pierdea ocazia să mă mai chinuie puțin.

Acum chiar nu mai aveam ce scuză să inventez ca să mă apăr. El m‑a adus iar la școală și acum mă ținea de mână prin parcarea liceului, până și eu credeam că suntem împreună. Probabil și asfaltul credea asta.