Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

Prolog

Harris

CU TREI ANI ÎN URMĂ

SEATTLE

Am suflat fumul printre buze și am învârtit țigara între degete. Mă străduisem să nu o ud, dar în zadar.

Poate sângele și tutunul erau o combinație bună.

Am tras din nou, cu furie, apoi m‑am așezat pe trotuar, lângă dezastrul pe care îl creasem.

Dezastru?

Ar fi trebuit să fie, dar nu se simțea așa, dimpotrivă.

M‑am uitat la fața lui și nu l‑am mai recunoscut, îi distrusesem mandibula, osul nazal, îi scosesem câțiva dinți. Drace, îi lipsea până și un ochi, dar habar nu aveam când – sau cum – i‑l smulsesem pe ăla.

Nici mâinile mele nu scăpaseră nevătămate din asta, dar nu simțeam încă durerea.

Și mai era ceva ce nu simțeam: vinovăția.

Milă, remușcare, rahaturi pe care le aveau oamenii sănătoși la cap, după ce ucideau pe cineva cu mâinile goale. 

Oamenii sănătoși la cap nu ucideau pe cineva cu mâinile goale. Am rânjit cu țigara între dinți și am tras un șut în cadavrul nenorocitului.

Și mai era altceva ce oamenii sănătoși la cap nu făceau: nu violau o fată de cincisprezece ani.

Mormanul de carne sângerândă de la picioarele mele exact asta făcuse.

Îmi doream să îl pot aduce la viață doar ca să îl omor încă o dată.

Se întâmpla, uneori, ca monștri, cum eram noi, să se întâlnească și, când nu erau de acord cu ceva, se dezlănțuia infernul. Fusese o luptă pe cinste, dar se terminase prea repede.

Am aruncat țigara terminată și am aprins alta, după ce mi‑am șters sângele de pe mâini cu tricoul. Toxina mi‑a pulsat în creier și m‑a liniștit puțin, pentru că încă mai tremuram de furie și adrenalină, și tot ce îmi doream era să îl lovesc în continuare, până aveam să îi crăp tot craniul. Îi mai rămăsese un ochi și mă tenta să îl scot.

Am auzit gâfâitul cu mult înainte ca el să ajungă la noi. Nu m‑am sinchisit să mă ridic, nici să îmi acopăr în vreun fel „fapta".

Am rămas calm, așteptându‑l, curios dacă avea să mă atace și el. Mi‑ar fi plăcut al dracului.

Sângele se scurgea din capul victimei mele și formase o baltă în jurul său, prostănacul a călcat direct în ea, când a ajuns la noi. Nu am avut nicio reacție atunci când a urlat și s‑a trântit în genunchi, lângă cadavru. Mi‑am fumat țigara și m‑am uitat la cerul înstelat, era așa de calm, nimănui prin rai nu îi păsa că eu mai luasem o viață.

— O să plătești pentru asta!

Furia lui m‑a făcut să zâmbesc, îi tremura glasul într‑un mod deloc amenințător. M‑am uitat la el, stârnindu‑l să mă atace.

— Sunt chiar aici, am spus simplu, făcându‑i semn să se apropie.

Lumina bătea fix pe el, astfel că am putut să îi văd saliva urcându‑i și coborându‑i în gât.

Furia de pe chipul lui era impresionantă, trebuia să recunosc, dar lacrimile îi stricau farmecul.

S‑a aplecat spre cadavru și l‑a tras în brațe. Nu avea de gând să mă atace, eu mi‑am terminat țigara și m‑am ridicat. Am aruncat chiștocul, ce apoi s‑a stins în balta de sânge.

S‑a uitat la mine, când am vrut să plec.

— Îți jur că o să simți și tu durerea asta într‑o zi, Stone. O să distrug fiecare persoană pe care o iubești.

Amenințarea lui simandicoasă m‑a făcut să râd. Oare în ce film auzise asta? M‑am frecat pe bărbie, apoi m‑am uitat la mâna pătată de sânge.

— Vezi tu, e o mică problemă la răzbunarea ta. Nu ai pe cine să distrugi. Poate doar dacă te atingi de mașina mea, dar atunci o să ai o moarte mai dureroasă decât el, am arătat spre cadavru, apoi m‑am întors să plec.

Înainte să ajung la mașină, i‑am auzit vocea în spatele meu:

— Va veni acea zi...