Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

4. Atingeri De Foc (1)

Partea I

O energie cunoscută mi‑a străfulgerat prin vene. Îmi simțeam inconștienta în trup, nu puteam deschide ochii, deși corpul meu renăștea. Parcă mintea mea era spânzurată pe undeva deasupra corpului și se chinuia să scape.

Am deschis ochii brusc, expirând o gură mare de aer, spărgând zidul care mă ținuse prizonieră în inconștiență până acum.

Sângele meu fierbea, alergându‑mi precum argintul viu prin vene. Am simțit din nou acea euforie ciudată căreia îi dusesem lipsa. Era atât de bine, dar de ce era?

Eram aproape de moarte, trupul meu parcă se dezmembra și mintea o lua razna, cum era posibil să mă simt atât de bine acum? Exista un singur răspuns la întrebarea asta: eram drogată.

Părea să mă aflu într‑un fel de dormitor, deși nu arăta ca unul.

M‑am holbat șocată în jurul meu. Mă tot gândisem eu la pereți negri... ajunsesem în locul potrivit.

Patul era doar o saltea mare, acoperită cu cearșafuri negre, care miroseau a tutun. În fața mea, se afla un birou imens, pe care erau așezate două monitoare pe margine și unul curbat, enorm, pe mijloc. Din spate se vedea o lumină verde, neon. Nu mă pricepeam la tehnologie, dar eram capabilă să îmi dau seamă că mă uitam la ceva de ultimă generație. Sistemul audio arăta ca o mini‑navă extraterestră, iar boxele erau împrăștiate prin toată camera. Din tavan, prins cu trei lanțuri groase, atârna un sac de box foarte tăbăcit. Pe partea stângă era un dulap mic din sticlă, în interiorul căruia erau așezate căști de motociclist, niște butelii argintii ciudate și mai multe obiecte cărora nu le știam denumirea sau întrebuințarea. Tavanul era negru, dar peste tot era lipita bandă led și puteam doar să îmi imaginez cum arăta aprinsă în camera asta întunecată.

Lângă fereastră era poziționat un dulap normal, de dimensiune medie, tot negru.

Parfumul lui era încă prezent, amestecat cu cel de tutun, semn că fuma destul de mult aici. Lângă saltea era o scrumieră plină de chiștoace, o doză de Monster și gantere de diferite greutăți.

Era o cameră ce urla că locatarul ei era băiat și nu unul prea vesel. M‑am ridicat imediat de pe saltea, simțind energia în vene în urma mișcării, încă eram încălțată și în echipamentul de la școală.

Am făcut pași rapizi până la fereastră, tenișii mei scoțând un zgomot ușor în contact cu parchetul. Mai avea rost să spun că era tot negru? Am prins marginea draperiei și am tras‑o în totalitate, fiind invadată imediat de o baie de soare. M‑am zbârlit imediat și mi‑am ferit privirea.

Tot nu reușeam să îmi dau seama unde mă aflam, priveliștea de afară îmi era necunoscută, un cartier destul de neîngrijit, sărac, nepotrivit cu ce se afla în camera asta. Casele aveau fiecare structură proprie, păreau abandonate sau locuite de persoane cu nu prea mare interes pentru îngrijirea lor.

Mi‑am frecat tâmplele, încercând să îmi amintesc ce se întâmplase, unde ajunsesem. Am observat un mic punctuleț roșu pe încheietura antebrațului, am studiat mai bine semnul și părea să fie o înțepătură.

Am scrâșnit din dinți. M‑am chinuit atât să mă las de droguri și acum totul se dusese de râpă. Am observat mașina aia demonică parcată la câțiva metri în fața casei. Ea mi‑a readus amintirile, precum o palmă peste fată.

Harris.

El m‑a adus aici, el m‑a prins când am căzut. Brațele lui calde și respirația puternică, furia și ochii ăia... toate astea îmi făceau capul să vâjâie, nu puteam să cred că m‑a drogat.