Restul zilei, Harris m‑a lăsat în pace.
Ce ni se întâmplase îl afectase la fel de tare și pe el, nu doar pe mine. Oricare era motivul, eram recunoscătoare că mă lăsa să respir.
Nu îndrăzneam să mai vorbesc cu ceilalți, mă simțeam vinovată pentru ce pățise Zac, dar tot el venise la mine la sfârșitul orelor și îmi propusese să merg cu ei acasă. Nu se lăsa intimidat de Harris și speram ca asta să nu îl pună în pericol din nou. Kristen asistase la scena de pe teren și țipetele mele isterice, își ceruse scuze că mă trăsese la răspundere, dar nu mă simțisem în stare să merg cu ei.
Niciunul nu știau ce se întâmplase după ce plecasem de pe acel teren și eu nu mă puteam preface că îl uram pe Harris.
Îl uram?
Habar nu aveam ce naiba era în capul meu.
Avusesem noroc cu tata, care fusese disponibil să vină să mă ia.
Săptămâna trecuse al dracului de greu și nici măcar nu știam de ce, pentru că aveam în sfârșit liniște. După modul vulcanic în care începuse totul, joi și vineri au fost dubios de liniștite, în ciuda faptului că încă eram foarte analizată.
Se trăseseră și concluziile finale până la sfârșitul zilei de vineri: Harris încercase să mă bage în pat, posibil și reușise, eu mă vedeam deja iubita lui, dar apoi îmi dădusem seama că nu voia să renunțe la Amber și din cauza asta îmi ieșisem din minți pe teren.
Mai pe scurt, eram o idioată în călduri, ce avusese impresia că pusese mâna pe el și sfârșise folosită ca o proastă.
Cel mai dureros lucru era că, într‑o anumită măsură, bârfele erau adevărate. Fusesem o proastă încă de la început. Dacă nu mi‑ar fi cerut el să îl opresc atunci, eu nu aș fi făcut‑o și aș fi sfârșit mult mai rău. Poate fusesem drogată, dar nu mă simțeam sinceră dând în totalitate vina doar pe asta.
Harris nu mai era foarte prezent, joi nu venise deloc la liceu, de fapt niciunul dintre prietenii lui nu veniseră. Vineri plecaseră înainte de prânz. Chiuleau fără să le pese și Chris îmi spusese că era ceva obișnuit pentru ei.
Nu îmi mai vorbise, nu îmi mai scrisese vreun mesaj, asta dacă fusese el marți seara. Îi simțisem privirea asupra mea de câteva ori, dar niciodată nu îl privisem înapoi.
Uram felul în care mă simțeam de fiecare dată când el era prin apropiere, când știam că mă privea. Uram ce fel de impact avea asupra mea, dar cel mai mult îmi uram propria prostie, pentru că erau momente în care nu voiam să fac nimic altceva decât să fiu iar cu el în sala aia de gimnastică, pe întuneric.
Nu era primul băiat de care eram atrasă, nu ajunsesem până la optsprezece ani ca o fecioară neinteresată de sexul opus, avusesem prieteni, colegi – coregraful meu, de care fusesem în secret îndrăgostită vreo doi ani – care îmi atrăseseră atenția, dar niciunul nu avusese un asemenea impact asupra mea, nici măcar tentativa mea de relație de la începutul liceului. Durase vreo trei săptămâni până când el îi pusese capăt, supărat că nu îi acordam atenție. Spre apărarea lui, avea dreptate. Atunci când nu eram la liceu, eram la antrenamente. Îmi spusese „la revedere" într‑o după‑amiază, când venise la sala unde dansam aproape în fiecare zi. Nu mai țineam minte pentru ce fel de competiție mă antrenam, dar eu și Vince dansam în fiecare minut pe care îl prindeam liber. Roger, bietul meu iubit de șaisprezece ani, nu făcuse prea bine față acelui dans și faptului că Vince mă atingea aproape peste tot în timpul dansului. Nu era sub nicio formă o coregrafie sexy, dar atingerile erau inevitabile într‑un dans de cuplu. Nici faptul că Vince era superb și cu cinci ani mai mare nu îl ajutase foarte mult și rămăsesem fără iubit cât ai zise „pește". Încă mă amuzam amintindu‑mi cum, după asta, Vince îmi comandase o pizza de consolare și râsesem împreună pe seama relațiilor noastre eșuate. El avea un palmares mult mai impresionant. Niciodată nu îi spusesem că eram atrasă de el, dar la acea vârstă orice bărbat era capabil să își dea seama de asemenea lucruri, mai ales când era vorba de o adolescentă. O adolescentă minoră și aiurită, iar el știuse să respecte asta mai mult decât mine.
CITEȘTI
Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)
Novela Juvenil𝓚𝓪𝓽𝓱𝓮𝓻𝓲𝓷𝓮 „Când l-am văzut pe el, am ştiut că iadul mă va înghiţi într-o zi. Îl numesc demon, dar puţini ştiu cât de atroce este cu adevărat furia lui. Cât de sângeroasă poate deveni răzbunarea lui. Cât de înnebunitoare îi este atingerea."...