Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

27. Aliatul Trădător (2)

Când Harris a parcat în fața casei, tot ce voiam era să dorm sau să înghit vreo doi litri de cafea tare.

În ultimele ore simțisem groaznic de tare lipsa somnului de noaptea trecută, antrenamentul la majorete mă epuizase fizic și psihic, mai ales crizele de furie turbată ale lui Amber, care înnebunise de‑a dreptul astăzi și țipase la toată lumea ce avusese ghinionul să îi stea în cale.

Mă abținusem eroic, pentru că nu mai voiam să atac focul cu foc, deși fusese greu să nu îi îndes un pumn în gură de câteva ori.

Harris era cu mine și nu avea decât să accepte asta. Nu rupsesem vreo căsnicie, nu distrusesem o relație serioasă, așa că nu mai voiam să mă simt vinovată din cauza asta.

Și cum nu fusese de ajuns, stătusem și în detenție, ce trecuse groaznic de greu, pentru că avusesem un supraveghetor afurisit ce nu ne lăsase să vorbim deloc. Fusesem noi doi, Ken și alt băiat.

Joshua nu apăruse astăzi și cel puțin ăsta era un semn bun.

— Vrei să intri? l‑am întrebat când am observat că mașina tatei nu era pe alee.

— Am putea să mergem la mine, ceilalți plănuiesc să facă un barbecue mai târziu.

Suna al naibii de bine, dar trebuia să îmi fac temele măcar la matematică, pentru că astăzi scăpasem cu un avertisment.

— OK, dar... nu am apucat să termin ce aveam de spus, o mașină a trecut pe lângă noi și a oprit chiar în fața noastră.

Era un SUV BMW negru pe care nu l‑am mai văzut niciodată, eu și Harris ne‑am încruntat în același timp.

Mi‑au trecut prin minte zeci de persoane, dar nu el.

La dracu'! La dracu' rău de tot!

Adam a coborât de la volan și s‑a uitat la casă, apoi pe telefon, probabil asigurându‑se că ajunsese în locația potrivită. Săptămâna trecută îi dădusem adresa, dar uitasem complet de el.

S‑a uitat la mașina noastră, dar nu avea cum să ne vadă în interior.

— Cine e ăsta? a întrebat Harris, cu ochii îngustați în acel mod periculos.

— Un prieten din New York.

Atât am spus, apoi am deschis portiera și am ieșit din mașină. Nu i‑am văzut reacția și era mai bine așa.

Adam a zâmbit imediat ce m‑a văzut și a venit spre mine. Nu m‑am putut abține și i‑am zâmbit înapoi, pentru că îmi fusese dor de uriașul ăsta și mă bucuram să îl văd, zilele acestea nu auzisem nimic de el.

— În sfârșit! Aveam impresia că vrei să scapi de mine.

M‑a tras în brațele lui și m‑a strâns cu toată forța, apoi m‑a ridicat de la sol.

Făcea asta mereu înainte, dar acum eram sigură că o anumită persoană nu avea deloc să aprecieze gestul.

Am auzit o portieră izbindu‑se în spatele meu.

— Eu? Te‑am sunat toată săptămâna trecută. Credeam că ai pățit ceva, Nicky era foarte îngrijorată.

— Îmi pare rău că nu ți‑am răspuns, am fost foarte ocupat cu proiectul.

Vorbise cu mine, dar se uitase în spatele meu.

Încă avea brațele în jurul meu și m‑am tras încet înapoi, apoi m‑am întors spre Harris.