Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

18. O Șansă Reală (1)

L-am așteptat în fața casei, așezată pe scară, după ce alergasem înapoi. Îmi era frică să intru, nu îndrăzneam să pătrund singură în camera mea, să văd balta aia și să mă gândesc ce însemna.

Detectivul nu pusese prea multe întrebări, îi spusesem că cineva intrase în casa mea și îmi lăsase un mesaj îngrozitor, iar el îmi ceruse să îl aștept. Nici nu îmi spusese cât avea să dureze până o să ajungă aici, dar înainte să mă gândesc prea mult la asta, o mașină a intrat pe aleea casei mele.

Mi-am ridicat privirea și am tresărit, era un Jeep negru, iar Shane Walker a coborât imediat de la volan. M-am calmat înainte să o iau iar razna de spaimă.

În timp ce se îndrepta spre mine, m-am gândit dacă făcusem cea mai bună alegere sunându-l tocmai pe el.

Rațiunea mi-a dictat din nou că da. Îi luasem ieri apărarea lui Harris, dar asta era altceva. Acum era vorba de casa mea, de tatăl meu. Sub nicio formă nu îi puneam viața în pericol, pentru că devenisem eu obsedată de un tip despre care nu știam nimic, fie că asta avea sau nu legătură cu Harris.

M-am bucurat că a venit din nou în civil, ba chiar purta blugi și un tricou, nu mai era mașina de poliție și niciun girofar. Îmi terorizasem destul vecinii.

M-am ridicat când a ajuns în fața mea.

- Katherine, ești bine? Ești rănită?

Ca și femeia de mai devreme, expresia lui îmi dădea de înțeles că nu arătam deloc bine. Mi-am frecat fruntea și am încercat să respir, apoi i-am făcut semn spre casă.

- Urmați-mă, vă rog.

Doar atât am spus și am urcat scările, el a fost chiar în spatele meu și imediat ce a închis ușa în urma lui, a scos o armă de la spate.

M-au șocat propriile reacții, nu am tresărit deloc, mi se părea ciudat de firesc deja.

Era puternic, antrenat, înarmat. Mi-am permis să respir în propria casă din cauza asta și să îndrăznesc să urc spre etaj.

Nu a pus nicio întrebare tot drumul, asta era o ușurare pentru mine, dar probabil era atent să nu apară cineva să ne atace. Se gândea la asta, eu mă gândeam la asta.

Se întunecase deja destul de tare, nu am mai văzut balta atunci când am ajuns în prag, dar el a întins mâna pe lângă mine și a aprins lumina.

Pentru o secundă, m-am rugat să nu mai fie acolo. Să fi fost doar o halucinație, rezultatul propriei mele nebunii, însă era cât se putea de reală și chiar mai îngrozitoare decât mi se păruse prima dată.

M-am întors spre detectiv când am simțit că nu avea nicio reacție. Era încruntat, serios, nu tremura de groază, ca mine. Știam că, pentru el, asemenea imagini nu reprezentau nimic, era obișnuit să le vadă zi de zi, dar eu nu am îndrăznit să înaintez atunci când el intrat în cameră.

A dat târcoale patului, cu atenție, dar nu a atins nimic.

- Katherine, se pare că ai o viață mult mai interesantă decât am crezut eu.

Mi-am strâns brațele în jurul mijlocului și mi-am adunat orice urmă de curaj mai rămăsese pe undeva, apoi am înaintat spre el.

- Spune-mi totul de la început, mi-a cerut, iar eu i-am povestit, urându mi glasul tremurat.

- Mai devreme ai intrat în casă fără să descui. E o obișnuință în familia voastră? M-a întrebat în timp ce se plimba prin cameră, analizând.