Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă)

5. Atingeri De Foc (2)

Partea II

Vocea lui nu voia să îmi iasă din minte, intonația aceea suavă și răgușită, însoțită de un accent dur. Respirația lui fierbinte pe gâtul meu, ochii aceia de smoală topită care mă analizau atât de obraznic, fără pic de timiditate, atingerea lui care îmi electriza corpul... am tresărit deodată speriată, realizând că îmi mângâiam corpul în locurile pe unde trecuseră mâinile lui.

Ahhh, revino‑ți, proasto!

Noroc că am fost trezită la realitate de telefonul meu, care îmi bâzâia de zor în buzunarul pantalonilor scurți. L‑am scos rapid, pregătind un șir de înjurături pentru Kristen sau oricare din ceilalți. Dar gura mi s‑a deschis de uimire când am văzut numele de pe ecran.

— Nicky! am țipat în difuzorul telefonului, țopăind de fericire.

— Kath! Oh, Doamne! Fato, pe unde umbli? Încerc să dau de tine de o săptămână. Vocea ei părea supărată, dar entuziasmată în același timp. Numai Nicky putea exprima atât de bine două stări deodată. Ea era cea mai bună prietenă a mea în New York, făcea parte din vechea mea gașcă și era cea care îmi prezentase lumea drogurilor, a alcoolului, a infracțiunii și nebuniei fără limite. Poate un prieten adevărat nu făcea asta, dar ea știa de ce aveam eu nevoie în acele momente, și nu o să fiu niciodată supărată pe ea pentru că m‑a băgat în asta.

— Știi cum e cu mutatul; cartier nou, liceu nou, aroganți noi... m‑am scuzat, neputând totuși să îmi domolesc zâmbetul de pe față.

— Pff, eu și băieții plănuim să te vizităm cât de curând, ne e dor de tine, târfo, vandalizatul fast‑food‑urilor nu mai e așa amuzant fără tine. Am început să râd. Acum realizam cât de dor îmi era de ea și de sarcasmul ei vulgar.

— Vă aștept, deși probabil tata m‑ar încuia în dulap dacă ar afla că veniți în Seattle.

— Eh, dar cine a spus că o să afle? simțeam zâmbetul diabolic de pe fața ei. Dar spune‑mi, cum e pe acolo, ceva interesant?

Mi‑am dat ochii peste cap, amuzată, normal că prin interesat se referea la băieți, și brusc, m‑am găsit nesigură dacă să îi spun despre Harris sau nu. Sigur ar vrea detalii, multe detalii... pe care eu preferam să nu le dau.

— Nu prea, mi‑am făcut niște prieteni, dar nimic deosebit... viață plictisitoare, am spus, rozându‑mi unghia și rugându‑mă la Dumnezeu să nu mă prindă cu minciuna, era înfricoșător de bună la așa ceva.

— Hmmm... medita cu o voce joasă în telefon.

Oh, nu!

— Cum te descurci cu medicamentele?

Am expirat ușurată că scăpasem și acum abordase un subiect de care, sincer, chiar aveam nevoie să vorbesc.

— E complicat, credeam că am scăpat de dependență, dar nu... încă am nevoie disperată de droguri, am șoptit, temându‑mă că poate tata era la ușa mea și nu avea altceva mai bun de făcut decât să îmi asculte conversațiile telefonice.

— Oh, Doamne! a expirat speriată. Și de unde ai luat?

Mi‑am mușcat buza, dându‑mi o palmă mintală, acum ce trebuia să spun?

Știi, am uitat să îți spun că e un tip anormal de sexy la mine în liceu. Periculos, racer, care m‑a salvat de un idiot și de la o posibilă zdrobire de pământ. M‑a răpit de la școală și m‑a drogat la el acasă, apoi m‑a urcat pe pereți. Da, cum spuneam: viață plictisitoare.