Un cartier de romi a fost la pas să fie ridicat chiar lângă Coloana „fără de sfârşit" din Târgu Jiu, în anii '50, când aceştia şi-au amplasat corturile lângă opera lui Brâncuşi. Pe atunci, coloana nu avea o valoare foarte mare pentru comunişti, fiind considerată o lucrare decadentă.
Mihai Toma este cel mai cunoscut judecător al romilor din judeţul Gorj şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Comitetului European al Romilor Krisinitori. Acesta îşi aminteşte că în anii 1958 şi 1959, aproximativ 50 de romi nomazi căldărari şi-au amplasat corturile lângă Coloana „fără de Sfârşit" şi chiar primiseră acceptul de la primărie pentru a-şi construi case lângă lucrarea de artă a lui Constantin Brâncuşi:
„Chiar îşi procuraseră cărămidă de la romii din Obreja care aveau cuptoare. Stăteau unde este acum Parcul Coloanei. Toată câmpia de lângă Coloană era plină de corturi de ţigani. Îşi puseseră corturile acolo, pentru a-şi face case. Deja aduseseră ţiganii din Obreja şi făcuseră un cuptor de cărămidă. Ardeau cărămida, ca să facă o căsuţă. Primăria le dăduse acolo teren ca să-şi ridice case, pe urmă au fost mutaţi. Încă nu apucaseră să construiască temeliile caselor. Îşi procuraseră cărămizile şi alte materiale".
Secretarul de partid Pănoiu a salvat opera lui Brâncuşi şi i-a mutat pe ţigani pe actualul cartier Meteor, acolo unde casele cu mai multe etaje şi turnuleţe se întâlnesc la tot pasul.
„Voiau să se apuce de construcţie, când a venit un grup de străini să vadă opera lui Brâncuşi, iar un secretar de partid, care a devenit, apoi, procuror, Pănoiu, s-a dus şi i-a scos pe toţi de acolo şi le-a dat teren pe Drumul Dealului sau Drumul Roşu, aşa cum i se spunea locului, unde acum este cartierul Meteor",
îşi mai aminteşte Mihai Toma. Primele cinci case ţigăneşti au fost construite în cartierul Meteor în anul 1960.
Profesorul Mocioi: „Nu au avut case, ci doar corturi"
Profesorul Ion Mocioi, fostul director al Direcţiei pentru Cultură în perioadă comunistă şi un cercetător al operei lui Brâncuşi, îşi aminteşte şi el că lângă Coloana lui Brâncuşi îşi amplasaseră cortul mai multe familii de romi: „Se aşezaseră câteva familii şi, până la urmă, înainte de moartea lui Brâncuşi, au fost alungaţi de acolo. Nu au avut case, ci doar corturi. Nu am citit şi nu am avut documente din care să reieasă faptul că primăria le-ar fi pus la dispoziţie terenuri pentru a-şi construi case. Veneau mereu cu corturi acolo".
În sprijinul afirmaţiilor liderului rom Mihai Toma vine şi o situaţie descoperită de istoricul Cornel Şomâcu. Autorităţile comuniste au decis în anul 1956 să parcezele terenul de lângă Coloană şi să-l dea cetăţenilor. „În arhivele locale s-au descoperit documente inedite care atestă faptul că tot în 1953 Sfatul Popular al oraşului Târgu-Jiu a cerut aprobarea organelor competente să parceleze terenul din Parcul Coloanei pentru locuinţe individuale. Cererea nu a fost aprobată de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii şi astfel ne putem mândri şi astăzi cu acesta. Din documentele de arhivă aflăm că Sfatul Popular al Oraşului Târgu-Jiu desfiinţase chiar în documente parcul din punctul «Coloana Infinitului», parcelase şi îl dăduse cetăţenilor în schimbul terenurilor expropriate din cartierul de la sud de baza tubulară", spune istoricul.
Conceptul „Calea Eroilor" poartă amprenta lui Brâncuşi
La Târgu Jiu se află cele mai importante capodopere realizate de Constantin Brâncuşi. Acestea se află în aer liber şi fac parte din Ansamblul Monumental «Calea Eroilor», realizat între 1937 şi 1938, la cererea Ligii «Femeilor Gorjene», în fruntea căreia se afla Arethia Tătărăscu, soţia primului ministru din perioada respectivă, în memoria eroilor din Primul Război Mondial. Cele trei lucrări de artă renumite în toată lumea sunt plasate pe o axă care are o lungime de 1,8 km.
Coloana „fără sfârşit" se află într-un parc îngrijit şi refăcut în anul 2000, aflat chiar la intrare în Târgu Jiu, pe drumul ce duce către Râmnicu Vâlcea, iar Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii se găsesc în Parcul Central aflat în zona centrală a oraşului. Cele două parcuri sunt unite de o stradă, în lungime de un kilometru şi jumătate, care este dreaptă ca o axă, şi se numeşte Calea Eroilor. Acest drum a fost gândit de însuşi Brâncuşi să facă parte din conceptul său arhitectural, astfel că întregul ansamblu monumental poartă denumirea de „Calea Eroilor".
Coloana „fără Sfârşit" sau Coloana Infinitului, cum mai este denumită, are o înălţime de 29,35 metri şi este formată din l5 module întregi, două semimodule la capete şi un postament prismatic. „Este interesant că monumentul lui Traian, columna centenaria, măsoară 100 picioare romane, adica 29,78 m", subliniază Sorana Georgescu - Gorjan, fiica inginerului care s-a ocupat, împreună cu Brâncuşi, de realizarea operei.
Comuniştii au vrut să demoleze Coloana Infinitului
Brâncuşi a fost hulit de autorităţile comuniste, mai ales la el acasă, în Târgu Jiu. Comuniştii aflaţi la putere nu dădeau doi bani pe operele lăsate de el, iar în anul 1951 au vrut de demoleze Coloana. „La 7 martie 1951, Sfatul Popular al Oraşului Târgu-Jiu trimite o adresă Departamentului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale (Ministerului Afacerilor Interne de la vremea aceea) prin care cere aprobarea să demoleze Coloana. În document, opera lui Brâncuşi este numită «o coloană metalică introdusă în fundament de beton fără nicio estetică». Comuniştii aflaţi la conducerea oraşului doreau să folosească materialele din care era construit monumentul pentru a face lucrări gospodăreşti. «Ţinând seama că această Coloană, prin materialele rezultate din demolarea ei, ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate ale oraşului, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei», scria în adresa trimisă de Sfatul Popular Târgu-Jiu", arată istoricul gorjean Cornel Şomâcu.
Intenţia de a demola opera lui Brâncuşi a fost pusă în practică în anul 1953. Comuniştii l-au însărcinat pe Tănasie Lolescu, un tânăr comunist, să se ocupe de acţiune. Acesta a mers şi a tras de două ori cu tractorul de Coloana lui Brâncuşi, dar nu s-a clintit. Comuniştii voiau, în acest fel, să topească oţelul ca să finanţeze o manifestare comunistă, dar să folosească materialul la anumite lucrări edilita gospodăreşti.
Brâncuşi a vrut să doneze statului român, la moartea sa, în anul 1957, atelierul său cu tot ce se afla în interior, dar regimul comunist a refuzat oferta, considerându-l pe artist drept un trădător şi un sculptor decadent.
