În Oltenia de sub munte, atacurile vrăjmaşe ale turcilor veniţi de peste Dunăre ori ale haiducilor coborâţi din codri se opreau în zidurile trainice ale caselor boiereşti fortificate. Erau vremuri de restrişte pe atuncea, când micii boieri se apărau dindărătul crenelurilor, nelăsându-şi căminul pradă duşmanilor. Ţevile acelea lungi ale flintelor au dispărut dintre pereţii albi, zăvoarele grele au îmbătrânit şi cerdacurile s-au umplut cu muşcate; vizitatorul de azi, privind turnurile albe de pe pajiştile Măldăreştilor, visează la poveştile lor frumoase, spuse cu răbdare de către cei care îngrijesc cu pasiune o moştenire istorică.
În turceşte, când vine vorba de un turn, se foloseşte cuvântul "kúla". Prin Balcani, această denumire a ajuns şi la nord de Dunăre, unde ea s-a dat caselor boiereşti înalte, cu bază dreptunghiulară, construite asemenea unor turnuri de apărare, dar având înfăţişarea şi confortul unui mic castel provincial. Aceste fortăreţe au fost risipite nu doar la vest de Olt, ci şi prin vestul Munteniei.
Dar cea mai veche culă şi, zice-se, cea mai trainică s-a ridicat de către boierii Măldăreşti la începutul secolului XVI, pe când ei deţineau averi mari şi proprietăţi întinse de la munte până la Dunăre. La patru kilometri de Horezu - acolo unde se află mânăstirea lui Brâncoveanu -, bătrâna culă Greceanu se odihneşte între brazi şi castani, în liniştea comunei Măldăreşti. La o aruncătură de băţ, într-o la fel de frumoasă şi largă poiană, cula Duca stă şi ea cu porţile deschise pentru vizitatorii curioşi. Mai tânără decât prima, această fortăreaţă are în faţă casa de vacanţă a ultimului ei proprietar. Toate cele trei construcţii formează azi Complexul Muzeal Măldăreşti, împresurat idilic de dealurile împădurite ale Vâlcei.
Legenda Culei Greceanu
Pe la 1516, paharnicul Nan construieşte un turn de apărare pe moşia lui din Oltenia, ca să ţină piept mai uşor celor ce râvneau la averea sa. Uşile din stejari legaţi cu fier şi zidurile groase trebuiau să-i ţină afară pe atacatori. Nu se ştie câtor duşmani a rezistat cula lui Nan, căci legenda se muta asupra urmaşului său, Tudor Maldăr, oştean curajos în slujba lui Mihai Viteazul. După moartea voievodului, boierul oltean cade prins în luptele succesorilor rivali şi este predat hanului tătar, aliatul lui Simion Movilă. Şi fiindcă legenda este frumoasă, fiica tătarului se îndrăgosteşte de Tudor şi fuge cu el tocmai pe moşia oltenească, unde vor avea şapte copii. În biserica construită prin jurul anului 1788 de Gheorghe şi Eva, nepoţii lui Maldăr, se mai văd unele dintre chipurile Măldăreştilor.
În 1830, cula este jefuită pentru ultima dată, iar bătrâna Eva Maldăr îşi găseşte sfârşitul tragic. Casa primeşte un alt nume după ce pitarul Costache Greceanu se căsătoreşte cu Maria Maldăr, fiica boieroaicei bogate, ce a lăsat în urma ei nu doar moşia, ci şi o sumedenie de alte bunuri, valoroase la acele vremuri - animale, trăsuri, obiecte pentru gospodărie.
Urmaşii Greceanu păstrează cula şi o restaurează pentru ultima oară în 1934, cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice (din 1967 va putea fi vizitată de către public). Din fericire, interioarele nu au fost modernizate, dimpotrivă, s-a urmărit a se reface atmosfera secolelor trecute prin mobila veche şi decoraţiuni specifice caselor boiereşti feudale.
