Întreprinderea de Tricotaje şi Perdele „Siretul" din Paşcani a fost înfiinţată în 1973 de regimul ceauşist şi a reuşit să creeze una dintre cele mai mari isterii consumeriste în comunism.
«La Întreprinderea de Tricotaje şi Perdele „Siretul" din Paşcani s-a raportat îmbunătăţirea gamei de produse, prin introducerea unor noi modele, în proporţie de 90%. Efortul novator se înscrie în sarcinile trasate de "Programul de modernizare în suportul tehnic al rentabilizării producţiei, al creşterii calităţii acesteia şi mai bunei folosiri a capacităţilor, a forţei de muncă", elaborat sub îndrumarea lui Nicolae Ceauşescu. Inginerul-şef al întreprinderii, Rodica Bălan: "toate cele 30 de modele noi prevăzute la nivelul anului se află în fabricaţie. Din cele 19 măsuri cuprinse în programul de modernizare, cinci au fost şi implementate şi au început să-şi dovedească eficienţa". În procesul de producţie, lucrătoarele de la Întreprinderea de Tricotaje aveau în vedere şi recomandările privind economia de resurse, folosind materia primă cu mare grijă. Însă fără a face rabat de la calitate, pentru a nu încălca standardele necesare livrării produselor către export», este textul unui articol din ziarul "Scînteia" publicat în mai 1989.
Este printre ultimele menţiuni cu valoare documentară despre fabrica de perdele din localitata ieşeană Paşcani apărute în presa comunistă, dar raportările de tip "la hectar" par a o plasa în continuare în epoca de Aur a producţiei.
Majoritatea românilor care au trăit în comunism au tânjit după câteva produse fără de care laudele despre "pile" în faţa vecinilor sau ale cunoscuţilor erau inutile: printre acestea s-au numărat covoarele de Cisnădie şi perdelele de Paşcani. Din traiul de zi cu zi al românilor mai făceau parte pasta de dinţi "Cristal", săpunul "Cheia", becul de Fieni, tenişii de Drăgăşani, salteaua Relaxa, maşina de cusut „Ileana" sau bicicleta Pegas. Dar perdelele de Paşcani reprezetau "fructul interzis" pentru că, teoretic, cvasi-majoritatea producţiei era destinată exportului. În ţară, îşi cumpărau perdele de Paşcani ambasadori străini, parlamentari, cei din familia Ceauşescu sau din anturajul familiei dictatoriale. A avea perdele de la Paşcani în casă era aproape echivalent cu dobândirea unui rang social superior.
Erau exportate în ţări precum Canada, Austria, Bulgaria, SUA, Franţa şi ţările arabe, iar în România costa 21 de lei metrul liniar, un preţ piperat spre exorbitant pentru omul de rând în anii comunismului. Cu toate acestea, în puţinele rânduri când marfa era pusă de vânzare se ajungea la bătaie pentru un petec de perdea. Cei câţiva mii de angajaţi ai fabricii erau bine văzuţi în societate şi mulţi dintre ei au ajuns să se îmbogăţească practicând comerţul la negru cu perdele scoase pe furiş.
În anii '80, fabrica producea cinci milioane de metri liniari/lunar. Nu e de mirare că unul dintre oamenii implicaţi în procesul de producţie a susţinut recent că fabrica avea profit de ordinul miliardelor de lei.
„Le luai cu șpagă, le dădeai șpagă"
"«Necherman» era un model care s-a vândut foarte bine 7-8 ani după Revoluţie. Formele acestui model erau ceva între flori şi forme geometrice. «Spic de grâu» era perdeaua cu forme de spic de grâu. «Florentina» avea peste tot numai flori şi era unul dintre cele mai bune modele, iar «Spaniola» avea câteva flori mari doar în mijloc", rememorează Leonard Rusu (foto dreapta), fost director al fabricii timp de 15 ani şi al patrulea angajat al întreprinderii, pentru ziaruldeiasi.ro.
Fabrica de perdele de la Galaţi este menţionată şi în filmul documentar Metrobranding - o poveste de dragoste între oameni şi obiecte realizat în 2010 de către tinerii cineaşti Ana Vlad şi Adrian Voicu, despre produsele celebre din perioada comunistă.
"O perdea de Paşcani sau o bicicletă Pegas reprezentau mai mult decât obiectul în sine. Cu ele deschideai uşi, le luai cu şpagă, le dădeai şpagă, intrai în posesia lor după ce stăteai vreme îndelungată pe o listă de aşteptare deschisă la locul de muncă. Erau atât de valoroase că ajungeau să fie lăsate şi moştenire. Fiecare obiect avea o poveste care era legată strâns de viaţa cumpărătorului. Pe noi aceste poveşti ne-au interesat de fapt şi am vrut să vedem şi unde s-au fabricat aceste produse ajunse mândria producţiei socialiste", au declarat realizatorii filmului într-un interviu din 2011.
Legendele referitoare la şpaga în perdele au circulat mulţi ani şi după 1989. În 2008, Leonard Rusu, care a rămas şi după Revoluţie "tartorul" din spatele fabricii păşcănene, a fost acuzat de un competitor de campanie electorală că finanţează "operaţiunea perdeaua". Candidat PDL la Senat, Rusu a fost acuzat de PSD-işti că împarte şpagă electorală în perdele.
Mărirea și decăderea perdelelor de Pașcani
Spre deosebire de multe branduri comuniste care s-au prăbuşit brusc după Revoluţie, Perdele Paşcani a continuat să funcţioneze ani buni ulterior, chiar dacă a fost nevoită să-şi adapteze strategia pentru o piaţă concurenţială. Calitatea acestor produse nu a putut fi contestată niciodată.
În 1990, Siretul s-a constituit ca societate pe acţiuni, cu unic acţionar statul român, iar din 1998 acţiunile sale au fost cotate la Bursa de Valori Bucureşti, la categoria a II-a. În 2003, firma avea profit de cinci milioane de euro şi o cifră de afaceri de 12 milioane de euro.
În numai câţiva ani, situaţia s-a schimbat dramatic. În 2011, societatea avea 299 de angajaţi şi înregistra pierderi în valoare de 190 de milioane de euro şi datorii de 4,15 milioane de euro, la vânzări de puţin peste 2 milioane de euro. În toamna lui 2010, compania a intrat în insolvenţă.
Firma a fost controlată pe rând sau în tandem de către fostul director Rusu şi firme aparţinând omul de afaceri Viorel Roman, un apropiat al Patriarhului Daniel în vremea în care acesta era mitropolit la Iaşi.
După eşecul planului de reorganizare, Siretul Paşcani a intrat oficial în faliment pe 1 ianuarie 2015, iar cei 302 de angajaţi au primit avize de disponibilizare.
