În perioada interbelică, urbea de pe malul Borcei avea un aer aristocratic, iar oamenii socializau pe cea mai circulată arteră. Se numea locul de promenadă.
În centrul vechi găseai toţi negustorii oraşului, care puneau la cale ce stofe fine să mai aducă de la Paris ori ce reţete sofisticate să le prezinte clienţilor din restaurante. Oraşul avea chiar şi un cazinou unde îşi încercau norocul cei înstăriţi sau zăboveau la un pahar de „vorbă", punându-se la curent cu ultimele noutăţi din ţară. Clădirile aveau un farmec aparte. Astăzi, aproape nimic nu mai aminteşte de acele vremuri.
S-a pierdut acel "ceva"
Maria Iorguş (86 de ani), fost economist, care locuieşte chiar în centrul oraşului, spune că fiecare epocă are farmecul său aparte. „Este oraşul copilăriei mele de care îmi aduc aminte cu bucurie. Sigur că am o nostalgie, este vorba despre acel „ceva" care s-a pierdut în timp. Era altfel atunci. Totul. Începând cu oamenii, clădirile şi terminând cu viaţa oraşului. Ştiu fiecare loc din centrul oraşului. De exemplu, în locul Primăriei se găsea cinematograful Sahia, iar peste drum, magazinul Bucureşti", povesteşte pensionara.
Tot aceasta spune că fosta stradă 6 martie, actuala Sfântul Nicolae, se numea Strada evreiască. „Aici existau cele mai multe prăvălii cu marfă de calitate. Comerţul era principala activitate, având în vedere că portul îi ajuta foarte mult să aducă produse din străinătate", povesteşte bătrâna.
Monografia muncipiului
Dovezi ale trecerii timpului mai sunt astăzi doar fotografiile. Păstrate la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi sau la Arhive, acestea amintesc de fiecare perioadă prin care a trecut oraşul. În „Monografia Muncipiului Călăraşi", coordonată de Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor se menţionează că încă din 1837, autorităţile au manifestat un interes deosebit pentru modernizare.
„În numai câţiva ani, fostul târg devine un adevărat oraş....Aspectul edilitar începe să se schimbe. Locul caselor mici şi insalubre este luat de altele mai spaţioase". Încet, încet, oraşul capătă altă înfăţişare. „Este ridicat planul topografic parcelar de către inginerul Petru Radovici, după ce oraşul fusese vizitat în acelaşi scop de Spiru Haret", se precizează în aceeaşi lucrare.
Preocupaţi de soarta micului târg
În februarie 1836, călărăşenii, preocupaţi de soarta micul târg în care locuiau, au adresat o jalbă către mai-marii locali în care invocau exemplul altor oraşe dunărene care, fiind emancipate, începuseră să se dezvolte şi să înflorească. Oamenii chiar ameninţau că vor părăsi oraşul şi se vor muta la Brăila, dacă nu le vor fi luate în considerare nemulţumirile privind schimbarea la faţă a oraşului.
După aproximativ 20 de ani, un medic polonez, a notat impresii despre oraşul de pe malul Borcei. Jurnalul său a fost descoperit la Biblioteca Naţională din Varşovia: „Astăzi (anul 1854) oraşul s-a schimbat de mirare. Azi s-a mutat aici comerţul bucureştean. Casele ruinate şi părăsite au devenit locuinţele generalilor sau ofiţerilor din comandă. Aici a locuit toată generaţiunea armatei noastre. Au fost deschise restaurante, cofetării".
"Strada Mare se desfăşura largă"
Pe vremuri, oamenii stăteau la taclale şi încercau să-şi îmbie clienţii cu mărfurile din prăvălii. Pe strada Sfântul Nicolae, care începe exact de la parcarea Consiliului Judeţean, negustorii de toate felurile erau la datorie. Croitorii, ateliere de mobilă, stofe, librării, papetării, ceaprăzărie, cafenele, restaurante, cofetării, tutun, ziare, timbre.
Acesta era peisajul care-l întâmpina pe călărăşean la tot pasul. Nimic nu mai aminteşte astăzi de comerţul de odinioară. La 26 septembrie 1910, marele istoric Nicolae Iorga, venit pentru prima dată la Călăraşi nota: „Strada Mare se desfăşură largă, cu case dintre care multe au două rânduri şi o înfăţişare plăcută. Aici şi în alte părţi ale orăşelului zâmbesc trecătorului vile gospodăreşti, despărţite de stradă prin cochete grădini de flori".
