"One more night... then we fall" - Jeon Jungkook [ Nox and Sol - Volumul I ]

Capitolul 1

De ce? De ce trebuie să mă trezesc în fiecare zi cu doi oameni care mă urăsc? Cel puțin, dacă mă voi muta singură, și asta am de gând, vor plătii casa pentru că nu mă mai suportă încât ar face totul de a mă scoate de sub acoperișul lor.

- Ai rezolvat cu statul în prima bancă? întreabă mama.

- Da. Încă îmi trăiesc visul în ultima.

- Chiar nu poți face un lucru cât de puțin bun? ridică tonul așă îmi leg șireturile mai repede.

- Bine, ne vedem după școală. mă îndrept spre ușă.

- Am cumpărat un teren pentru tine ca să te poți muta. cu vorbele astea, doar plec.

Poate așa o să fie mai ușor. Oricum pot avea grijă de mine și singură. Ar fi, poate, mai bine.

*

Coada de la cafea este mult prea mare, iar cei care fac cafeaua o fac prea încet. Nici măcar nu m-am văzut cu fetele de dimineață și o să întârzi clar la oră. Dar nici de-a naibii nu calc în liceu fără cafea.

- Ce doriți? domnul de la casă pare deja plictisit de viață.

- Doar o cafea cu lapte, fără zahăr. rostesc înapoi.

Pe peretele de lângă intrare, este atârnat un afiș cu "Felicitări că te-ai dat jos din pat și astăzi!". Mă amuză și duc cardul de credit aproape de POS, dar acesta arată eroare. Devin confuză și întroduc, de data asta, cardul pentru a urma să-i pun pinul. La fel, "fonduri insuficiente". Mă panichez și intru în aplicația băncii pentru a vedea soldul.

- Scuze că nu am fost atent. atât de concentrată pe liceu încât să nu-l observ pe cappuccino în spatele meu.

Își îndreaptă el cardul spre POS și plătește în locul meu. Îmi întinde cafeaua și rămân confuză până când își cumpără și el una. Pe drumul spre liceu, încerc să spun un mulțumesc, dar sunt mult prea aburită.

- Clasa a IX-a? începe el conversația.

-Poftim? îl privesc și-și lasă chicotitul să mă trezească. Oh, crezi că abia am început liceul?

- Doar o fată de clasa a IX-a cu capul în nori poate să uite că nu are bani fix după ce a comandat. îmi zâmbește.

- Se pare că nu doar cele de a IX-a. Tu pari că ai tupeul de a XII-a.

- Chiar pare? mă privește uimit.

- Da. chicotim.

Liniștea se lasă până ajungem în fața liceului. Se oprește și privește în griul gol al trotuarului. Părul îi este nearanjat și-și poartă hanoracul gri pe care-l folosește doar în zile stresante (știu asta fiindcă își ia mereu două cafele în aceste zile).

- Ce este? îl întreb confuză.

- Ce oră ai? mă privește serios.

Îmi întorc complet corpul spre el pentru a părea la fel de serioasă. Un gol în mintea se tot mărește și eliberează prea mult spațiu.

- Nu știu.

- Vrei să chiulim? aceeași seriozitate se menține pe fața lui.

Oare ce l-a apucat? Eu mai trec peste unele clase, dar nu l-am văzut vreodată chiulind de la vreo oră. Poate chiar are o zi stresantă și vrea să uite de ea sau a purtat o ceartă cu cineva special.

- Hai să chiulim. îmi înclin capul și-i zâmbesc.

Are nevoie de asta. Ceva care să-l destreseze.