"One more night... then we fall" - Jeon Jungkook [ Nox and Sol - Volumul I ]

Capitolul 16

Inima-mi bate mult prea tare pentru a intra în transa mea și știu că îmi va ceva corpul și voi cădea dacă tot încerc. Așa că mă așez pe pat și mă uit la Haesoo. "Hai să facem cunoștiință pe bune, ce zici?" îmi așez piciorul drept peste celălalt și întind mâna spre el. "Eu sunt Dal." Îi zâmbesc. Nici măcar nu știu cum voi face asta.

Haesoo îmi prinde mâna și o strânge, tot zâmbind. "Haesoo." Și simt cum totul din jurul nostru se prăbușește în simțuri, totul devine etern, materia în sine devine tare iar aerul devine mai moale. Zâmbetul i se șterge când simte aceeași senzație și-și desprinde mâna din a mea. Nu are ce să facă acum, doar să privească. "Ce ai făcut?" Haesoo îi privește pe Jungkook și Kara cum dispar din peisaj, deși energiile amândurora încă se pot simți în cameră.

Cumva, cu un motiv, mă simt mai sigură pe mine în momentele acestea. Ca și când aici aparțin și aici nu mă poate răni nimeni.

"Haesoo, știi ce este o crimă de onoare?" Mă privește încruntat. Face și câțiva pași în spate din cauza fricii. Și n-ar fi crezut nimeni că Haesoo, masculul 'feroce' care le are pe toate la degetul mic, face pași în spate în fața unei fete de liceu. "Crima de onoare le-a dat bărbaților dreptul de a-și omorî soțiile pentru că acestea le-au dezonorat familiile, adică înșelat. Știi care este poartea bună? S-a schimbat legislația după câțiva ani și și femeile au primit dreptul de a-și omorî soții care le înșelau. Partea bună pentru tine este că aici, nu exista legea asta. Dar îți propun să ai grijă." fața lui urla a frică, a confuzie și durere mentală.

Iar dacă tot am ajuns aici și pot crea iluzii, " Poate ai vrea să vezi ce se întâmplă acestor bărbați." Am încercat să creez acest mediu. Această imagine în jurul nostru și să-i arăt o execuție de pe vremuri, nu contează ce fel de execuție și pentru care motiv. Doar o execuție. Doar să-l sperii și să-i lase familia lui Jungkook în pace. "Acum, vezi ce se întâmplă?" privea parcă deja dus cu valul, de parcă și-ar fi ieșit din minți. O persoană atât de slabă... "Mi-a făcut plăcere să te cunosc." întind din nou mâna spre el.

Mă privește, privește mâna mea ce o așteaptă pe a lui și parcă nu mai are la ce să se aștepte, ca și când ar fi pierdut tot și trecut prin toate momentele vieții. Doar a văzut o scenă dintr-un film pe care l-am văzut cu câteva săptămâni în urmă. Nici măcar nu murise cineva pe bune. Dar el crede asta. Și-mi prinde mâna, fără să se gândească la ceva.

Și-mi revin atunci. Revenim amândoi. Primul chip pe care îl văd, chipul pe care tot timpul îl văd este cel a lui Jungkook. Cel îngrijorat, dar curios pe unde am călătorit de data asta. "Ești nebună dacă mai faci asta." chicotesc când tot corpul meu poate simți din nou lucrurile din jur. "Bine că te-ai așezat pe pat." mă ia în brațe. Doar mă bucur de momentul acesta, de momentul în care își pune capul pe al meu.Este prima dată când m-am simțit în largul meu, depășindu-mi granițele minții.

Și-mi aduc aminte de Haesoo. Mă despart de Jungkook pentru a-l vedea pe Haesoo căzut jos și Kara lângă el, speriată, neștiind ce să creadă. El încă nu s-a trezit. Știam că este o persoană slabă. Mă aplec deasupra lui și-i mișc capul. "Trezește-te." Își deschide ochii și tresare. Se ridică instantaneu de pe jos și ne privește pe fiecare în parte. Dar când Kara a făcut un pas spre el să vadă dacă este bine, el s-a dat cu doi în spate. "Nu! Mi-a ajuns ce-am văzut!" aproape că urlă ca un nebun și fuge afară din casă. Îl privim pe geam cum pleacă de tot, cum se urcă în mașină și calcă pedala instantaneu.

"L-ai făcut să fugă." Jungkook se uita la mine impresionat. Îmi zâmbește și batem palma, dar apoi o privim pe Kara, care era la fel de uimită. "Am scăpat de Haesoo." Zâmbește. "Tu," arată spre mine. "Te iubesc. Trebuie să-mi spui cum ai făcut asta. O să am nevoie." Râde, la rândul meu, și eu după ea. "Oficial, petrecem. Haesoo nu vine. Nici mama nu o să de-a pe acasă. Am vorbit cu prietenul ei cel mai bun să o țină ocupată. Vă dau de băut. Dar sunteți minori, tot vă dau de băut. Dar gura mică." Kara coboară scările iar Jungkook aproape că poate sări la cât de fericit este.

"Doamne, nu știu de unde ai picăt." Râd de el când mă ridic și eu. "Tu înțelegi câte ai rezolvat? Ai scăpat-o pe Kara de suferință și mi-ai salvat neuronii de la sinucidere!"

"Ce explicații..." continui să râd.

"Hai jos!" Aleargă până pe hol. Eu doar merg, zâmbind, mândră că ce am făcut a mers și a avut rezultate bune. Până când Jungkook se întoarce după mine, fix când ieșeam din cameră. "Am zis jos, nu mă gândeam că ai să mergi ca melcul." Mă ridică și coboară scările, fugind.

Omul ăsta are o problemă cu ridicatul. Cred că este ceva ce-i place în particular, să-ți arate că are putere. Sau pur și simplu, este un fustangiu încercând să uimească fete. Dar nu-l cunosc așa, este Jungkook. Marele Cappuccino. Este dulce și drăgălaș ca un copil, dar te și omoară dacă îl enervezi. E un paradox simplu, dar complex de înțeles.

Kara ne privește, zâmbind. Îl bat pe Jungkook pe spate încet să mă lase jos din cauza privirii ei persistente. Pare fericită că-l vede pe fratele ei fericit. "Eu o să merg un pic la bucătărie să continui cu mâncarea." ne zâmbește, ca o vulpe șireată și pleacă.

"Ce dubios." Adaugă Jungkook după. "Hmm... Ce zici de un film?" îmi zâmbește.

"Dacă mă iei cu romantismele la ora asta..." oftez.

"Yah! Tu ești aia care e înnebunită să vadă oamenii cum se sărută! Vreau groază." se aruncă pe canapea când Kara vine din nou, alergând.

"Jungkook! Jungkook! E mama în curte!" Imediat se ridică la loc.

"Cum adică?! Parcă ai zis că ai rezolvat!"

"Așa am crezut și eu! Dar e cu Minwoo în curte și vin spre casă. Nu mai stați! Du-o pe Dal sus!" alergăm înapoi spre etaj, chiar dacă sunt confuză fac asta.
____________________________

Fug ăștia de zici că mama lui Jungkook o s-o mănânce pe Dal. Și eu încerc să înțeleg, e okay ;-;

pupix de la yumix🫡