"One more night... then we fall" - Jeon Jungkook [ Nox and Sol - Volumul I ]

Capitolul 3

Simt un miros aspru de ars și opresc apa. Îmi învelesc corpul într-un prosop și deschid ușa, mirosul fiind mult mai puternic.

- Jungkook, ce se întâmplã jos?! aproape cã țip.

- Am încercat sã fac omletã, dar cred cã tot lapte cu cereale vom mânca! mã apucã un râs isteric.

- Vezi sã nu dai foc la casã cã tu o repari.

- Hai vezi-ți de dușul tãu și stai cuminte. aproape cã îl aud vorbind.

Râd din nou și închid ușa.

Uimitor este omul ãsta!

În scurt timp, ies din duș și-l văd obosit pe canapea, stând de parcă și-ar da duhul.

- Nu a ieșit omleta? încerc să-mi abțin răsul.

Îmi țin căt de strâns pot prosopul în jurul meu pentru a mă asigura că nu va cădea într-una dintre posibilitățiile de 0,001% că va cădea. Dar tot sunt prea descoperită îmi mintea mea.

- În trei secunde, dispari sau îmi deschid ochii. Și nu vrei asta. Unu... doi...

Înainte să ajungă la trei, fug deja pe scări. Îi aud chicotitul când ajung la etaj și încui ușa. Ce ar trebui să îmbrac pentru o zi de sâmbătă? Bănuiesc că nu ceva simnificativ, dar ceva comod. Așa că un tricou și o pereche de pantaloni  de trening ar fi perfect.

Aud doar două bătăi în ușa, iar un mare stop mintal se stârnește înăuntrul meu. Am încuiat ușa? Pot să jur pe orice că nu-mi aduc aminte să fi auzit încuietoarea.

- Nu intra! mă grăbesc să găsesc un tricou larg prin dezastrul din dulapul meu.

- Doamne, te pregătești să te măriți sau ce faci atât? Ne-am trezit acum două ore și ai stat închisă în baie o oră jumate. sunetul de ciocnire a capului lui cu ușa iese în evidență.

- Aoleu! Doar mi-am făcut baie la cap. oftez și găsesc, în sfârșit, un tricou gri.

- Ce faci? întreabă el banal.

- Încerc să mă îmbrac. Tu?

- Pot să te ajut eu dacă vrei. pot să-i simt rânjetul de după ușă.

Îmi dau ochii peste cap, plănuit, chiar dacă nu mă vede, și-mi pun tricoul pe mine.

- Poți intra acum. îmi aranjez cărțile de pe birou până să intre Kook.

Apasă pe clanță dar în zadar, de fapt am încuiat ușa. Mă bufnește un râs care-l induce în eroare mult mai tare pe lângă mine care am uitat complet de faptele mele.

- Ești ciudată. Te încui singură în cameră deși sunt doar două persoane în casa, incluzându-te pe tine.

- Ah, deci sunt ciudată acum? Ia, mai uită-te în oglindă. privește în oglinda dulapului.

- Nu vâd nimic în neregulă cu mine. mă privește acum confuz

- Uită-te încă o dată. în același timp cât vorbesc, îi deranjez părul aproape perfect aranjat.

Îmi prinde talia și-ncepe să mă gâdile. Mă opresc din a-i strica părul și încep să-mi apăr partea abdominală de el și gesturile colerice de care dă dovadă.

- Dar eu nu am procedat atât de dur! îi spun printre râsete.

Se oprește brusc, la fel de impulsiv și mă ridică în brațe.

- Dur? Nici măcar nu ai stat mai mult de zece minute cu mine în care ți-au băut cafeaua și nu ai avut niciun chef de viață. Morocănoaso! îmi suflă special în față, doar pentru a mă enerva și mai mult. Mergem să mâncăm.

Tot corpul meu este încordat și abia că se poate și Jungkook să se miște.

- Nici măcar nu știi să fii luată pe sus. Ești rea. mă lasă jos.

- Iartă-ma pe mine că nu m-a luat nimeni vreodată pe sus, altfel decât tipic mireasă. Tu ai mai luat pe sus fete așa? încerc să par cât de dura pot.

- Crezi că ți-aș spune că nu știi să fii luată pe sus dacă nu aș mai fi luat fete pe sus?

- Atunci învață-mă, geniule. să-l văd dacă rezistă la provocarea asta.

- Chh. Ai vrea tu. îmi strânge cocul făcut din prosopul care absoarbe apa din păr.

Coboară câteva trepte și încearcă să ignore situația.

- Știam că o să cedezi.

De ce îl tot provoc? De ce simt nevoia să-l provoc în cele mai nașpa situații? Nu știu dacă ăsta este efectul lui asupra mea sau sunt chestiile mele.

- Știi ceva? Ai o statura mică a corpului și destul de agățătoare pentru mine. se întoarce din drum și mă ridică înapoi. Nu-ți mai încorda corpul, ești mai ușoară dacă te lași moale.

Fața lui e mult prea aproape de a mea și-mi exprimă comfort, însă mă simt complet diferit. Pe lângă faptul că mă fixează cu privirea. Cu brațul drept mă ține lipită de el, iar cu cel stâng îmi prinde coapsa piciorului din aceeasi parte, fără să-mi dau seama, îmi încordez corpul ca răspuns și mă încrunt.

- Am spus să te lași moale. Nu-ți fac nimic rău. până și seriozitatea cu care spune aceste cuvinte, tot comfort reiese ca și sentiment.

Îi privesc ochii și observ că nu-și ia mâna de pe piciorul meu. Mă dezâncordez și-l las să facă ceva cu o mică ezitare. Îmi ridică picioarele și le pune în jurul bazinului lui.

În mintea mea, abia acum se realizează o imagine clară a acestei poziții pe care am văzut-o de mai mult de zece ori în filme și telenovele.

- Idee este să te agăți de mine și să nu-mi dai drumul. Poți face asta? mă privește atent la orice gest pe care îl fac și dau ușor din cap.

Îmi sprijin capul de umărul lui și-mi prind mai bine brațele dupa gâtul lui. Îmi da drumul încet iar corpul meu cade, oarecum, peste al lui, ca rezultat al presiunii eliberate acum că nu mă mai ține lipită de el. Zâmbește și-i zâmbesc la rândul meu chiar dacă fruntea îmi este lipita de umărul lui și nu mă poate vedea.

Spre uimirea mea, a fost chiar ușor să stau astfel și fară să mă țină.

Îmi prinde înapoi talia, destul de atent, cât să-mi preseze din nou corpul de al lui.

- De ce trebuie să mă mai ții și tu dacă pot să stau așa? îmi ridic privirea spre el.

- Pot sta așa doar dacă nu merg foarte mult. Altfel, dacă nu te țin, corpul tau o să se tot lovească de al meu și nu cred că ar fi prea plăcut și nici comfortabil. chicotește și coboară scările.

Simt o mare senzație de jenă când văd numai pașii anteriori pe care îi face. Și înghit în sec încercând să mă obișnuiesc cu sentimentul ăsta sau eventual să încerc să-mi dau seama de ce se întâmplă.

- Vrei să vezi cum e să stai așa cât timp eu pun masa? îmi zâmbește.

- Nu. Vreau jos.

- Te-ai săturat deja?

- Simt nevoia să fumez o țigară.

Oftează și se așează pe canapea, punându-mă și pe mine într-o poziție și mai incomodă. Dar nu contează prea mult, fiindcă mă mut în două secunde.

A fost un moment ciudat. A fost plăcut într-o anumită parte, dar este în continuare ciudat să stai în brațele celui mai bun prieten al tău în felul acesta. Nu contează seriozitatea prieteniei în sensul acesta. Cel puțin din perspectiva mea.

- Te-am făcut să te simți incomfortabil cu ceva? mă întreabă după pauza de liniște.

- Nu... poate ar fi trebuit să răspund pe altă tonalitate.

Ar trebui să trec peste, oricum. Peste câteva ore, am interviuri pentru part-time joburi. Cumva tot trebuie să mă întrețin singură. Și pe Kook că-și petrece mai mult timpul la mine decât acasă.
__________________________________

De fapt, îmi vine să plâng pentru că aș fi continuat partea 👀 sjdhsjxuskw