"One more night... then we fall" - Jeon Jungkook [ Nox and Sol - Volumul I ]

Capitolul 4

- Nu că ești nebună! Binna aproape că-mi urlă în urechi.

- Calmează-te că nu s-a întâmplat nimic atât de rău! îi spun. Doar m-a ridicat în brațe... ca să-mi arate cum e... mă bufnește un râs isteric de jena la final.

- După mine, nu mai ești virgină. se bagă și Ari, continuând să-și mănânce sandwich-ul.

- Ari! aproape toate ne întoarcem spre ea.

Bine, poate a fost un moment prea intim ca să-l împărtășesc, în același timp, nu pot-mi pot da seama cum să nu le spun fetelor! Adică mă macină pe interior tot ce s-a întâmplat. Măcar am reușit să trec la intervieuri și să i-au job-ul de part-time la o cafenea de lângă liceu.

Jia este un pic în aer azi. Și cred că de câteva zile.

- Ce s-a întâmplat? o întreb.

- Hm? se întoarce spre mine.

Ari o privește atent și-și lasă sandwich-ul pe bancă.

- De cine îți place? spusele lui Ari reprezintă clar cât de mult o cunoaște.

Mereu Ari și Jia au fost mai apropriate, la fel și eu cu Binna. Toate suntem patru tipuri se persoane diferite, dar contrastul cel mai mare îl avem aceste două mini grupuri. În final, tot opușii se atrag.

Jia mă privește și simt un fior ducându-se dinspre ceafă în jos pe șira spinării.

- Jungkook? îi rostesc numele de parcă nu aș crede că pe el îl place.

- Doamne, nu! Îți rămâne ție idiotul ală. mă calmez cu un oftat.

- Atunci cine? continuă Ari cu întrebări.

- Poate... Yoongi?...

- Doamne, alt prost din clasa lor! Mă, unul normal să vă găsiți amândouă! răsună Ari în toată clasă, măcar nimănui nu-i prea pasă de discuțiile noastre.

- Mai calmează-te și tu că nu se duc la măritat! ne ia Binna apărarea.

- Plus asta, sincer, nu cred că mă voi mărta vreodată cu Jungkook. aproape că le bufnește răsul pe toate trei. Mă refer la faptul că nu vreau asta și nici el nu vrea asta!

- Da, sigur! După cum te-a ținut - citez - lipită de corpul lui, te cred maxim. spune Binna.

- Tu de partea cui ești?! îi dau un pumn în braț, dar am atins-o mai mult ca și când pumnul ăla ar fi fost o pană sau un fulg de nea. Nu este nimic între noi mai mult decât o prietenie. Și sunt chiar norocoasă că pot avea o astfel de prietenie cu un specimen bărbătesc.

- Normal că îți place o astfel de prietenie. Ari pune punctul pe I. Dacă tot știi sigur că nu este nimic și nu va fi nimic, flirtează cu el pauza asta. arată ieșirea din clasă cu mână.

Pe coridul, îl văd cum așteaptă cu prietenii lui să terminăm ora și să ieșim. Totuși, faptul că așteaptă afară îmi aduce aminte de cățelușii aceia care dorm pe pragul ușii. Un lucru teribil de draguț din perspectiva mea și ochii mei.

*

Uneori, mă întreb dacă au trecut toți prin partea asta a vieții, cea în care este prea frig să stai afară în fața liceului, dar prezența caldă a persoanelor din jurul tău îți încălzesc sufletul. Sau partea în care stai afară în fața liceului și aștepți singur să înceapă încă o zi de rahat, o presimți de parcă ar fi perioada de despărțire dintr-o relație proaspătă și te simți de parcă toți se uită la tine și te judecă, gândindu-se ca la un câine maidanez pierdut. Vezi atât de multe fețe familiare care te ignoră fără pic de conștiință.

- Lumea către Dal! Jungkook apare ca prin minune în fața mea cu ochii sticloși de la frig și de la fumul țigării mele.

Așezat pe vine în fața mea, geaca îi formează mai multe volănașe, de parcă ar fi dâre trase special. Vântul îi trece modest prin păr, fără să-l strice, doar să-l răcească mai mult. Eu în schimb, stau pe geaca mea, cel mai probabil arăt ca o nebună pe frigul ăsta. Mă întreb cât timp am stat gândindu-mă din nou, căci de multe ori pierd formula timpului.

Îmi atinge genunchii ce stau lipiți unul de altul ca doi stâlpi gemeni, simțind frigul ce se adună în materialul pantalonilor și modul în care picioarele-mi tremura ușor.

- Îți este frig? mă întreabă cu o voce tremurândă, joasă.

- Nu. încerc să-mi opresc corpul din a tremura, dar mai mult îl fac să termure. Simt frigul, dar nu mi-e frig. îl privesc din nou.

- Aproape un sfert de oră ai stat tăcută. înghit în sec și privesc în jurul nostru încă o dată.

Strada pare tăcută și tristă, aproape singuratică dacă n-ar trece câte două-trei persoane spre locul de muncă pe ea.

Jungkook îmi prinde fața și o întoarce spre el. Mâinile lui sunt prea calde ca să cred că este atât de frig afară.

- Nu pleca din nou. Cât timp mai ai până la meditații? îmi verific telefonul după ce îmi dă drumul feței.

- Douăzeci de minute. dă din cap, acceptându-și soarta și privind asfaltul. Nu trebuie să stai cu mine în frig. Du-te acasă.

- Crezi că plec atât de ușor? își ridică privirea spre mine și parcă acum simt cum îngheț puțin câte puțin.

Îmi ridic genunchii și mai mult și-i îmbrățișez. Îmi mai aprind o țigară, flacăra brichetei nici ea nevrând să dea foc drogului legal pe care îl fumez, dar până la urmă, se aprinde. Sau poate nu s-a aprins prima dată din cauza privirii lui Jungkook.

- Ți-ai terminat temele pentru meditații? întrebarea îmi scârțâie ușor și zgârie creierul.

- Nu-mi strica viața și mai tare decât e acum.

- Îți stric viața? întrebarea ia o tentă tristă dintr-odată și mă fixeaza cu o privire tăioasă.

- Nu-mi strici viața. încerc să-l lovesc cu pumnii ușor.

Țigarea îmi cade din mână și îmi prinde încheieturile, ridicându-se în picioare când mă trage și pe mine. Poate buzele noastre s-ar fi unit dat fiindcă a stat un pic aplecat în față când s-a ridicat, dar mi-am îndreptat spatele când m-a ridicat. Poate ne-am fi sărutat dacă nu făceam asta. Poate nu ar trebui să mă gândesc la asta. Îl privesc atentă și curioasă de ce ne-am ridicat.

- Hai să mergem. Facem ceva pe drum. îmi ia ghiozdanul și geaca de jos, dându-mi doar geaca.
______________

pupi. Acum neironic, stau în fața liceului și aștept să merg la meditații, dar singură. din păcate.