"One more night... then we fall" - Jeon Jungkook [ Nox and Sol - Volumul I ]

Capitolul 11

(Perspectiva lui Jungkook)

Aș face orice doar ca să opresc momentul ăsta. Dar, în același timp, grija față de Jia mă macină, iar ceilalți au dreptate. Dal poate să o vadă. Nu știu mai exact ce face, dacă o vede sau aude sau vorbește cu ea. Dar știu că poate.

Imediat după ce le-am spus tuturor să se îmbrace, Dal s-a schimbat într-un tricou larg, perfect pentru frig. "Orice simți că nu este bine, ne spui." Dal dă din cap și păsește afară din casă. Frigul dimineții este unul dintre lucrurile care îi invadează mintea. Binna a venit cu o pernă pentu Dal, așa că s-a așezat pe ea, lipită de un perete la fel de rece. Îi dau bricheta și țigările.

Dal își închide ochii și lasă frigul să-i intre în corp ca și când ar fi un obiect din panză. Când își aprinde țigara, privește flacăra brichetei pe care o protejează atât de concentrată. Și se pierde ușor în flacără, dar primul fum de țigară a amețit-o cu adevărat. Și-a ridicat genunchii aproape de piept, iar al doilea fum a trimis-o deja în propria ei lume. Nu pot decât să-mi țin frâul și să o aștept.

*

(Perspectiva lui Dal)

Nu știu exact cum am reușit să mă pierd conștient, dar a fost momentul când am aprins țigara iar focul acela mi-a încălzit tot corpul de la sub zero grade, aproape de căldura normală. Mi-am închis ochii și am continuat să respir țigara până când îmi arde gâtul.

Totul s-a micșorat, apoi s-a extins în toată lumea. Îmi simțeam doar inima cum bate și respirația. Corpul mi-a început să amorțească, de parcă ar fi fost înțepat în toate părțile de frig, de frică, de panică. "Jia?" Nu au trecut minute bune până am repetat. "Jia."

Dal? Vocea ei răsuna ca marea, tristă și îndepărtată. Se auzeau ecourile vocii ei, flexiunile pe care le folosea când mă striga de multe ori când eram împreună. Lucru ce m-a făcut să mă întreb dacă este doar mintea mea ce-mi joacă feste. Mă auzi? Dal.

"Unde ești?" vocea mi-a dispărut, dar a apărut lângă a ei. O auzeam șușotind, de multe ori făcea asta cu Ari. Mi-am deschis ochii doar pentru a observa noaptea ce se așterna în fața ochilor mei. Și chipul ei, al Jiei, încețoșat dar trează. Neutru mă privea de la câțiva metrii în fața mea. Respirația mea se tăiase în influența unui miros atât de ciudat și înțepător. Fără să clipească o singură dată, mă privea, îmi privea ochii. Îmi instaura frica de pură calitate și enormă cantitate.

"Sunt chiar aici." mi-a răspuns fără ezitare.

"Jia, ai dispărut azi-noapte. Unde ești?" Mi-am repetat întrebarea. Vocea ei continua să se audă, fără să-și miște în vreun fel corpul. Era stână de piatră, dar era prezentă. "Îmi poți spune unde te pot găsi?" Inima-mi deja pulsa mai tare și mai tare.

"Dar deja m-ai găsit, Dal. Sunt fericită să te revăd." fața ei tot continua să aibă aceeași neutralitate. Am înghițit în sec și am privit în jurul nostru. La noaptea asta clară, la zăpada umedă de pe pământ și la copacii ascuțiți ce ne înjocurau.

"Unde suntem?" am privit-o din nou, observând schimbarea poziției. Acum, mă privea din picioare. După câteva secunde, am realizat că și eu mă ridicasem.

"Aici am murit, Dal." Imaginea s-a sulberat. Totul s-a spulberat în cenușă și frig și groază. Chipul ei mi-a rămas întipărit în minte. Cum vorbea, cum îmi pronunța de fiecare dată numele când spunea niște cuvinte. Corpul ei ce rămăsese firav și atunci când stătea jos. Dar ochii ei, ochii ei erau groaznici, sticloși și îmbibați în întuneric. Nu-i puteam auzi respirația, dar o puteam să o aud clar pe a mea. Nu respira. Doar îmi privea panica și gândurile care treceau peste mine.

*

(Perspectiva lui Jungkook)

A rămas nemișcată de câteva minute bune. Țigara i s-a stins în mână și doar respira în acest ger. Toți o priveam ca pe un tablou sau un lucru neobișnuit. Lacrimi i-au apărut ușor pe față, plimbându-se până ce cădeau pe tricoul pe care îl purta. Iar corpul a început să îi reacționeze la dorința de a se trezi la viață. I-am prins mâna atunci când vocea lui Hoseok s-a auzit din spate, spunându-mi numele, avertizându-mă să nu o trezesc. Dar la atingerea mâinii mele, s-a trezit, cutremurându-se toată și punându-și mâna pe piept. În încercarea de a respira, ochii i-au continuat să plângă tot mai tare.

"Hei!.." Și-a îndreptat privirea spre mine atunci când m-am mutat mai aproape. Aproape că s-a aruncat, dar am sărit și eu să o iau în brațe. Cât de tare am putut. "Ești bine?" Am întrebat-o. După ce și-a tras sufletul și și-a calmat inima, a negat și m-a privit. Acum, plângând din sentimente reale. Orice ar fi văzut, a afectat-o.

"Ai văzut-o?" Binna vine mai aproape, prinul instinct a fost să o strâng și mai tare pe Dal. Să o țin departe de lucrurile care o rănesc. Sentimente pure ce vin doar în momentele fără de rezolvare.

"A murit..." Dal a șoptit. "Mi-a arătat locul unde a murit." S-a ridicat și s-a uitat la toți, ștergându-și lacrimile. "A murit. Am fost acolo. Mi-a arătat cum a murit. Mi-a arătat cine a omorât-o." nici măcar aerul nu o putea opri din a explica. "Azi dimineață a murit. Cu câteva minute înainte să ajung la ea... A murit atunci când mi-a strigat numele..." Jin i-a pus geaca pe umeri.

"Sunați-i pe băieți." Am pronunțat imediat după, simțind nodul ce mi se formează în jurul corzilor vocale. "Spuneți-le să se întoarcă." Dal a continuat. Șocați și cu inimile aproape amortizate complet de la distrugere, am rămas acolo, afară, în fața cabanei. În frig, dar am stat toți împreună. Nimeni nu a mers altundeva. Am rămas cu toții, strânși.
_________________________________

Nu am niciun cuvânt pe lângă faptul că plâng ca un crocodil. Azi, am trezut pe stradă și am vâzut două mașini cu numerele "Ari" și "Jia". Ce coincidență...

Pupici! Și vă amintesc că o să revin cu un anunț important în curând.