Capitolul 14

139 15 0
                                    

"Doamne... Hai că dacă am trăit până acum, trăiesc și de data asta." Prrivesc casa lui Jungkook, pe care am savurat-o doar din priviri. Nu mi-este frică să socializez cu oamenii, dar mă sperie gândul că s-ar putea să nu mă placă. În special Kara, sora lui mai mare. De câte ori s-a certat Jungkook cu ea fiindcă mirosea a fum de țigară de la mine... Doar eu știu. Iar din păcate pentru mine, nu pot rezista fără cel puțin o țigară la două ore, fiind conștientă.

"Nu te mănâncă nimeni." Îmi deschide poarta și-mi zâmbește. Poate să-mi amintească cineva de ce am mers la el acasa? Care-i motivul?

"Acum mi-e mai frică de tine." Merg în fața lui, dar în același timp aștept să meargă el.

"Cel mai probabil eu." Chicotul răsună în toată curtea. Răsună într-un mod imposibil de tare, încât ușa se deschide. "Bine ai venit acasă, Jungkook. Iar este zece seara." Cel mai probabil, Kara. Se uita pe telefon fără să-l privească măcar un pic. "Ai de gând să," acum ne privește pe fiecare în parte. "... să aduci oaspeți în seara asta. Bună! Eu sunt Kara!" Îmi zâmbește aproape ireal față de cum s-a adresat acum câteva secunde.

"Dal." O anunț, dând mâna cu ea ca și când am fii bărbați la costum, urmând să negociem pe ceva business. Ne face semn să intrăm.

"Dragă Kara, vezi că vin acasă cu Dal în seara asta." Jungkook îi zâmbește. "Acum te-am anunțat." se dezbracă și-și lasă haina în cuier, apoi o ia și pe a mea.

"Măcar un mesaj, poate făceam și eu ceva de mâncare sau îți făceam curat în cameră, porcule. E cocină de porci ce-i acolo." Sincer, deja mă simt bine. M-aș uita la cearta asta pentru zile întregi. Dar își mută privirea la mine după câteva secunde. "Deci, tu ești minunata Dal." Oh, Doamne. Vorbește de mine acasă, pe lângă faptul că sunt fumătoare. "Jungkook, du-te să-ți faci curat în cameră până eu și Dal ne cunoaștem un pic mai bine." Jungkook își dă ochii peste cap și pleacă.

Nu, nu mă lăsa aici, singură. Ce nemernic! Jungkook ăsta...

"Deci, Dal, bine ai venit la noi acasă. O să te distrezi, bineînțeles! Hai să pregătim ceva de mâncare pentru că Jungkook," nu o las să termine.

"Are stomacul unui dinozaur. Știu." Îi zâmbesc.

"Deci, pe la tine zăbovește când nu vine cu serile pe acasă." Ajungem în bucătărie. Apreciez mult căldura pe care casa lui o dă, efectiv călduroasă și primitoare.

"Nu pot spune că este vina lui. Nu-mi place să stau singură." Kara dă din cap ca și când ar înțelege ce zic și deschide geamul.

"Facem așa. Ai voie să fumezi în bucătărie doar dacă împărțin țigările." O privesc atent. Din câte știu, Kara este sora mai mare. Ceea ce înseamnă că este adult. Ori vrea să-mi dea în cap cu faptul că sunt o minoră fumătoare, ori doar vrea țigări.

Nici măcar nu știu la ce să mă aștept. Dar ne așezăm jos la masa de lângă geam și mă privește atent.

Îi întind pachetul de țigări "Nu știam că fumezi." iau și eu una după.

"Nici nu trebuie. Nici Jungkook." Am înțeles direct ceea ce vrea să spună. "Am o mică serie de întrebări. Dacă nu te superi și, bineînțeles, că nu te superi dacă te afli deja în bucătăria mea." Era inevitabil ca sora mai mare să nu mă scoată la întrebări. "Ai un nume ciudat..." aproape că mă soarbe din priviri.

Știu sentimentul ăsta ce mă provoacă. Frigul, fumul de țigară. Încerc să-mi fac inima să bată cât mai tare ca să nu intru în starea mea de nebunie pură. "Numele meu complet este Dalbyeol." sprâncenele i se ridică.

"One more night... then we fall" - Jeon Jungkook [ Nox and Sol - Volumul I ]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum