Chemarea blestemului

24

Kevin Harding

18 Decembrie 1923
Londra, United Kingdom

Greșeala se plătește, nu? Așa mă gândeam și eu.

Cu ochii pe fereastra camerei sale, fostul actor de teatru privește spre imaginea dinaintea ochilor săi.

Totul este lipsit de viață. Londra i se pare singuratică, sleită de puteri, posomorâtă și multe asemenea.

Aici a început cariera sa de actor de teatru. Spera că viața va fi numai scenă și lumina reflectoarelor, dar nu a știut niciodată că vine o zi când cortina va cădea și totul poate dispărea într-o secundă.

Oh Noelle... de ce a trebuit să plec?
Era mult mai bine dacă nu pleca. Ar fi rămas acolo și ar fi convins-o de iubirea lui. Era gata să mute cerul și pământul ca să îi dovedească asta.

O vede în orice loc. Ochii ei par a fi stele care veghează asupra lui noaptea.

Și-a amintit felul în care arăta purtând rochia, și-a amintit căldura ei în brațe în timp ce dansau. Nu era nimic din care să nu-și amintească. Inclusiv modul în care ea îl privea, ca și cum ar fi atârnat luna și stelele. Kevin ar da orice să o aibă aici acum, privindu-l așa.

Era distrus fără ea. Așa te simți când cu adevărat pierzi ceea ce iubești?

  Faptul că draga lui carieră se dusese pe apa sâmbetei, iar conacul care urma să fie al lui, de fapt nu e al lui, nimic nu se compară cu pierderea ei.

Acum știe cum se simt acele gheare care îți strâng inima în piept. Acele respiratii apăsate și acele bătăi de inimă care uită când să înceapă și unde să se sfârșească.

O iubea pe Noelle. Da, acum putea recunoaște cât de prost a fost să creadă că va scăpa de acest sentiment. Că el nu va iubi nicioadată, că nu va fi niciodată îndeajuns de aerian ca însuratul de Erik.

Chiar spera că el e mai breaz? Iubirea te atrage ca într-o capcană, ca mai apoi să îți dea lumea asta frumoasă a ta peste cap și să te aducă cu picioarele pe pământ.

Cel mai de pret dar e iubirea. Cel mai frumos cadou al Crăciunului.
Acum înțelege de ce toți fac atâta tam-tam cu miracolul Crăciunului care te duce față în față cu persoana iubită.

Oh da, acum știe prea bine ce înseamnă asta.

Ea era frumoasă. Nu perfectă. Frumusetea nu cere perfectiune. Doar preferi de o mie de ori să îi vezi acei ochi strălucitori cum te privesc, acele buze care zâmbesc și acel parfum care te amețește.

Inecandu-se in propriile greseli, Kevin a ajuns la concluzia că nu scapi niciodată nepedepsit. Nu este nepotul generalului, nu are nicio legătură de sânge cu aceea familie, dar acum, acum ar da totul ca să îi mai strângă odată în brațe.

Doar când pierzi totul realizezi ce mult aveai. Mare adevăr.

Nu doar pierduse posesia conacului, dar pierduse și singura familie care îl mai iubea.

Totuși, un gând nu îi dă pace, testamentul se afla în camera mătușii, ceea ce înseamnă un singur lucru, mătușa știa cine e el, și totuși l-a acceptat cu tot cu greșelile lui, cu mofturile și neplăcerile lui.

L-a acceptat pe Kevin cel care nu știa că iubirea există decât atunci când a fost nevoit să renunțe la ea.

Oare trei generații de rivalitate familială îi vor îndepărta dragostea?

Nicidecum. Ce e menit să se întâmple, se va întâmpla. Timpul și locul sunt nesemnificative în iubire. Acum poate însemna pentru totdeauna, iar mâine sfârșit, celălalt capăt al infinitului.

De aceea iubește acum, mâine poate fi prea târziu.

Familia lui s-au luptat de generații, dar într-o zi cu zăpadă într-o cabană înghețată, Kevin și Noelle s-au găsit reciproc, iar lumea lor nu mai poate fi niciodată aceeași.

Vechiul secret de familie care îl bântuie și umbrele greșelilor sale din trecut l-au făcut să plece spre Belle Meade, dar iubirea a fost ceea care l-a ținut acolo. Aceea ființă cu ochii albaștrii și trupul firav, aceea inimă care merită să fie iubită cu tot cu cicatricile ei.

Noelle a intrat în viața lui cenușie ca un soare. Și aproape din prima zi a acestui decembrie, el a iubit-o. Fusese la fel de simplu și de rapid și la fel de inexplicabil ca asta. Kevin a iubit-o. 

Cum luna si stelele fiecare au ranile lor. Iubirea te poate vindeca dacă o lași să facă asta.

Inima i se sfâșie la gândul că nu o va mai vede niciodată. Doar acest lucru îi macină inima.
Acesta să fie sfârșitul poveștii lui de dragoste? Chiar să fie atât de prost încât să renunțe atât de ușor la ea?

Iubirea te macină, te face să nu mai ai răbdare, să vrei să fi acolo lângă aceea ființă, tocmai pentru a nu greși.
Orbit de ceea ce vrei să realizezi, pierzi ceea ce poți avea.

Acum realizează Kevin câte a putut pierde de la viață în timp ce era orbit de cariera lui și de ceea ce voia să aibă.

Acum iubirea l-a făcut alt om, și nu e gata să lase ca această poveste să ajungă acum la sfârsit, mai trebuie să fie câteva capitole, câteva pagini, o singură șansă ca și un hoț ca el să primească ceva ce nu poate fura.

  Acesta nu este sfârșitul, consimți Kevin.
Sfârșit este atunci când și ea îi spune: Te iubesc!

Voi pleca spre Belle Meade. Îmi voi cere mătușii iertare pentru tot, nu contează dacă trebuie să am grijă de Bella ca să fiu iertat.

De ce ne limităm la atât? De ce ne e frică să continuăm povestea?
Suntem niște lași dacă doar atât am putut face.

Noelle, mă întorc la tine.
Belle Meade, se întoarce acasă fiul risipitor.