Ne-am hotărât să devenim proști.

Șefa și closetul

- Băi, nu știu cum fac, dar am făcut-o!
- Ce?
- O știi pe aia de la doi, pe aia de la marketing? Aia, mă, nou venită, ce te uiți ca un bou la mine?
- Să mor dacă știu!
- E aia bună rău de tot, de zici că-i retușată din fotoshop... mamă, mamă!
- Șefa de la marketing?
- Da, frate, de aia vorbeam, fi-mi-ar silă! De aia!
- Aha, gata, o știu, cum să nu o știu? Cine nu o știe? Dar ce ești așa de învolburat, că mai ai puțin și mă pleznești!
- Da, mă.. nu...nu sunt învolburat. Am fost cu ea aseară...
- Unde?
- La un restaurant.
- Bă, ești cretin? Cu aia, mă? Nu cred!
- Da, frate! Cu aia... Și a fost...
Titi și Vasi priviră apoi, resemnați, în paharul fin, umplut pe jumătate cu vin roșu, din ăla cu figuri profunde. Resemnat era numai Vasi, uimit de performanța celuilalt. De încă o performanță. Titi doar tăcea, lăsând ca informația să se decanteze, să se sedimenteze în mintea lui Vasi, de animal rănit în propriul orgoliu.
- Și? continua Vasi, privind în continuare paharul, mișcând ușor vinul în el. Vezi că aia..., ar fi vrut să aducă un mic sfat în discuție, dar nu știa absolut deloc ce să zică, cum să se raporteze la ea.
- Nimic, sunt doar șocat. Bine, mănânc rahat, nu sunt neapărat șocat, dar chiar nu mă așteptam să fie...așa de...nici nu știu cum să mă exprim. Mă uitam la ea și mă topeam, efectiv! Am mai avut femei, dar ca asta...
Vasi înghiți în gol. Atât putu.
- Apropo, vezi că săptămâna viitoare e ziua mea. Te invit la o ciorbă scumpă, zise Titi, brusc reînviat din picatul pe gânduri. Doar că Vasi avea cheful de viață tăiat, așa cum o maioneză se taie definitiv.
*
Vasi se puse în pat, întors pe dos, fără să înțeleagă exact motivul, însă ghimpele Titi+love îi împungea inima până-n ficat. Tanța se puse și ea în pat, luă cartea de pe noptieră și începu să citească. Vasi aproape că îi dădeau lacrimile. Tremura de nervi. "Acum nenorocitul ăla de Titi o scarmănă pe aia... Doamne ferește, cum naiba s-a întâmplat"?
    Mereu a existat o mare rivalitate, mai mult sau mai puțin ascunsă, între cei doi, de ani de zile. Așa cum se întâmplă mai mereu în viața, unul pierde, celălalt câștigă. Cel care trăgea mai mereu cartea care aducea eșecul era, după cum poate ghiciți, Vasi. Titi? Titi, după cum se exprima Vasi în fața oglinzii, zici că mâncase rahat în pruncie, cu polonicul. Jobul mai bun, femeia mai frumoasă, distracțiile mai șmechere, hainele cu mai multe figuri, vacanțele mai dezlănțuite, mașina mai puternică, corpul mai puternic. Orișicât s-ar fi chinuit Vasi, mereu ieșea pe locul doi. O viață întreagă de chinuri, de masochism, de acea ultimă speranță că, într-o zi, într-o nenorocită de zi, din miile de zile care se scurgeau în neantul timpului, o zi măcar Vasi lua fața lui Titi și toată lupta lui lua sfârșit. Nu se lăsa, știa că-l va distruge alergătura asta în vid, dar până moartea venea merita să încerce.
- Ce faci? întrebă Tanța, întorcându-se spre el.
- Ce?
- Ce faci, te-am întrebat? Ce te-ai întors cu fundul spre mine? Nu zici nimic?
- Dar ce să zic? N-am nimic, mie somn.
- Ti-e somn... Pe cine naiba păcălești? Ce-ai pățit? Iar e ceva la muncă, mama ei de muncă?
- N-am, dragă, nimic. Sunt obosit și cu capul plin de cifre. Mâine va fi ok. E sâmbătă, ajunge cu munca!
- Mă rog, cum vrei. Culcă-te atunci. Noapte bună.
- Noapte bună, răspunse și Vasi, cu ochii înecați în lacrimi. Era prea mult pentru el, era lovitura fatală. Acum trei luni, Titi primi funcția de director general peste filială, salariu triplat, o mie de bonusuri, mașină la botul calului, birou imens, călătorii de afaceri la clasa business, era ba în Londra, ba în New York, ba în Dubai, ba în Bruxelles. Evident, Vasi primi, după cum se așteptase, locul doi, director adjunct. Se aștepta totuși, undeva în străfunduri ascunse, la locul întâi, mai ales că stătuse în birouri zile întregi, rapoarte, hârtii făcute cât mai bine, muncă devotată. Toate pentru ca boșii cei mari, ăia care erau peste toată această imensă corporație, să-l încununeze peste o mare felie din tort, filiala cea mai importantă și catapulta care te putea arunca direct lângă mahării cei mari. Dar simțea în inimă că locul va fi luat, în cele din urmă, de Titi. Totuși, cu trei luni înainte de decernarea înscăunărilor, Vasi îi spuse Tanței că va sta mai mult la muncă, că e momentul culminant. Și așa a fost, chiar dacă Tanța îi transmise voalat că Titi va fi cel cu cartea câștigătoare.
- Cum adică? se răsti Vasi, cu două zile înainte de marea finală.
- Tu nu te uiți la Titi? Parcă se vede victorios. Are acea aură pe care tu nu o ai. Și te încăpățânezi să nu ai.
- Vorbești prostii!
- Vorbesc prostii? Ești bătut în cap? Tu nu vezi cât de disperat ești? Crezi că așa se rezolvă problema, devenind bezmetic?
Dar Titi nu putea asculta nimic.
*
   Acum trei luni, într-o vineri, își făcu apariția o ființă care lăsase pe toți cu gura căscată. "Director departament-marketing", fu prezentată Aneta celor prezenți la eveniment. Se făcuseră schimbări totale în majortatea departamentelor, sosind oameni noi în organigrama companiei. Luni, în prima ședință, Aneta, din scaunul ei impozant, zbură toate secretarele și toți cei care-și făceau veacul prin departament. Era fără inimă. Raport de activitate, două cuvinte, concediere. Raport, cuvinte, concediere. Scurt! Devenise spaima departamentului, spaima companiei, umblând zvonuri că urma să fie urcată în funcții până la cele mai înalte niveluri, fiind în grațiile boșilor. Și nici nu era greu de anticipat, pentru că, efectiv, femeia asta avea toate calitățile. Doar că, sub acel zâmbet care putea topi bare de oțel, stătea un animal care oricând putea mușca beregata. Vasi nici măcar nu îndrăznea s-o privească. Schimbase câteva cuvinte cu ea, dar nimic mai mult. Apoi veniră nominalizările: lupta pentru marea șefie era între Vasi și Titi. Toată lumea era acum cu ochii pe cei doi. La fel și Aneta.
Într-o dimineață, Vasi aștepta ca omul de la firma care se ocupa de automatele de cafea să-și termine treaba. Era chiar concentrat pe treaba făcută de specialist, minuțios executată și cu lejeritatea care ți-o dă experiența. Vasi chiar punea întrebări, omul răspundea măgulit că cineva îl bagă în seamă. Deodată...
- Bună dimineața, Vasi. Observ că te interesează industria cafelei. Glasul Anetei îngheță inima lui Vasi. Omul de la aparatul de cafea rămase și el cu un curățător electric în mână, bulversat, șocat, incapabil de mișcare.
- Bună dimineața, Aneta. Da... mai învăț ceva nou, până termină domnu' cu revizia, bângui Vasi.
- Nu e rău niciodată să învățăm ceva nou. Știu, nu-mi spune, este o tristă platitudine, dar... E bine pentru un viitor director să învețe mereu ceva nou. Apropo, felicitări pentru nominalizare. Sper să fie o luptă dreaptă.
- Mulțumesc. Cum te-ai acomodat aici?
- Să mă acomodez? Nimic complicat. Eu de mulți ani dansez în arena cu lei, cu cei mai periculoși lei. Zic așa...nu ca laudă, dacă tot ai întrebat de acomodare. 
Pe 12, au venit rezultatele, aduse de însuși bosul. Toți erau prezenți, Titi și Vasi, îmbrăcați exemplar, arătau sclipitor. Aneta stătea pe fotoliu, dreaptă, cu decolteul înfiorător de liber, părul prins puternic în coadă, tenul perfect, achii ca două proiectoare și culoarea buzelor cât să te îmbolnăvească. Stătea lângă bos, ca un sfinx care privea peste muritorii de rând. Bosul scoase un plic, îl desfăcu în grabă, își puse ochelarii care erau, așa cum credea majoritatea, mai mult de formă, să dea bine spre auditoriu, și citi.
- În urma analizelor, am deliberat ca ...să fie...- și după câteva înșiruiri de platitudini-, numit ... Titi. Felicitări pentru munca depusă, pentru tot efortul!
Restul, Vasi nu mai auzi. Se trezi și el felicitat, zâmbi ca un robot fără inimă, dar a priceput că pierduse. Fu luat în brațe de Titi, mâna strânsă de Aneta și bătut pe umeri de bos. Dacă vei continua...și bosul se lansă într-o serie de viziuni pentru viitorul lui. Mai pe șleau, cam așa: ai pierdut, dar dacă muncești tot la fel, ca un cal, poate că într-o zi vei reuși. Dar mai ai de așteptat, să stai la coadă, cum s-ar zice.
- Titi a câștigat..., spuse în receptorul telefonului Vasi. Aneta nu spuse nimic câteva secunde bune.
- Ești bine?
- Cred că da... Dar nu era, mai ales că purta tot cerul căzut pe el, toată rușinea înfrângerii, toți ochii care-l priviră cu milă, atingerea Anetei... Tot!
Revenind la Vasi, cel de acum, cel din pat, nimic nu mai conta pentru el. Până la vestea dată de Titi, care-i mătură orice inițiativă de a mai exista, îi tranchilizase toate sinapsele.
- Apropo, vezi că ne-a invitat Titi la el, de ziua lui. Am vorbit cu el la telefon. Dar Vasi nu mai spuse nimic, pentru că nu mai era nimic de spus în acel moment.
*
- Heeiiiiiii, poftiți, poftiți!
- Bună, Tanțo! Ce faci, draga mea? Ți-o prezint pe Aneta, viitoarea mea logodnică.
- Serios? Super tare, pe bune! Vasi, ce zici de vestea asta? Aneta, bine ai venit în lumea lui Titi!
- Mulțumesc, mulțumesc! Ești o drăguță.
- Mândrule, ce faci?
- Don Diretore, la mulți ani, să ne trăiești! răspunse Vasi, cam alb la față pentru acea întâlnire, sufocat de tot teatrul bucuriei care se juca în fața ochilor lui. Azi îl ura pe Titi de moarte.
Se îmbrațișă cu Titi. Titi se îmbrațișă cu Tanța. Vasi se îmbrațisă cu Aneta. Și mintea lui Vasi se scurtcircuită. Aneta răspândise în nările lui Vasi o mireasmă așa cum săracul om nu simțise la altcineva până în acel momet. Ar fi vrut să o țină în brațe, s-o respire, pentru tot restul vieții. Pielea de pe spate era atât de fină încât se întrebă dacă nu cumva e căptușită cu o pânză de catifea, fină, subțire ca o foiță.
- Mă bucur să aud asta, zise încet Vasi, încă ținând-o pe Aneta aproape de el, odihnindu-i palmele în palmele lui. "E atât de firavă, Dumnezeule! Cum poate fi o femeie atât de firavă, atât de frumoasă, atât de feminină, o cățea așa de periculoasă atunci când își pune asta în cap?"
- Pentru ce? întrebă zâmbind Aneta.
- Poftim? răspunse zăpăcit Vasi, prins pe picior greșit, cu gândurile împrăștiate.
- Pentru ce te bucuri?
Vasi habar n-avea ce să răspundă, efectiv creierul fiind blocat. "Ce bucurie? Ce-am spus? Ce naiba e cu mine?"
- Flăcăule, zise Titi râzând cu gura până la urechi, te-a amețit Aneta? Ai spus că te bucuri să auzi asta! Că ne vom logodi. Ai îmbătrânit?
Vasi se trezi într-un film cu mulți proști, el având rolul principal. Continua s-o țină de mâini pe Aneta și habar n-avea ce să facă în continuare. Simțea cum îi curge transpirația pe spate, cum intră în panică, cum sloiuri de gheață i se prind de șira spinării. Dar tot nu dădea drumul la mâinile Anetei. "Devin penibil!" Se desprinse într-un târziu, nu mai spuse nimic și se rugă în gând ca Aneta să apuce hățurile evenimentelor care scăpaseră de sub controlul lui.
- Haideți, intrați! spuse salvator Aneta. Poftiți, simțiți-vă ca acasă.
Urmă pentru Vasi ceva ce el nu putea pricepe, bulversându-l total, anume că, inexplicabil, toată seara Aneta flirtă fără rușine cu el, privindu-l prin doi ochi care scoteau flăcări. La ora 23, Titi deschise o șampanie și turnă la fiecare, urmând un toast plin de înflăcărare. Vasi deveni euforic, râdea cretin la glume, făcea glume pe bandă rulantă, o atingea pe Aneta ori de câte ori avea ocazia, devenind un cu totul alt Vasi.
- Vere, mai merge o șampanie? urlă Titi, plin de-o voie bună dezlânată, care încerca pe tot posibilul s-o întreacă pe cea venită din partea veselă a lui Vasi. Duelul veseliei, dacă-i pot spune așa. Tanța prinse și ea culoare în obraji, șampania făcând-o de-a dreptul euforică. Toată lumea era cumva veselă, cel puțin așa arătau aparențele.
La un moment dat, când Tanța și Titi erau prinși într-o discuție despre veridicitatea Rover-ului trimis pe Marte, Vasi ciocni din nou cu Aneta și se uită adânc în ochii ei, cu tupeul necesar oferit de paharele de șampanie băute, dar fără să-i lezeze claritatea. Aneta duse paharul la buze, bău ușor, apoi făcu cu ochiul lui Vasi, zâmbindu-i cu un milion de înțelesuri și subînțelesuri. Cu tot tupeul din el, Vasi simți cum o undă de șoc îi travesă întreg corpul, făcând ca genunchii să se clatine periculos de mult pentru verticalitatea unui om. Urmă un gol în stomac, putând introduce în el un portavion cu tot cu o duzină de F-16, așa cum dai de golul oferit de Groapa Marianelor.
*
Ajuns acasă, Vasi simțea cum camera se învârte cu el. Dar mulțumit. Fericit, chiar! După luni de chinuri, azi era fericit. Nu știa motivul exact, dar Vasi era fericit. Plus mirosul Anetei, care-i invadase toate simțurile.
- Ce casă și-a tras Titi..., zise Tanța, stând cu mâinile sub cap, privind tavanul.
- Mare..., răspunse anemic Vasi, încercând să oprească învârtitul creierului prin cameră. Încă avea acel gol în stomac.
- Ce zici de Aneta?
- Ce-i cu ea? răspunse Vasi, mintea pusă automat în alertă, oprindu-se și învârtitul minții prin cameră. "La naiba, o fi observat ceva? Nu m-am ferit delor..."
- E frumoasă, așa-i?
- Este, n-am ce spune. Se potrivește cu Titi.
- Zici? Nu știu ce să zic.
Vasi privi pe femeia de lângă el, care continua să stea cu mâinile sub cap, privind tavanul fix.
- Ce vrei să spui?
- Mi se pare că e distantă cu Titi. Poate mi se pare. Mai mult se uita la tine decât la el. Nu?
- Fii seriosă! Acum ce crezi, că stau ăștia doi ochi-n ochi toată seara?
- Auzi, ție îți place de ea? întrebă Tanța, periculos de serioasă, uitându-se la Vasi.
- Nu-i de mine, nu-i de nasul meu.
- Dar eu sunt de nasul tău?
- Din câte îmi amintesc, suntem căsătoriți, nu? răspunse Vasi, simțind că vine furtuna.
- Nu despre asta e vorba, dragul meu. Dacă ea nu e de nasul tău, fiind o superioară, dacă eu sunt de nasul tău, rezultă că eu sunt inferioară Anetei.
- De unde ai scos ecuația asta?
- Din vorbele tale!
- Eu nu am spus asta, știu bine ce vorbesc.
- Nu ai spus asta, dar ai dat de înțeles!
- Așa ai înțeles tu, crede-mă.
- Bine, fie, așa am înțeles eu. Dar, domnule director adjunct, nu mi-ai răspuns la întrebare. Trebuie să o repet?
- Nu, nu-mi place de ea, ca să-ți răspund.
- Bine! și Tanța reîncepu să privească tavanul. Vasi lăsă treaba așa cum era, liniștea fiind cel mai bun paravan în acel moment
*
- Vasi, poate intra la tine Aneta? Este în sala de așteptare, se auzi în interfon secretara. "Hammm, măi să fie, Aneta? Ce-o vrea?"
- Să intre, mersi!
Aneta intră, perfectă ca în fiecare zi, și se puse pe scaunul așezat în fața biroului. Zâmbea ușor.
- Ce faci, Vasi? întrebă ușor Aneta, privindu-l fix în ochi.
- Uite... cu munca, se fâstâci Vasi. Te pot ajuta cu ceva?
- Cu multe. De exemplu, să mă lămurești cu ceva.
- Dacă reușesc...
- Sunt sigură că vei putea.
- Bei o cafea, ceva?
- Mulțumesc, sunt bine. Bun, să revin. Ce-ți spun?
- Poftim?
- Ce-ți transmit? Simți ceva când stau în preajma ta?
Vasi deveni livid, transpirând instant. Celulele se topiseră într-un vulcan enorm care explodă în interiorul trupului. Aneta se ridică de pe scaun și încuie ușa biroului, încet, cât să nu audă secretara.
- Aneta, ce faci? spuse înspăimântat Vasi. Sunt..., dar nu putu să continue, arătându-i verigheta de pe deget.
- De ce ești prostuț? Ce credeai, că te violez aici? Hm? Asta credeai? și Aneta se puse ciuci lângă fotoliul lui Vasi, de director adjunct. Spune-mi, mă dorești?
- Aneta, ce-ți veni, pentru Dumnezeu! ripostă Vasi, intrând cu totul în fotoliu, preferând să fie înghițit în spatarul lui.
- Hei, încet, puișor, să nu te audă urechile de afară, șopti ușor la urechea lui Vasi, punându-i degetul pe buze. Ușor, nu trebuie să știe nimeni. Și-i făcu cu ochiul.
- Ce să știe?
- Ceva din ce se întâmplă aici. Spune-mi, te rog, de ce mă priveai la ziua lui Titi atât de...cum să-i spun...flămând? Da, exact, am spus bine, atât de flămând.
- Eu?
- Nu mă doreai? Deloc? Niciun pic? Eu așa am văzut și nu cred că mă înșel. Mă mâncai din ochi, știi?
- Te înșeli..., răspunse acuzațiilor atât de necredibil, încât pe Vasi îl apucă o rușine teribilă. Simțea că se afundă într-un mâl greu, care-l va înghiți total.
- Mă înșel? Eu nu prea cred, puișor! Spune-mi, ce vrei?
- Ce să vreau?
- Uite, îți sunt la picioarele tale acum, uite, îți sărut mâna... ce vrei?
- Aneta... spuse în plin șoc Vasi, simțind buzele Anetei cum îi sărută mâna. Trase mâna terifiat, de parcă un curent îi smulse brațul. La naiba, ce vrei? Dai buzna aici și te joci? continuă, sărind de pe scaun, lipindu-se de perete, cu respirația greoaie.
- Vasi, nu fi prostuț! E momentul tău! Spune-mi că mă vrei...și gata!
- Dar nu te vreau! ridică glasul Vasi. "Ba da, o vrei, cu toată ființa, mincinos ratat ce ești!", urlă totul în el.
- Oooo, ba da, pe cine minți? Uite, Titi e plecat o săptămână în Portugalia. Tu, în seara asta, trebuie să pleci până în Polonia. Ce ar fi să nu mai pleci?
- Aneta, ce-ți veni? Nu cred că ai spus asta...
- Dar nu asta îți dorești, puișor? și veni lângă bărbatul înfricoșat, lipit de perete, și-l masă ușor pe frunte. Pot să fac ce vrei tu! Da? Ce vrei tu! Hai, dă telefon și spune-le că ești nevoit să-ți reprogramezi plecarea. Nu este o întâlnire importantă. Hai..., și Aneta îi întinse receptorul, cu numărul deja format. Un glas se auzi la celălalt capăt, un "alo" vesel, de centralistă care și-a luat jobul în serios.
- Alo? spuse în engleză Vasi. Din păcate..., și continuă să vorbească fără el, cu ochii la Amalia, scuzându-se că nu mai poate ajunge la întâlnire, că o va reprograma peste o săptămână... două, rectifică la indicațiile Anetei, da...da...apreciez, mulțumesc, mă iertați...cum să nu... și îi înmână receptorul Anetei, răsuflând ca după un maraton de 50 de km.
- Vezi? A fost greu? Se duse la birou, luă o hârtiuță și notă pe ea o adresă. Te aștept la 9. Și plecă, mângâindu-i fața.
După ce Aneta închise ușa în urma ei, Vasi se prăbuși în el, dar și-n fotoliu, luându-și capul în mâini. "Măăăiiii, ce faci, măăăiii? Unde ți-e capul?" Dar era prea târziu pentru păreri de rău.
*
La ora 21, Vasi sună la adresa indicată. Interfonul țăcăni, ușa se deschise, urcă două etaje și ajunse în fața apartamentului cu numărul 13. "Un număr perfect pentru situația mea", zâmbi în sinea lui Vasi.
Ușa se deschise și în prag stătea ceva la care nu Vasi nu visase niciodată.
- Intră, puișor! spuse Aneta, femeia care stătea în fața lui într-o fustă incredibil de scurtă, acoperind doar o mică parte din tot trupul femeii. Vasi înghiți în gol și intră. Uitase florile...
- Am uitat florile, se scuză Vasi, cuvintele ieșind fără consimțământul lui. "Vorbește gura fără mine?"
- Nu-i nevoie. Nu dau doi bani pe ele. Florile sunt pentru altele. Soției tale îi plac florile? Hmmm, sunt sigură că da, așa-i? Hai, fă-te comod. Bei ceva? Șampanie? Ia loc, mă duc să o iau de la rece. Stai aici, simte-te ca acasă. Și râse ștrengărește la glumița asta.
Vasi se simțea ca un cățel pus în lesă, acționând doar la comenzile stăpânului.
Aneta deschise șampania, umplu două pahare superbe, din cristal și ciocniră.
- Pentru? întrebă Aneta.
- Pentru noi doi și porcăria pe care o facem acum.
- Pentru prima parte sunt perfect de acord. Pentru partea a doua...nu știu, nu-mi place cum sună. Facem o porcărie?
- Păi, nu? Eu sunt însurat, tu ești pe punctul de a te mărita.
- Așa, și? Te sperie treaba asta?
- Ție chiar nu-ți pasă de nimic? De nimic, nimic?
- Nu, evident! De ce mi-ar păsa?
- Spune-mi atunci, cum le împăcăm pe astea?
- Faptul că tu ești...și eu sunt....? Simplu! Când suntem împreună, ele nu există.
- Stai așa, nu poți fenta chiar atât de ușor realitatea!
- Nu? De ce? Acum ce facem? Nu o fentăm?
- Acum am căzut la o convenție...
- Nu fii prost, ce naiba? Ce convenție visezi? Ți-am spus să vii la mine? Da! Ai acceptat? Da! Ai fentat realitatea în care ești acum? Da! Tu ești căsătorit în realitate, nu? E, acum nu ești, acum ești liber ca pasărea cerului. Ești DOAR cu mine!
- Mi-ai înnodat creierii, jur! Să înțeleg că eu pot să mă detașez de orice și să fac orice?
- Bingo!
- Și de unde logica asta?
- Creație proprie! Nu e originală?
- Ba da, e unică chiar! Și cât crezi că ține asta?
- Cu noi doi? Cât vrei tu! Situația noastră dă culoare relației, nu? Taina, ascunsul, enigma, misterul...astea dau forma a tot ce trăim noi aici și acum și mâine și poimâine.
- Văd că ai planuri, nu glumă!
- Trei zile de Polonia, nu? Îți voi arăta adevărata Polonie, puișor, fii sigur de asta.
*