Ne-am hotărât să devenim proști.

Trăiască berea!

- Hai să ne trăiești!
- Salut!
- Ce faci?
- Uite, pe acasă... Am venit de la muncă și mă relaxez.
- Mergem la o bere?
- Măi... azi nu, sincer... Sunt obosit, și nici nu vreau să mă cert cu a mea.
- Pe bune? Mai nou te-ai făcut găina casei?
- Nu, frate, dar azi n-am chef să ies. Hai, ne auzim! Pa!
*
Ești un bou! spuse Bebe cu voce tare, aruncând telefonul cât colo. Te pomenești că pe toți i-a lovit dragostea de familie? Luă telefonul din nou.
- Da?
- Sărutmâna, doamnă! cuvântă Bebe enervat pentru că auzi acel glas neprietenos de soție care-și ascunde soțul de pramatii. Titi este prin preajmă?
- Nu, nu este! răspunse femeia tăios.
- Dar unde este?
- La cumpărături!
- Și nu și-a luat telefonul cu el?
- Nu, dragă, după cum se observă! Ce-ai cu el?
- Am vrut să-l întreb de sănătate, atât.
- E bine, mulțumesc! Vrei să-i transmit ceva?
- Să mă sune!
- Altceva?
- Mai multe vorbesc eu cu el, nu-ți fă probleme.
- Ba da, îmi fac, mai ales când vorbește cu tine.
- Ce nervoasă ești...
Dar telefonul se închise.
Scorpia mă-tii, scăpă Bebe  cuvintele cu dispreț. Ce jigodie ți-au putut lua, nefericitule! Oooo, Doamne, și ce mielușea se dădea la nuntă, cum mă privea...
*
Cum nimeni nu percutase la cheful lui Bebe de a ieși, se hotărî să meargă de unul singur. Stați acasă sub fustele muierilor! spuse disprețuitor în timp ce smulse din cuier geaca groasă de iarnă polară.
*
Barul era aproape gol, doar câțiva indivizi care stăteau tăcuți la o masă privind pierduți în propriile lor zări.
- Salut, Gogule! strigă Bebe spre un individ cu fața brăzdată de riduri adânci, care-și ținea capul pe mână, filosofic, privind și el într-o zare îndepărtată.
- Salut...
Bebe se duse la bar și ceru un rom barmaniței indecent de tânără și frumoasă.
- Ce faci, dragă? Iar ești la muncă?
- Iar! Țin locul Tanței, e cu Covid.
- Și e bine?
- Este. Și-i întinse paharul lui Bebe.
- Oricum, pe zgripțuroaica aia nu o omoară nimic. Va trăi veșnic!
Fata răse cu poftă.
- Ești rău, nea Bebe. E o femeie bună, chiar dacă face pe dura, să știi. A trecut prin multe.
- Ai văzut vreodată vipere bune? Bine, drăguțo! Mulțam frumos. Mă duc la prăpăditul ăla, să-i înseninez prostia din capul lui.
- Nea Gogu stă așa de câteva ore, căzut pe gânduri.
- E starea dinaintea morții...
- Nea Bebe..., zise fata râzând înfundat.
Bebe coborî de pe scaunul de bar înalt și se îndreptă spre masa unde-l avea drept erou pe gânditorul nostru, care-și ținea socratic fața-n palmă.
- Gogule, ce naiba faci, mă? spuse Bebe punându-se la masă, nu înainte de a-i aplica o palmă zdravănă peste brațul omul, braț care susținea o palmă și care susținea la rândul ei un cap, cap care plecă în viteză spre blatul mesei, gravitația făcându-și datoria spărgând astfel tot acest echilibru filosofic al picatului pe gânduri. Doar o frână de ultim moment făcu ca fruntea să nu se izbească de masă. Gogu, trezit din căderea pe gânduri, privi uimit pe Bebe.
- Ești cretin? Ce ai?
Se auzi chicotind și fata din bar când văzu cum capul lui Gogu plecase în viteză spre întinderea mesei.
- Ce faci, mă? Ce stai așa?
- Ai mai întrebat odată ce fac! Ce vrei?
- Ce stai așa de plouat?
- Nu sunt nici plouat, nici nins, nici altcumva! Stau și-mi beau berea liniștit! Am voie?
- Nu te las eu?
- Păi văd că nu! De ce ai venit la masă?
- Să mai stăm și noi de vorbă...
- Ce? Ce să vorbim? Ești un prost, ce să vorbesc cu tine?
*
- Gata? V-ați retras? spuse fata încă amuzată de spectacolul oferit de cei doi.
- N-am cu cine. E pe filmul lui. Cam puțină lume azi, nu?
- Păi la ce vreme-i afară...să zic mersi că sunteți și voi.
- Nu înțeleg o treabă la tine și mă tot gândesc la asta de-o vreme. Eu cum stau degeaba toată ziua, am timp să mă gândesc...
- Te gândești la mine? spuse fata chicotind, fața devenindu-i roșie.
- Da, mă fată, mă gândeam la tine. Uite care-i treaba. Eu nu înțeleg cum de o fată atât de frumoasă și de inteligentă poate sta în barul ăsta împuțit, cu bețivanii și boii ăștia care urlă, țipă și se înjură non-stop.
- Nea Bebe..., râse fata și își puse mâna pe mâna lui. Bebe simți o mână atât de caldă și de fină încât i se ridică părul pe spate.
- Serios acum!
- Serios? Eu vă iubesc, așa cum sunteți, știi asta?
- Faci mișto de mine? Eu știu că esti o fată citită, dar scutește-mă cu textele astea... Sunt prea bătrân pentru...
- Dar nu este nicio vrăjeală, nea Bebe! Serios! Îmi place locul ăsta, oamenii, așa cum sunt ei.
- Eu recunosc, sunt un bețiv notoriu, un pierde vară.
- Da, dar ați fost înainte un profesor, nu trebuie să uitați asta.
- Am fost, bine spui. Azi nu mai sunt.
- Nu, vă înșelați! Încă mai sunteți! Chiar dacă nu mai profesați, chiar dacă sunteți doar un pierde vară, așa cum mi-ați spus, tot un profesor veți rămâne toată viața! Să țineți minte asta.
- Da, bun, dar asta nu mă încălzește cu nimic. Mai pune-mi, te rog, un pahar, că s-a încins discuția.
- Tot un pierde vară ești, Bebe, chiar profesor să fi fost, se auzi de la masa lui Gogu, care parea a fi interesat de discuție, în general absent la tot ce se întâmpla în jurul lui.
- Păi am recunoscut treaba asta, fără să o întărești și tu!
- Și mai ești și ranchiunos! Ești un nimeni, dar un nimeni cu ifose. Nu-i frumos, știi asta, nu? De când vii pe aici? De 5-6 ani? Vorbești continuu, dai din gură ca un apucat, parcă ai viermi-n fund! Dai buzna în viața omului, ești ca o rozătoare fără creier, ca o nenorocită de termită! Tu nu observi că nu te mai bagă nimeni în seamă? Noroc cu fata asta că îți mai ascultă rahaturile.
- Nea Gogu, ești prea dur cu..., zise fata, privind cu duioșie discuția dintre cei doi.
- Nu, nu, lasă-l să vorbească. Zi, frate, mai departe!
- Dar ce crezi, mă, că acum îți țin un curs de etică și morală? Eu sunt un simplu salahor, un nimeni, care muncesc cu ziua la cine are nevoie. Azi n-am găsit nimic, dar ce-i drept nici n-am chef. Pe vremea asta... Mă rog! Nu despre asta e vorba. Te-am chemat cu mine de atâtea ori. Zic, hai frate, că ne dă ăla cu blocul în construcție de treabă vreo trei săptămâni legate. Masă, țigări și bere la final. Nuuuu, Bebe e cu filosofia, el e comod, ba ninge, ba plouă, ba e soare, ba naiba-l mai știe! Este? spuse Gogu, privindu-l pe Bebe, tot discursul fiind ținut cu privirea către fată, care asculta atentă, dând din când în când din cap.  Bebe se rezumă doar să dea din cap. Gogu își mută din nou privirea pe fată.
- E, eu m-am tot rugat de el, să-l scot puțin din starea lui, dar el nu, el stă și zace în cocina lui de-acasă, fără să facă nimic. Știi ce-mi spune într-o zi? întrebă fata din spatele barului. Mă întreabă - auzi la el!- că de ce lumea fuge de el și toți îl evită. Cum de ce? Uite-te la tine cum arăți!  Îți place? Nespălat, neîngrijit, nimic! Ce-i asta? Nici eu nu sunt rupt din soare, Bebe dragă! Uite, eu am haina asta, așa cum o vezi, mai învechită, dar măcar e spălată, e curată, da? Nu put! Bun, după ce ies din maghernița asta, n-am cu să miros frumos, dar asta-i altă treabă.
- Să îți plătesc ce-am consumat! spuse brusc Bebe către barmaniță.
- Ce-i, frumosule, te-ai supărat? Nu-ți place adevărul?
- Nu, Gogule, nu m-am supărat. Poate că așa este. Nu poate, sunt sigur că așa este!
- Și?
- Și... ce?
- Gata, te iei să pleci?
- Da, îmi ajunge pe azi porția.
*
Ajuns acasă, într-o stare de încordare mare, se așeză pe pat și se gândi puțin. Scoase telefonul și sună.
- Da? răspunse aceiași voce rece femeiască.
- Sărutmâna! Ce faci? Vreau să vorbesc cu Titi. A venit de la cumpărături?
- Da. Doarme acum!
- Pot vorbi cu el?
- Doarme!
- Treziți-l!
- Nu prea cred?
- Ce anume?
- Ce dorești, mai exact?
- Să vorbesc cu Titi!
- Dumneata nu înțelegi că doarme?
- Și nu-l trezești...
- Nu, nu-l trezesc!
- Atunci pot să îți adresez o întrebare?
- O întrebare? Ce fel de întrebare?
- Despre mine.
- Despre tine? Dar nu mă interesează subiectul , da?
- Eu vorbesc serios!
- La fel și eu, stimabile!
- Nu, te rog, ascultă-mă puțin. E important. Vreau să te întreb ce părere ai despre mine. Dar sincer!
- Poftim? Dar ce-i asta? Crezi că am chef de joaca ta? Unii mai și muncesc!
- Nu te rețin mult. Atât vreau să știu, părerea ta despre mine. Asta am vrut să-l întreb și pe Titi. Dar dacă doarme, merg pe obiectivitatea ta!
- Cum, dintr-o dată ne-am împrietenit? Am început să ne tragem de brăcinari?
- Știu că îți vine să mă electrocutezi! Dar, totuși, îmi poți răspunde, te rog? Dar sincer! Ce părere ai despre mine? Cum mă vezi? Până la urmă, cine poate să-mi ofere un feedback?
- Bine, fie! spuse femeia oftând, schimbându-și tonul mai ales după punerea ei în poziție de a se crede superioară, de a oferi judecăți de valoare. Nu mai vreau să ai de-a face cu Titi, continuă femeia. Înțelegi? Acum șase ani, când ai fost la nunta noastră, erai un alt om. Azi? Azi ești o pramatie! Vrei sinceritate? Iat-o! I-am spus lui Titi așa: ori eu, ori tu! Să aleagă! Te-ai înhăitat cu toți bețivanii, ți-ai pierdut familia, ți-ai pierdut casa, stai și colinzi zi de zi birturile și vrei să ieși la bere cu Titi? L-am lăsat o dată, de două ori, dar văd că vă faceți de cap când ieșiți, de parcă-i sucești mințile! Nu vreau să mai aud de tine, să te mai văd la față, pricepi?
- Titi are aceiași părere despre mine?
- Cred că da! Dar nu ți-o va spune pe față, că nu vrea să te jignească, însă crede-mă, toți fug de tine!
- Acum îl poți chema la telefon și pe Titi? Vrea să aud ceva și din gura lui. Te rog!
Femeia ezită câteva momente, lăsându-se tăcerea.
- Ia, ține telefonul, vorbește cu ăsta..., spuse femeia către bărbat, transeferând telefonul într-o altă mână.
- Ce-i Bebe? Vrei să confirm? Da, are drepate. Ești de nefrecventat!
- Deci nu dormeai, nu?
- Vorbim despre somnul meu sau vrei părerea mea despre tine?
- Părerea.
- Tocmai ți-am spus-o, mai pe scurt. Bebe, am fost colegi, am predat amândoi la aceiași școală, ne știm de atâta amar de vreme, dar, acum pe bune, tu te-ai dus în jos tot mai rău, an de an. Te-ai despărțit de nevastă-ta, ai uitat și de copil, bei ca un apucat, umbli tot mai jegos, te comporți ca ultimul boschetar, de muncit nu vrei să muncești...
   Bebe închise convorbirea. Auzise destul.
*
După ce opri convorbirea, Bebe plecă din nou spre bar. De data asta locația era mai animată, tot cu Gogu căzut pe gânduri. Dar devenind atent atunci când Bebe se duse țintă drept spre bar, la fata cea frumoasă care tocmai servise un client.
- Vreau să te întreb ceva mai intim, spuse Bebe încet, ca și când s-ar fi ferit să fie auzit.
- Spune, nea Bebe.
- Câți ani ai?
Fata zâmbi, privindu-l tandru pe Bebe.
- 33 și un pic.
- Cât?? spuse  Bebe clipind uimit. Cum 33? Arăți de 20 de ani, ce naiba? Niciodată nu ți-am dat mai mult de 20-22 de ani.
- Nu sunți singurul.
- Câți ani îmi dai? întrebă Bebe.
- 50-55? Pe aici. De ce?
- E grav... E grav! repetă Bebe, luându-se cu mâinile de păr.
- Ce-ai pățit, mă? întrebă și Gogu.
- Câți ani îmi dai?
- Mă întrebi pe mine? Dar ce sunt eu, Mama Omida? La cum arăți... 800!
- Zi, mă, serios, lașă miștoul!
- N-auzi, dom-le? 800! Cum a zis și fata asta, 65.
- Fata a spus 50-55, nu mânca rahat!
- A fost cu bun simț, omule, nu ți-ai dat seama? 65! toată ziua. Întreabă-i pe toți de aici! Marineee, tată, câți ani îi dai ăstuia? întrebă Gogu pe un individ masiv care privea în telefon.
- Lu' Bebe? Tu nu vezi în ce hal e?50-60!
- Eu i-am dat 65! spuse Gogu, vorbind deja mai mult decât vorbise întreg anul.
- 60 îi dau și eu! vorbi un altul.
- Ai văzut? spuse zâmbind Gogu, arătându-și dantura toată spartă. Câți ani ai, până la urmă?
- 41..., răspunse Bebe încet, parcă speriat să spună adevărul.
- Cât? Zi mai tare, să aud și eu!
- 41.
- 41? Nu-i rău! Arăți excelent pentru un cadavru. Un cadavru tânăr!
Bebe se dădu jos de pe scaunul de bar și veni încet spre masa lui Gogu, privindu-l fix, cu ochii scicloși. Ca la un semn, cei care erau înăuntru priviră și ei pe Bebe, așteptând expedierea unei lovituri spre capul lui Gogu.
- Ridcă-te! spuse Bebe apăsat.
- Ce vrei? întrebă Gogu, intrând în defensivă.
- Ridică-te! Te rog. În sală se lăsă liniștea, doar un televizor vorbea de unul singur pe aceleași știri care se roteau în buclă. Gogu se idică, încet, cu pumnii strânși.
- Ce-i?
- Îți mulțumesc, prietene! spuse Bebe teatral.
- Ce?
Bebe îndepărtă brațele și veni spre Gogu, luându-l în brațe. Și-l îmbrățișă. Gogu rămase cu brațe atârnând, șocat, privind prostește pe deasupra umărului  poziționat sub nasul lui, umăr care participa la marea îmbrățișare. Din reflex Gogu ridică totuși brațele și bătu ușor pe spate, prietenește, așteptând desprinderea. Care veni după câteva secunde bune. Bebe zâmbea, ținându-l cu mâinile de umeri, așa cum ai ține un ursuleț din pluș.
- Îți mulțumesc pentru că mi-ai deschis ochii astăzi. Ai făcut un mare bine!
- Numai să nu mă pătezi cu lacrimile pe bluză! răspunse Gogu valului de prietenie la care tocmai era supus. Înseamnă că mâine vei veni cu mine la muncă? Chiar am nevoie de un ajutor de baros...
Bebe se desprinse că ars de Gogu, privindu-l acum serios.
- Cred că e cam repede să ne îndrăgostim chiar așa unul de altul... Nu vrei să mă iei mai ușor, să mă adaptez noii situații?
- Nu! Vrei să rămâi aceași pramatie?
- Nea Bebe, eu zic să mergi. Îți va prinde bine..., spuse și fata din bar.
- Vezi? Ai admiratoare care te îndeamnă numai la bine, domnule profesor! Ar fi bine să începi să-ți câștigi existența, să nu rămâi doar un vierme care se plânge.
- Mai ai epitete la tine? spuse Bebe. Dă-mi un pahar cu rom, spuse fetei.
- Nu, nea Bebe! Nu-ți dau până nu-i dai un răspuns pozitiv lui nea Gogu.
- Ce-ai zis? se încruntă Bebe.
- Vorbesc serios, nu vă dau! spuse fata și trase paharul sub tejghea.
- Ce aveți fraților, v-ați pus pe mine? Am crezut că merită să fiu uman cu voi, dar când vă dau un deget voi îmi luați toată mâna, stricaților! La cât trebuie să plecăm dimineață?
- La 6.
- La cât???? La 6? Dracu' să mă ia dacă eu fac un pas la 6 din casă!
- De fapt tu trebuie sa te trezești pe la 5, să mănânci, siestă..., spuse Gogu râzând.
- La cât terminăm?
- La 5.
- Doamne sfinte! O viață de om! Acum îmi dai romul ăla?
- Îmi promiteți că mâine mergeți?
- Eu nu promit la nimeni nimic! bătu Bebe cu palma în bar. Ce, v-ați înțeles?
- Atunci, iertare, dar pentru matale s-a închis barul astăzi.
Bebe privi disperat la amândoi.
- Gata! Gata! Vin mâine cu tine, nebuni ce sunteți!
- Promite fetei! spuse Gogu cu gura până la urechi.
- Dacă am spus că vin, vin!
- Promite, nu umbla cu fofârlica!
- Uite, promit, e bine? Pot primi romul ăla blestemat?
- Nea Bebe, fac cinste, spuse fata bucuroasă nevoie mare.
- N-am nevoie!
- Nu, dau eu, am placerea! spuse Gogu luându-l pe Bebe pe după umeri.
- Am bani, n-am nevoie de bunăvoința voatră! se desfăcu Bebe din mâna lui Gogu pusă după umerii lui.
- Ai pe naiba! Ia, spune-mi, cât are bogatul ăsta pe caiet? Cât e datoria la bar? Fata din bar rase.
*
Bebe dădu cu grație la baros până în toamnă târziu, când frigul se lăsase cu adevărat. Îi plăcea, se simțea liber, chiar dacă seara cădea lat de oboseală. Gogu era la fel de mut și pe șantier, muncea de când începea programul și până la finalul lui, fără să crâcnească, fără să suduie pe nimeni. Cu fața impasibilă făcea tot ce i se spunea. Bebe făcea la fel, doar că el vorbea mai mult. Erau numiți "ăia doi", adică erau baza echipei, oamenii care țineau șantierul viu. La finalul lucrărilor, când ultimele scule fuseseră încărcate în dubă, priviră cu toții, încântați, lucrarea. Arăta bine. Erau mulțumiți.
La sediul firmei, după ce goliră duba, patronul îl chemă în birou pe Bebe.
- Să trăiți! spuse Bebe când intră pe ușă. Era un birou mare, un perete plin cu diplome plus o vitrină ticsită cu cupe.
- Bebe, ce faci? Arăți bine, bronzat, tonic chiar! spuse patronul, strângându-i mâna. Era un bărbat bine proporționat, spre 60 de ani, acel gen de bărbat alfa.
- După o vară de plajă..., glumi Bebe, neștiind ce să facă cu mâinile.
- Ia loc, te rog!
- Sunt cam murdar pe salopete...
- Bebe, sunt un om de șantier! Ia loc, te rog! Așa. De ce te-am chemat? Aș vrea să-ți mulțumesc pentru efort. Dar mai ales că tu reprezinți ceva special pentru mine. Ai fost dirigintele copilului meu. Și, crede-mă, copilul meu a avut mereu numai cuvinte de laudă pentru tine. Ai fost doar un an, dar am auzit mai apoi de ... căderea ta. Când am auzit că ești pe șantier, m-am uitmit teribil. L-am întrebat și pe Gogu câteva treburi despre tine...
Bebe era șocat. Undeva în spatele ochilor stătea un baraj de lacrimi.
- Uite aici, ai un plic. Nu-l desfă acum. Te rog eu mult, mergi înapoi în școală, că acolo este locul tău. Tu trebuie sa predai, ai acest dar, mai ales că te-am urmărit cum lucrai și cum predai colegilor tai, ca într-o sală de cursuri. Am vorbit cu un director de școală și e dispus să te ajute, înțelegi? Nu da cu piciorul unei mari oportunități! Astea nu vin zilnic. Profită! Batem palma! Facem schimbarea?
*
- Hei, domnule profesor, ce schimbare! spuse admirativ fata de la bar. Cum a fost în prima zi?
Bebe trase aer în plămâni, zâmbind.
- Divin! spuse cu ochii umezi. Divin!
- Vă stă super cu costumul. E incredibil, ce v-a schimbat. Frezat, aranjat... altceva! Vă dau ceva din bar? Un rom?
- De altceva am venit aici. Ce faci mâine?
- Mâine? Puțină curățenie acasă... Nimic special.
- Aș vrea să te invit mâine seară la o cină..., spuse gâtuit de emoții Bebe.
- Mă invitați în oraș? răspunse fata, roșie ca racul.
- Am spus-o oribil, ca naiba, așa-i?
- Deloc! Doamne, cum să vă gândiți la asta? Dar m-ați luat efectiv prin surprindere. Și, da, cu tot dragul, domnule profesor!
*
- Alo?
- Ce faci, Titi? Mergem la o bere?
*
Gata! Cam asta e viața. Ai nevoie de un minut, de niște cuvinte, de un pas.
Cu plăcere!