Ne-am hotărât să devenim proști.

Bă, ție nu-ți place munca!

Gogu se trezi la ora trei dimineața, nervos, apăsând cu patimă pe butonul de oprire al alarmei. Cine naiba m-a pus să pun sunetul ăsta? se gândi cu oftică, somnoros și deja indispus. Sună ca trâmbița morții!
- Faci tu cafeaua? se auzi din întuneric nevastă-sa, și ea abia trezită.
- Ce? întrebă Gogu, încă nereușind să proceseze.
- Faci tu cafeaua? repetă femeia.
Gogu nu spuse nimic, semn că nu avea nimic de adăugat.
*
- Rău am dormit azi-noapte... Să vezi ce rupt voi fi la muncă!
- Hai că azi e joi... Mai două zile și avem liber în weekend.
- Rahat! Nu mă încălzește cu nimic.
*
Gogu, șezând resemnat pe un scaun din cantină,  privi în jurul său și observă multe fețe încruntate de oboseală și insatisfacție. Nimeni nu avea chef de vorbă, nimeni nu făcea un gest în plus, nimeni nu băga în seamă pe nimeni. Nasol, se gândi el, cred că ne ia dracu pe toți dacă o mai ținem așa... N-ai cum să ieși cu bine din tot stresul ăsta.
- Nea Gogule, ce faci? Bună dimineața! spuse și Vintilă, trăgându-și un scaun lângă Gogu.
- Ce să fac... Mă uit la toți proștii ăștia....
Vintilă se uită și el prin cantină, părând să caute ceva anume.
- La cine?
- La toți!
Vintilă nu pricepea nimic. Și nici nu avea chef de filosofia lui Gogu.
- Ai auzit că vor să ne țină azi și mâine în plus? O oră. Și se vorbește că sâmbătă lucrăm. Că e cu recuperare, că nu le-a ieșit planul...
- Și? zise Gogu, privind aiurea. Ce am eu treabă cu planul lor?
- Păi zic ăștia că nu prea ai de ales, știi cum zic?
- Nu!
- Nea Gogu, cică, zic ăștia, că dacă refuzi te iau băieții la ochi. Nu dă bine la dosar, știi?
- Care, mă, ăștia? De cine tot vorbești? spuse Gogu, scos din privitul lui aiurea.
- Șefuții. Teamleaderii....
- Așa, și? Ăștia crezi că fac ce vor ei?
- Știu și eu... Știi cum e, nu vii când vor ei îți caută apoi nod în papură.
- Să caute! Nu-i las eu? Hai, să mergem, intrăm.
*
- Boss, ia stai așa puțin, că vreau să te întreb ceva! strigă Gogu spre un șefuț care se plimba țanțoș prin hală.
- Spuneți! răspunse omul, un tinerel plin de el, pus recent în funcție.
- Am auzit că e vorba să stăm în plus la muncă? Azi și mâine?
- Nu știu, așa se vorbește. Vedem.
- Vedem... ce?
- Se fac acum calcule, cu producția, să vedem ce se decide, răspunse șefuțul enigmatic.
- Și noi, proștii, când știm? Duminică?
- Domnule...
- Auzi, știi ceva? Poți să le transmiți la ăia de peste tine că pe mine să nu conteze, da? Că m-am săturat până peste cap de "deciziile" voastre. Așa să le spui: nea Gogu de la electric nu mai vine în plus. De astăzi! Dacă vor papagalii ăștia - și arătă spre câțiva colegi care se prefăcură a nu auzi trimiterile-, să vină! Să stea zi lumină pe plantația asta, să vă facă producția!
- Nu cred că procedați corect...
- Lăsați, asta mi-o clarific eu, nu matale, da?
*
- Ce-i nea Gogu, ce-ți veni? spuse șeful de secție.   
- A, am înțeles, câțelușul a turnat rapid, nu? Vorbesc prostii, că doar eu i-am spus să zică ălora care-i stau de-asupra... Deci, când aflăm și noi dacă e sau nu ora în plus?
- Într-o oră avem ședința cu voi. Dar fă cumva să vii la suplimentare.
- Aha, deci e decisă treaba deja, nu? Și sâmbătă, nu?
- Vorbim la ședință.
- Dar spune, domnule, ce-i cu atâta secretomanie? Bă, veniți în plus la muncă! Ce-i așa de greu?
- Vorbim la ședință...
*
- Ne-am adunat aici ca să stabilim câteva chestiuni, se auzi directorul. Am decis că este nevoie să stăm azi și mâine în plus. În total, 9 ore.
- 10 ore, cu tot cu pauză! strigă Gogu din mijlocul mulțimii. Plus schimbatul, drumul, urcatul cu liftul...încă 2 ore. 12 ore! Spuneți așa, nu 9 ore. 12!
- Știu că nu este plăcut, dar orele, așa cum știți, se plătesc, nu sunt gratuite. Norma nu a fost îndeplinită și e nevoie să tragem puțin în plus.
- Și sâmbătă? se auzi și Vintilă. Vorbise gura fără el, dar prinse curaj de la Gogu.
- Și sâmbătă vom lucra 4 ore...
- Practic, domnule director, noi ne-am însurat cu fabrica asta! spuse Gogu. Bine, Marinică preferă să stea mai mult aici decât acasă, că la ce loz de însurătoare a tras...
Se auziră un ropot de râsete, Marinică bolborosi ceva, dar se abținu de la comentarii, aciditatea lui Gogu fiind bine-cunoscută.
- Nea Gogu, sunt situații când trebuie să ne rupem puțin din comoditate.
- Am înțeles! zise Gogu, venind mai în față, dând la o parte pe cei care-i stăteau în față. Să înțeleg că eu eram scufundat într-o mare de comoditate, dar noroc cu glorioasa noastră conducere că mă salvează din ea, zic bine? După 9 ore... asta zic și  eu comoditate! Dar de ce nu ați respectat planul? Ați pus cumva mai mult pe cârca oamenilor, fără să luați în calcule concediile și restul problemelor? Acum două săptămâni, iarăși ne-am scos din comoditate cu o sâmbătă. Luna trecută, la fel. Voi sigur știți să calculați producția?
- Nea Gogu, mereu ați fost plătiți, nu s-a pus problema să fiți păcăliți. Eu zic să fim rezonabili.
- Eu zic să nu mă băgați pe listele voastre. Restul? Poate face fiecare ce vrea, da? Dar eu, din acest moment, nu mai fac un minut în plus!
- Nici eu! strigă și Valerică.
Gogu îl privi surprins, știindu-și colegul ca fiind un individ care niciodată nu comentase în fața șefilor, dimpotrivă!
- Nici pe mine nu contați, se mai auzi unul. Apoi tăcere.
- Deci, zise directorul enervat bine, voi trei nu veniți?
- Domnule, interveni Gogu, noi venim, ne facem treaba, dar atât, 8 ore! Nu mă luați de prost, vă rog eu!
- Cred că ai o părere greșită despre mine, nu crezi? bângui directorul.
- Domnule, eu atâta vă zic: faceți-vă treaba cum trebuie, calculați-vă cum trebuie planificările, iar dacă vă dă cu virgulă puneți pe toți cățelușii ăștia cu veste galbene, să vină ei în plus! Poate ies și dânșii din comoditatea Facebook-ului, că asta e meseria lor vreo 3-4 ore din program. În rest, domnii plimbă o mapă prin secție și au priviri de obosiți în ale muncii îndatoriri. Nu știați asta? Ia vedeți câți din ei sunt acum online? O să aveți surprize mari!
Directorul înghiți în gol la auzul unor șiruri de aplauze.
*

Ajuns acasă, Gogu deschise frigiderul. Tocăniță de pui. Strâmbă din nas, după încă două zile de mâncat tot tocăniță de pui. Măi, dar nu se mai termină tocănița asta? Parcă se înmulțește! își spuse cu oftică. În congelator mai erau câteva bucăți de carne indescifrabile, neatinse de câteva luni. Aia e! Mănânc tocăniță și azi...

După o oră veni și nevastă-sa acasă, încărcată de cumpărături.
- Ce-ai luat, toată piața? o întâmpină Gogu, stergandu-se la gură de mâncare.
- Am luat, că n-o să merg zilnic la cumpărături. Ai mâncat?
- Am mâncat...
- Tocăniță?
- Ce altceva?
- N-am apucat să fac altceva, spuse Rozi, soția lui Gogu.
N-ai apucat să faci nimic de două zile? vru să spună Gogu, dar se abținu. N-avea chef de discuții gratuite, ultimul lucru era să mai intre în contradicții cu Rozi.
- Cum a fost la muncă? continuă ea, turnându-și ceai dintr-un ceainic.
- M-am certat cu șefii. Nimic deosebit. Vor ore suplimentare.
- Iar?
- Iar.
- Și? Le-ai spus că nu mai ești de acord?
- Le-am spus.
- Foarte bine! S-au ofticat?
- Îți dai seama cu nu le-a convenit...
- Lasă că le trece!
- Așa zic și eu.