Ne-am hotărât să devenim proști.

Iubitul meu, tu când te însori?

Nicu ieșise din baie, roșu ca racul, cu părul vâlvoi, mirosind ca o cadână care trebuia să intre la sultan. Are 38 de ani, luna viitoare face 39 de ani și merge cu pași alerți spre un supraponderal adorabil, e timid și iubește poezia.

- Ai stat două ore în cadă, Doamne iartă-mă, copile! Nu te-ai topit? se miră Lili, mă-sa lui Nicu.
- Dă-i pace, zise ta-su, mi-am ascuțit și cuțitul, că s-a învârtit contorul de curent cu viteza turbinei din Hoover. Unde mergi?
- Unde să merg? întrebă Nicu, ștergându-și podoaba capilară cu un prosop imens, roz.
- Nu mergi niciunde? întrebă și mă-sa, strângând farfuriile de pe masă. Ai mâncat ca un mare porc! Uite ce-i pe masă? Îți curge din gură? se rățoi femeia, smulgându-i ștergarul soțului.
- Ce ai și tu? strigă bărbatul, scuturând pe jos firmiturile care se adunaseră ca niște troiene pe fața de masă.
- Nu așa, neghiobule! Ești bătut în cap? De ce scuturi pe jos? Lasă, du-te, că mă omori cu zile! Du-te, ia-ți plodul și cărați-vă dincolo, să strâng după tine. Tu, frumosule, nu mănânci nimic?
- Nu acum, mai târziu...
- Daaa, cum să nu, tu crezi că stau toată noaptea după fundurile voastre?
- Mama, mă descurc și singur!
- De descurci..., dar își opri cuvintele pe vârful limbii.
În camera cealaltă, Gogu, tatăl lui Nicu, se tot plimba aiurea prin casă, negăsindu-și locul. Plodul își controla telefonul, scrolând fără vreun temei anume, degetul mișcându-se ritmic pe ecran. Rămase doar în pantaloni scurți, uitând să se mai îmbrace, să-și mai aranjeze părul, uitând de el în universul telefonului. Sângele lui Gogu clocotea de nervi, parcă dorind să trimită câteva croșee în vreo moacă.
- Ce faci? întrebă Gogu, oprindu-se în mijlocul camerei, cu mâinile în șolduri. - Ce? răspunse absent Nicu, absolvit de imaginile care se derulau în ecran.
- Ce faci, te-am întrebat! Mai ai de gând să stai așa?
- Ce-i, tată? Cum vrei să stau?
- Nicule, ia-ți ceva pe tine și hai să vorbim ceva important.
Nicu nu prea avea chef de discuții, dar insistența tatălui era prea plină cu nervi.
- Nu ți-am spus niciodată asta, dar tu ce ai de gând să faci? începu Gogu, liniștit, ca un adult care-și educă plodul.
- În ce sens?
- În sensul vieții. Ce vrei să faci cu viața ta? Ce vrei să te faci când vei fi mare? Ah, la naiba, tot uit, ai 40 de ani. 40! Îți dai seama? Ce-au trecut anii, nu?
- Nu știu despre ce vorbești... Ce te-a apucat, așa dintr-o dată?
- Băi, frate, ai făcut o facultate, n-ai făcut nimic cu ea, anii trec, de însurat nu te însori, nu te-am văzut cu o femeie, nu ieși, nu faci nimic, stai toată ziua și zaci pe canapeaua asta, că-i dau foc într-o zi!
Gogu trase aer în piept și se calmă. Nicu rămase imperturbabil, privindu-și tatăl, nepricepând nimic.
- Uite care-i treaba... Am pe cineva care a pus ochii pe tine, știi cum zic?
- Ce?
- Ce n-ai înțeles din ce ți-am spus?
- Îmi faci lipeala?
- Hai că nu ești prostuț, îți merge mintea! zise Gogu zâmbind, ca după o mare izbândă.
- Nu, las-o așa, nu e nevoie. Am prietenă deja, nu te chinui.
- Ai prietenă? Pe bune? E vie?
- Tată...
- Iartă-mă, dar... Noi când o cunoaștem? Ai o poză?
- Am..., răspunse vizibil emoționat Nicu. - Ia, dă s-o văd și eu!
- Ei...
- Hai, nu fii...
- Tată... nu acum.
- Dă, mă, să văd măcar poza, ce Dumnezeu ai? Zici că ai doi ani!
- Dar rămâne între noi!
- Păi...la cine să mă duc să spun?
- La mama! Că o știu cum reacționează, cum face. Ai nu e așa, cealaltă nu are nu știu ce, asta nu e așa... Una nu e bună pentru mama! Dar tot ea îmi spune. dar nu te mai însori și tu? Cine s-o mai înțeleagă?
- Trebuie să o înțelegi și tu pe ea, nu? Ești la jumătatea vârstei, încă nu ești căsătorit, stai tot cu părinții... Vezi cum e lumea asta, cum o întreabă pe la muncă pe mă-ta: doamna doctor, dar copilul dumneavoastră... Vine neagră de furie, știi cum sunt mamele. Și femeile, în general. Hai, dă să văd poza!Nicu, fără tragere de inimă, deschise telefonul și căută puțin prin galerie, zâmbind când ajunse la o imagine dragă lui. Zâmbi și ta-su. Nicu îi puse telefonul în fața ochelarilor lui Gogu, de parcă ar fi trebuit să privească imaginea pixel cu pixel. Dar Gogu se dădu mai în spate, să cuprindă bine fotografia.
- Ea este? întrebă Gogu, privind mirat pe Nicu. Nicu întoarse telefonul spre el și privi la rându-i neîncrezător fotografia, de parcă ar fi dat spre vizionare una greșită.
- Normal, ce mă mai întrebi?
- Pe bune?
Nicu se mai uită odată la imagine, dumirindu-se pentru a doua oară că e fotografia corectă, că telefonul nu arată o imagine cu un hipopotam în fustă roz.
- Da, dom-le, ce tot întrebi atâta? Nu vezi? Ești culmea!
- Da...măi, văd, dar nu-mi vine să cred...
- Ce nu-ți vine să crezi?
- E mișto rău de tot...
- Dar?
- Mă, știi cine-i asta?
- Normal că știu, doar de aia suntem împreună!
- Mă, ești sigur?
- Hai că deja...
- Nicule, asta-i șefa lui... mă-ta! E șefa ei! și Gogu își puse mâna la gură. Nicu rămase cu gura căscată, rămas perplex de vestea primită.
- Și azi vine pe la noi, am vrut să vă fac o surpriză...
- Nu fii nebun, că o vei omorî cu inima pe mă-ta! și Gogu se smulse din canapea, plimbându-se prin cameră.
- Vrei să-ți mai spun ceva? E și măritată! continuă gogu.
- E aproape divorțată, de asta sunt sigur.
- Știi cine e bărba-su?
- Fostul!
- Până nu e cu hârtia în mână, e bărba-su. Știi cine este?
- Știu, un bețiv!
- Corect, dar e secretar de stat.
- Un secretar de stat bețiv.
- Doamne ferește, dar cum ai dat de ea? Tocmai de ea?
- Nu știu de ce te tot miri ca un semafor, dar totul este sub control!
- Să vezi control când o să afle și mă-ta. Fă bine și nu o adu aici, acum... Eu zic să o pregătești înainte, șocul...
- Tată, o să vezi că nu va fi probleme, crede-mă!
- Nicule, ce Dumnezeu? Știi bine cum vine mă-ta de la muncă, aproape că o blesteamă pe asta... pe prietena ta, ca să zic așa. Tu chiar nu știai că e șefa...
- Tată, hai, gata, șefă, neșefă, sunt cu ea și ne înțelegem bine! Asta e, se va învăța și mama cu situația. Și poate că ar trebui să mai lase ranchiuna deoparte, cu nu a inventat gaura la macaroană!
- Vorbește gura fără tine, dar nu mă bag! Voi să vă scoateți ochii.
- Ce faceți aici? zise Lili, vârând capul pe ușă și privindu-i pe cei doi înțepeniți ca două statui care așteptau răsăritul pentru a reveni la viață. Dar ce stați așa, de zici că aveți pari înfipți în funduri? Ce aveți? V-ați certat iar?
- N-avem nimic, lasă-ne cu prostiile tale, încercă se scoată Gogu.
Lili bombăni ceva și plecă înapoi în bucătărie, lăsându-i pe cei doi în treaba lor.
- Zi, când vine la noi? la ce oră?
- I-am spus să vină pe la 8.
- Peste două ore? Nu ești sănătos! Asta bătrână nu a pregătit nimic, nu a făcut curățenie, îți dai seama că o să mârâie ca un ca un buldozer? Spune-i să nu vină azi. Las-o pe săptămâna viitoare, fă treaba cu cap, nu ți-o pune pe nebună în cap că nu mai spală nici Nilul. Folosește-ți creierul, nu fii prost făcut grămadă! Te rog eu!
- Tată, i-am spus să vină azi, nu mai dau înapoi!
- Da, mă Nicule, dar nu așa se face, mama ei de treabă să fie! Nu așa! Spui înainte ceva, pregătești familia, nu vii cu rahaturi din astea de surprize, mai ales că aia e șefa!
- Păi și eu de unde să vizes că Emilia e șefa mamei?
- Gata, du-te și spune-i și mă-tii, nu faci ce vrei tu! Dacă nu-i spui tu, îi spun eu, să știi! zise Gogu, roșu de mânie. Mai ales că acum Lili avea subiect de nervi săptămâni la rând.
- Poți să-i spui, n-am vreo problemă, zise și Nicu cu o calmitate care putea enerva și o pădure tăcută în mijlocul unei veri toride fără pic de adiere.
- Lilianaaaa! strigă Gogu cât îl ținu gura. Lilianaaa!
- Alooo, ce ai de urli așa? zbieră și Lili când dădu buzna în cameră, stergâmdu-și mâinile de un prosop. Ai luat-o razna?
- Nicule, arată-i fotografia! ordonă Gogu, privind pe pereți, să nu vadă flăcările care vor ieși din ochii nevesti-sii.
- Ce fotografie? Nicule, ce fotografie? și mă-sa plecă ca un vultur spre canapeaua unde zăcea băiatul.
Nicu întoarse telefonul și îndreptă ecranul spre ochii mamei. Se dădu și ea câțiva centimetri mai în spate, încercând să analizeze bine imaginea.
- E capra de directoare! Ce-i așa de interesant la poza asta? Nu-s sătulă de ea zilnic? Zi!
- Spune-i Nicule acum, ce taci? zise Gogu, privind printre cărțile din bibliotecă.
- Dar vorbiți odată, lua-v-ar... Ce-i cu ea, Nicu! Că mă scoateți din sărite! zbieră din toți plămânii Lili.
- Mamă, ce ai? Ce te agiți așa? Este Emilia, noua mea iubită. Ce vă agitați așa?
Mă-sa se puse pe fotoliu, fără culoare în față, de parcă sângele i s-ar fi scurs cu viteza luminii în canalizare.
- Și vine azi aici, să-ți cunoști viitoarea noră, completă Gogu, cu spatele la ei, aranjând cărțile.
- Ce? întrebă Lili încet, fără suflare. Fruntea era plină de broboane de sudoare, șocul  lăsând creierul în pauză de raționalizare. Auzise, undeva în spatele subconștientului, dar extragerea informațiilor și punerea lor în realitatea înînțelegerii imediate refuza încă să se acordeze. Mai zi odată...
- Mamă, am aflat de la tata că Emilia, iubita mea, e șefa ta. N-am știut.
Lili se uită la spatele lui Gogu, care continua să aranjeze cărțile.
- Tu de când știi? își întrebă bărbatul, înecată în venin.
- Acum mi-a spus și mie, răspunse rapid Gogu, cu dorința cea mai mare de a se scăpa de cartoful fierbinte care se plimba de la unul la altul.
- Nicule, tu ești sănătos la cap? întrebă Lili, cu ochii mijiți, să fie sigură că-l pătrunde total cu privirea. Cum adică... cu Emilia?
- Cu Emilia, simplu.
- Simplu...simplu, băiatul meu, poate pentru tine! Dar pentru mine nu e simplu deloc! Eu sunt angajata ei! Când vine la noi?
- Trebuie să vină, cam într-o oră.
- Doamne, simt că leșin..., și Lili își puse mâna pe inimă, căutând să respire cât mai normal.
- Ei, hai acum, nu trebuie să..., dar Gogu se opri, neștiind ce să zică.
- Ce nu trebuie? i-o întoarse Lili, făcându-și vânt cu mâna. Voi doi cred că mă veți băga în mormânt! Cum într-o oră, imbecilule! Tu acum vii să-mi spui? Să nu te prind că o bagi în casă, ai auzi? Că vă rup la amândoi picioarele, și ție dar și la tâmpita aia! La scorpia aia! L-a mâncat pe ăla de bani și acum ce-o zis? Ia să-l prostesc pe leșinatul ăsta de Nicu, că e nefolososit, ca scos din cutie și să mă... Băi, uite-te la mine bine, dacă te prin cu parașuta aia la mine în casă, arunc cu apă fiartă pe voi! urlă de-a dreptul mă-sa.
   Nicu nu prea mai gusta evenimentul, fiind conștient că mă-sa era în stare de orice. Mda, a avut dreptate bătrânul... M-am pripit! își spuse puțin înspăimântat de mersul lucrurilor.
- I-ai spus cine sunt? Știe cine e mă-ta?
- N-am vorbit de asta...
- Nu i-ai spus că lucrez la spital, cine sunt eu?
- Nu!
- Mă, ești sigur? urlă Lili la băiat. Să nu mă trezesc mâine că mă cheamă aia în birou, că zbori din casă.
- Da, liniștește odată! Nu știe că îți este șefă, dacă de asta ți-e teamă, vorbi precipitat Nicu, încercând în același timp să găsească soluții problemei.

Dar cum problemele nu vin niciodată singure, soneria ușii prinse viață. Gogu plecă spre ușa de la intrare, deschizând-o larg. Și rămase stană de piatră. Era EA! Chiar ea! Un nod imens i se puse în gât, sufocându-l. Era frumoasă foc, numai un zâmbet. Nici nu se mira cum de Nicu picase în plasa ei. N-aveai cum să nu pici în plasa ei, în plasa acelui zâmbet plin de viață. Asta era scorpia? se gândi Gogu. Asta e ființa malefică cu care nevastă-mea are zilnic ceva de împărțit?
- Da? întrebă aiurea femeia ce-i zâmbea din pragul ușii.
- Domnul Gogu, așa-i?